Educația în lume. Educație sexuală obligatorie la grădiniță, în Singapore

Educația în lume. Educație sexuală obligatorie la grădiniță, în Singapore

În această săptămână, în cadrul rubricii „Educația în lume”, mergem în Siria, unde ajutoarele din Marea Britanie îi ajută pe copiii care au trecut prin război să rămână la școală. Apoi ajungem în Malawi unde se construiesc în timp record școli printate 3D. În Singapore, parlamentarii vorbesc despre extinderea orelor în care se discută despre ce înseamnă „atingere bună și atingere nepotrivită” la nivel preșcolar. Iar în Argentina se văd deja roadele împărțirii de calculatoare gratuite copiilor acum zece ani. 

18.07.2021

de Andreea Archip

Siria. Ajutoare pentru școli unde copiii nu știu ce înseamnă un mall, dar cunosc toate avionele de război

Finanțare de aproape 16 milioane de lire sterline pentru școlile din nord-vestul Siriei. Scopul acestor bani este de a-i ține în școală pe elevi, pentru a-i plăti pe profesori și pentru a le oferi suport psihologic ambelor categorii. Sunt copii sirieni care și-au petrecut întreaga lor viață în război, cu teama permanentă a atacurilor. Un lider al programului educațional din Siria a spus că acești copii știu să identifice orice avion de război, dar nu au auzit niciodată de mall, scrie BBC

„Vorbeam acum o zi în timpul unei activități cu copiii despre mall-uri și nu știau ce înseamnă”, a spus specialistul sirian. Aceeași copii pot identifica însă orice tip de avion militar după sunetul pe care îl face. „Nu așa trebuie să crească un copil”, a mai completat acesta. 

Singapore. Educația sexuală obligatorie pentru preșcolari

În Singapore, țara care pe locul doi în lume la testările PISA, după China, discută despre introducerea educației sexuale obligatorii pentru copiii de vârstă preșcolară. Inițiativa aparține unui parlamentar care aduce ca argument faptul că cei mici trebuie să învețe cât mai din timp despre consimțământ, scrie Channel News Asia. În același timp, pedepsele împotriva criminalității sexuale s-au asprit, dar politicienii cred că trebuie mers la rădăcina problemei, la educație. Între 2017 și 2019 ar fi fost raportate aproape 7000 de acuzații de violuri, dintre care aproape 40% cu victime sub 16 ani. „Copiii noștri pot fi învățați să recunoască de mici dacă ceva nepotrivit li se întâmplă”, a spus parlamentarul Raeesah Khan. Elevii din Singapore învață despre ce înseamnă „o atingere bună și una nepotrivită” încă din clasele primare. Noua inițiativă ar însemna o extindere spre copiii de vârste mai mici. 

Scoția. Prima școală de drag queens

Copiii între 11 și 18 ani pot învăța cum să se costumeze, cum să facă un machiaj de scenă și despre istoria drag (termen inițial dat actorilor care se costumau în femei pe scenă) la cursurile primei școli de acest gen pentru adolescenți. „Drag nu e ceva limitat la bărbați care se îmbracă în femei, acest curs este deschis oricărui gen, oricui vrea să încerce. Genul este o spectacol, până la urmă”, a spus Natalie Doidge, unul dintre fondatori, pentru The Guardian. Deja s-au ocupat toate locurile cursului de cinci zile, parte din programul de vară al Dumfries Youth Theatre, și jumătate de către fete. Cursurile au atras însă o serie de critici inițial când voiau să facă un curs similar pentru copiii de școală primară. 

Argentina. Calculatoarele gratis au dus la o creștere a industriei muzicale

Pentru că între 2011 și 2015, patru milioane de elevi din Argentina au primit gratuit de la stat câte un calculator ieftin, acum țara culege roadele: un val de rappers, trappers și freestylers. Calculatoarele oferite copiilor erau produse local, cu un ecran mic alb-negru și 1 sau 2 GB RAM, potrivit Rest of World, citat și de newsletterul Civilization al lui Victor Kapra. Pe ele au început mulți copii din zone sărace să creeze muzică. Trueno, unul dintre cei mai cunoscuți rapperi din America Latină este unul dintre acei copii.

Malawi. Școli printate 3D

Școlile printate 3D ar putea rezolva problema lipsei spațiilor educaționale în Africa profundă. În Malawi s-au dat în folosință primele astfel de școli. Statul cu o populație comparabilă cu cea a României are o nevoie de 36 de mii de săli de clasă și tehnologia 3D ar putea să rezolve această problemă, scrie Thomson Reuters Foundation News

În satul Salima din centrul țării s-a ridicat o școală 3D în doar 15 ore. Pereții au fost printați din ciment și încăperea poate să primească până la 50 de elevi. „Sunt foarte entuziasmată că avem o școală atât de aproape de casă, fiindcă fiul meu trebuia să meargă mult pe jos”, spune Elisa, o localnică al cărui copil mergea zilnic zece kilometri până la școală și înapoi. Școlile sunt construite de un consorțiu elvețian. Acest tip de construcție are avantajul și că economisește materiale și că reduce emisiile de carbon cu până la 70% față de metodele existente. 

Foto: Shutterstock

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

educatia in lume, siria, educatie sexuala, singapore, argentina rapperi, calculatoare gratuite argentina, scoala drag queen

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile