Fiecare familie are cel puțin un încărcător în casă. Îl primim de fiecare dată când ne schimbăm telefonul, chiar dacă mai avem altele acasă. Din când în când, compania producătoare de telefoane schimbă mufa. Dacă l-ai uitat acasă, ai mai puține șanse să găsești să împrumuți unul cu o mufă compatibilă. Încărcătorul a devenit un obiect indispensabil. Și prin urmare, și unul dintre obiectele care cel mai des ajung la gunoi. 11 mii de tone de încărcătoare ajung deșeuri anual. Cheltuim 2,4 miliarde de euro anual numai pe încărcătoare.
Un exemplu similar de politică europeană pe care am simțit-o cu toții a fost eliminarea taxelor de roaming la telefonia mobilă. Încărcătorul comun ar putea fi o nouă reușită la nivelul UE. În ceea ce privește risipa și deșeurile electronice, se vorbește despre asta de ani buni. Discuțiile trebuie urmate de politici.
Primul succes a fost obținut în 2009 când a fost adoptat primul Memorandum de Înțelegere care a dus la reducerea numărului de tipuri de încărcătoare de la 30 la doar 3. Acest Memorandum a expirat în 2014, iar în 2018 industria a venit cu o propunere de încărcător unic care nu a putut fi acceptată fiindcă nu întrunea toate cerințele pentru reducerea deșeurilor și în ceea ce privește experiența consumatorilor.
„Existența unor cabluri de încărcare uniforme va ajuta consumatorii să economisească bani și să economisească resursele planetei”, a spus președinta Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor a Parlamentului, Anna Cavazzini. Sunt 10 ani de când parlamentarii atenționează Comisia să facă ceva.
Drumul legislativ până la introducerea unui singur tip de încărcător
Drumul de la propunere până la o lege europeană este unul de durată, dar care poate schimba în bine viețile a aproape 750 de milioane de europeni. Iată care sunt pașii care trebuie în continuare urmați în instituțiile europene pentru a avea un încărcător comun:
1. Comisia propune modificarea unei directive, în acest caz este vorba de Directiva privind echipamente Radio;
2. Propunerea Comisiei Europene trebuie să fie votată de Parlamentul European și de Consiliul UE reunit la nivel de miniștri ai statelor membre, în cadrul unei proceduri legislative ordinare (numită și co-decizie). Aceste două instituții analizează propunerea, își stabilesc fiecare o poziție, echipe de negociatori pot negocia atunci când există divergențe, până ajung la o poziție comună.
Textul propunerii este trimis comisiei parlamentare care se ocupă de acel subiect. În cazul încărcătorului comun, Comisia pentru piață internă și protecția consumatorilor a Parlamentului este comisia responsabilă, iar Comisia pentru Industrie, cercetare și energie trebuie să prezinte o opinie. Procesul legislativ poate fi urmărit aici.
Se numește un raportor al dosarului, se face un raport (raportul poate fi cu propunere de aprobare directă a textului legislativ sau poate conține amendamente), iar raportul este trimis plenului pentru vot.
Parlamentul este cel care își exprimă primul poziția, pe baza căreia se derulează restul procedurii legislative și sunt mai multe variante până se ajunge la aprobarea finală.
Există și varianța mai simplă și rapidă în care Parlamentul aprobă prin vot în plenul reunit propunerea Comisiei, iar Consiliul aprobă poziția Parlamentului.
3. Modificarea privind încărcătorul comun intră în vigoare după 24 de luni de la data aprobării. Acest interval este necesar ca industria să aibă timp să schimbe procesele de producție astfel încât să se poată conforma.
