Elevi din Ciorogârla și București combat bullying-ul prin teatru. „De ce vii la școală cu blugi rupți și unghii lungi? Să te vadă băieții pe holuri, nu?”

Elevi din Ciorogârla și București combat bullying-ul prin teatru. „De ce vii la școală cu blugi rupți și unghii lungi? Să te vadă băieții pe holuri, nu?”

Mai mulți elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru”, din Ciorogârla, au învățat să înțeleagă și să combată bullying-ul printr-o metodă nonformală: teatrul forum. Doi actori, Andrei Șerban și Mădălina Brândușe, le-au ascultat poveștile și le-au transformat în spectacole de teatru cu un mesaj clar: ei înșiși au puterea de a schimba deznodământul unei situații de hărțuire. „Unele replici folosite în piesa de teatru sunt chiar replici pe care noi le-am primit când eram mai mici”, au mărturisit elevii. 

27.05.2022

de Adelina Mărăcine. Foto Vlad Chirea

„De ce vii la școală cu blugi rupți și unghii lungi? Să te vadă băieții pe holuri, nu? Numai de școală nu-ți arde ție acum! Ești o proastă, n-ai nimic în capul ăla, treci la locul tău!“, se aude de pe scena sălii de festivități a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, de lângă Cișmigiu.  

Am ajuns cu 10 minute mai devreme, iar elevii repetă una dintre scenele de început ale piesei de teatru la care au muncit în ultimele luni. Deși piesa este jucată în premieră de un grup de elevi de la Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru”, din Ciorogârla, ea este una familiară, căci prezintă o situație de bullying generată de o profesoară cu un comportament abuziv. 

„Stop! E foarte bine, doar să vorbiți puțin mai tare, vă rog, nu ne ajută acustica sălii”, vin indicațiile din partea actorului Andrei Șerban, unul dintre coordonatorii elevilor. Se trage cortina, iar sala se umple rapid de zeci de elevi și profesori ai Colegiului Național. Scaunele nu sunt de ajuns, unii elevi se așază direct pe podea. Se lasă apoi liniștea. 

Pe scenă: „De ce miroase atât de urât la voi în clasă?”. Este întrebarea profesoarei către elevi. „Am avut sport, doamna profesoară!”, răspunde timid unul dintre elevi. „Și ce, nu știți să vă spălați?! Să fiu eu nevoită să stau în transpirația voastră?!”, continuă ea. 

Combaterea bullying-ului prin teatru forum  

Asistăm la o piesă de teatru anti-bullying pusă în scenă de elevi ai Liceului Tehnologic „Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla, în parteneriat cu elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Lazăr”, din București. 

Timp de câteva luni, elevii celor două instituții de învățământ, plus încă o grupă de copii de la Școala Gimnazială nr. 2 din Dârvari, Ciorogârla, au participat la o serie de ateliere de teatru forum organizate de ONG-ul educațional Politeia, în cadrul proiectului intitulat „Intervenție civică prin teatru – ateliere antibullying”. 

Atelierele sunt coordonate și realizate de actorii Mădălina Brândușe și Andrei Șerban. 

Metoda nonformală aleasă pentru ateliere este teatrul forum pentru că, spun reprezentanții ONG-ului, ea permite un grad mai mare de empatie și implicare și poate contribui la ı̂nțelegerea motivelor care construiesc comportamentele abuzive, și, mai ales, felul în care ele pot fi prevenite și combătute mai eficient. 

În momentul în care profesoara ajunge să o lovească pe una dintre eleve, după ce înainte a jignit-o și umilit-o în fața clasei, iar ceilalți colegi nu intervin, din bănci, de teamă că ar putea păți la fel, regizorul Andrei Șerban pune stop piesei. Le dă elevilor prezenți în sală posibilitatea să intervină în desfășurarea acțiunii.  

„Ce ați văzut pe scenă? Este aceasta o situație de bullying? Din partea cui? Cum au reacționat colegii elevei umilite?”, întreabă Andrei Șerban. 

Iar elevii răspund, rând pe rând, pornind o dezbatere. „Suntem martorii unei situații de violență, de umilire. Bullying-ul vine din partea doamnei profesoare.” 

„V-ați mai confruntat cu astfel de situații? Voi cum ați reacționa?”, întreabă și actrița Mădălina Brândușe. 

Spectatorii găsesc, împreună, diferite soluții - unii i-ar lua apărarea colegei în fața profesoarei abuzive, alții s-ar duce la director, alții și-ar chema părinții la școală. Iar piesa de teatru continuă în funcție de sugestiile venite din partea publicului, până la rezolvarea conflictului.

O piesă de teatru cu finaluri diferite, bazată pe improvizație, în funcție de soluțiile oferite de elevii spectatori. 

Când conflictul se încheie cu profesoara care le cere scuze elevilor agresați, în fața părinților acestora și în fața direcțiunii, elevii aplaudă frenetic. Așa da! 

În realitate, însă, nu toate situațiile de abuz își găsesc rezolvare. 

În ultimii doi ani, 392 de profesori au fost cercetați disciplinar pentru agresiuni sau comportament abuziv. Dintre ei, doar 10% au fost sancționați prin desfacerea contractului de muncă, restul au primit avertismente, mustrări scrise sau tăieri salariale. Pentru 17% dintre ei fapta nu a putut fi dovedită, după cum a arătat Școala 9, în cadrul campaniei „Profesorii și disciplina”. 

1 din 4 elevi se simte hărțuit în școală 

25% dintre elevii români sunt victime ale bullying-ului, în mod repetat; 3 din 10 copii sunt excluși din grupul de colegi; 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi, arată un raport al Organizației Mondiale a Sănătății, din 2019, date care plasează România pe locul 3 într-un clasament de 42 de țări europene în care a fost investigat fenomenul de bullying.  

Pentru a combate aceste date îngrijorătoare, autoritățile au elaborat în 2019 o lege anti-bullying. Practic, de trei ani, bullying-ul este interzis în școli, dar elevii și profesorii nu au încă mijloace clare prin care acest fenomen poate fi înțeles și combătut, potrivit asociației Politeia. 

„În 2020, Ministerul Educației a stabilit normele metodologice pentru implementarea Strategiei pentru reducerea fenomenului de violență în unitățile de învățământ preuniversitar. Abodarea strategiei, chiar dacă una holistică, are nuanțe mai degrabă retributive, accentul fiind pe pedepsirea agresorului”, spun reprezentanții ONG-ului educațional.

„Proiectul nostru are, însă, o abordare restaurativă, care se uită la cauzele și la procesul prin care se ajunge la bullying, încercând să treacă dincolo de dihotomia victimă-agresor, fără a minimaliza gravitatea faptelor și efectele acestora”, explică aceștia. 

Situații de bullying, prezentate în alte două filmulețe 

Două grupe de elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr au prezentat, prin două filmulețe, alte cazuri de bullying - un băiat umilit și hărțuit de colegii săi pentru că suferea de o tulburare din spectrul autist și o fată batjocorită de colegi după ce a mărturisit că se simte atrasă de alte fete. 

Două situații ipotetice, însă inspirate din experiențele copiilor, după cum înșiși au povestit. De altfel, scenariile pieselor de teatru au fost gândite și scrise împreună cu elevii. 

„Noi am lucrat pe baza poveștilor spuse de ei, de situațiile de bullying cu care s-au confruntat de-a lungul anilor de școală. Și, punându-se în astfel de situații, tot ei au reușit să găsească soluții la problemele lor. «Ce ați putea voi să faceți? Cu puterea pe care o aveți voi», i-am întrebat. «Sau la cine ați putea să apelați ca să schimbați lucrurile astea?» Ca să le arătăm că, de fapt, ei au putere”, a explicat actrița Mădălina Brândușe, pentru Școala 9. 

„Am vrut să transmitem că, prin solidaritate și alianță, reușim să combatem acest bullying”, a adăugat ea. 

Bullying-ul este o problemă sistemică, sunt afectați atât elevii din mediul urban, cât și cei din mediul rural. „Violența este, din păcate, universală, o găsești și în mediile defavorizate și în cele privilegiate”, adaugă actrița. 

„Profesoara de matematică îmi spunea că sunt proastă, că nu sunt bună de nimic”

Ea însăși a avut parte de bullying, în urmă cu 20 de ani: „Mi-am dat seama ani mai târziu, când am devenit actriță și am participat, la rândul meu, la astfel de ateliere, cât de traumatizant poate fi bullying-ul. Profa mea de matematică din școala generală obișnuia să mă umilească constant în fața clasei. Mă ridica în picioare și mă anula, efectiv, ca persoană. Îmi spunea că sunt proastă, că nu sunt bună de nimic, că nu am ce căuta în acea școală”, își aduce aminte actrița. 

„Nici în cazul meu, părinții nu au intervenit, se duceau cu flori la profesoară, iar ea, la un moment dat, le-a spus că m-a chinuit pentru că eram, în definitiv, un copil bun. Asta ar fi trebuit să mă motiveze, în viziunea ei! Părinții mei n-au mai răbdat abia în momentul în care sora mea a avut parte de același comportament din partea profesoarei”, a mai povestit Mădălina.

Astfel, ea atrage atenția că, dacă situațiile de bullying nu sunt investigate și scoase la lumină, ele se vor perpetua la infinit. 

„E important să nu băgăm nimic sub preș, dar avem nevoie și de o implicare mai concretă a statului, pentru ca aceste metode să fie accesibile în toate școlile din România”, a adăugat ea. 

Teatrul celor asupriți 

Teatrul forum este un tip de teatru creat de regizorul de film Augusto Boal, una dintre tehnicile din termenul umbrelă al Teatrului celor asupriți, explică actorul Andrei Șerban. „Se mai numește repetiție pentru viață. Sunt soluții pe care oamenii ar vrea să le pună în practică, dar, din diferite motive, nu au ocazia. Atelierul nostru s-a concentrat foarte mult pe a investiga problemele cu care se confruntă elevii, dar fără să ne propunem să intervenim”, povestește actorul.

Important a fost să găsească un spațiu în care elevii să se simtă în siguranță, explică el, ca aceștia să-și poată povesti experiențele de bullying prin care au trecut, după care să găsească împreună soluții.  

„Sper, ca pe viitor, ei să aibă curajul și puterea să confrunte diferitele situații de bullying și să se solidarizeze din perspectiva de aliați cu cei care primesc bullying”, adaugă Andrei. 

Reacțiile copiilor 

Cele patru piese de teatru rezultate în urma atelierelor vor fi transformate în patru filmulețe interactive ce dau posibilitatea spectatorului să intervină în desfășurarea acțiunii, așa cum s-a întâmplat la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, spun reprezentanții asociației Politeia. Vor merge în opt școli din Ilfov unde vor organiza discuții pentru creșterea gradului de conștientizare privind problema bullying-ului. 

De asemenea, proiectul presupune și realizarea unui toolkit despre cum poate fi folosită metoda teatrului forum pentru combaterea bullying-ului. Aceste manuale vor fi distribuite ulterior în școli, în format print și digital, potrivit ONG-ului. 

La finalul proiecțiilor, elevii celor două licee au urcat pe scenă și i-au încurajat și pe colegii lor să-și spună poveștile. Cu toții s-au declarat copleșiți de emoție. Au învățat și o lecție importantă, mărturisesc ei. 

„Unele replici folosite în piesa de teatru sunt chiar replici pe care noi le-am primit când eram mai mici, în situații de bullying”, mărturisesc elevele Bianca și Daria. 

„În cazul nostru, al fetelor, am primit bullying pe partea fizică, am fost umilite din cauza aspectului fizic, iar din cauza notelor s-au iscat tot felul de invidii și certuri. În cazul meu, am primit bullying din partea întregii clase pentru că am fost aleasă președinta clasei, iar colegii mei au avut impresia că sunt favorizată de profesori”, a mai povestit Bianca. 

Pentru elevii din comuna Ciorogârla, a fost prima lor experiență cu teatrul. 

„A fost minunat, am învățat foarte multe lucruri dincolo de efortul de a intra în pielea unor personaje. Și anume ce impact mare are propriul nostru comportament asupra altor persoane, cât de mult rău fac niște simple vorbe răutăcioase sau, în cazuri mai grave, situațiile de violență. Nasc traume și schimbă efectiv viața unui om”, a spus pe scenă unul dintre elevi. 

„Nu vreau să fiu niciodată așa în viața reală” 

„Mi-am dat seama că nu vreau să fiu așa niciodată în viața reală, nu vreau să fiu un bully. Atât eu, cât și colegii mei am experimentat bullying-ul și știm cât de dureros este”, a mai spus o elevă la microfon. 

„Eu vreau să vă încurajez să aveți curajul să spuneți când vă deranjează ceva, iar dacă vedeți că cineva trece printr-o situație de bullying, să interveniți. Nu aveți idee cât de mult face simplul fapt de a fi alături de cineva. Face diferența”, a încheiat Maria, o altă elevă de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, în aplauzele colegilor ei. 

 

 

 

 

 

Adelina Mărăcine

reporter

Adelina Mărăcine lucrează în presă din 2017. După ce a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București, a devenit redactor la „Adevărul” și, ulterior, reporter al ediției „Weekend Adevărul”. S-a alăturat echipei „Libertatea” în vara anului 2021 și poate fi găsită la adelina.maracine@ringier.ro.

CUVINTE-CHEIE

teatru forum, bullying, hartuire, scoala, profesori, piesa de teatru

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile