Întoarcerea I. Născuți și crescuți în Italia, aduși de părinți să facă școală acasă. „Am învățat româna, am început să uit italiana”

Întoarcerea I. Născuți și crescuți în Italia, aduși de părinți să facă școală acasă. „Am învățat româna, am început să uit italiana”

În 2020, de când a izbucnit pandemia, sute de români au revenit în localitatea suceveană Cajvana, după ce și-au trăit tinerețea în străinătate. Cajvana este un orășel bogat, clădit pe munca în Italia și Marea Britanie, care și-a câștigat în timp numele „Monaco de Bucovina”. 57 de elevi au fost înscriși în ultimul an la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” și au trebuit să se acomodeze la școala online și la un mod diferit de predare. Profesorii, indiferent de specialitate, au trebuit întâi să îi ajute să învețe limba părinților. Există un cuvânt pe care însă cu toții îl spun apăsat: în timpul interviurilor cu elevi, părinți și profesori a fost rostit de aproape 70 de ori cuvântul „acasă”.

06.09.2021

de Andreea Archip. Foto: Dumitru Angelescu. Video: Cosmin Nistor

Abia s-a ridicat ceața dimineții și un soare cald a început să se joace de-a v-ați ascunselea cu norii. Pe-o parte și pe alta a drumului principal din Cajvana se succed ca la o paradă a bunăstării case mari, frumoase, cu până la trei etaje și zeci de camere. Aveam să aflăm mai târziu că după ce au văzut cum se fac în Italia casele, mulți și-au adus piatră de acolo. Unii și-au făcut și nunțile cu vin negru din Peninsulă. Satul are și o pizzerie, găsești și un tiramisu bun dacă ai poftă și nu ai nicio emoție că nu ți-ar răspunde cineva pe stradă la „Buongiorno”. Nu-i nicio mirare că în denumirea firmelor care merg bine găsești câte un Roberto, Pippo sau Fratelli. „Căjvănenii sunt printre primii care au plecat în străinătate, încă din anii ‘90. Satul a fost mereu unul înstărit, trăia din comerțul cu animale, dar după ce au început mulți să plece, a crescut și mai mult”, explică Nicolae Robu, directorul Liceului Tehnologic „Ștefan cel Mare” și ghidul nostru pentru o zi.

Școala pe care o manageriază are peste 1700 de elevi și 57 dintre ei sunt veniți în primul an al pandemiei. Un număr dublu de copii reveniți decât în mod normal. Școala are mai multe corpuri de clădire, împânzite prin tot satul. Așa că alunecăm cu mașina de la una la alta pentru a-i întâlni pe cei care împlinesc deja un an de „acasă”.

La umbra stejarului multisecular

În mijlocul satului Cajvana, la peste 30 de kilometri de Suceava, domină priveliștea, ca un patriarh, un stejar de aproape 900 de ani, subiect de legende și mândrie locală. La 1241, tătarii ar fi năvălit în Moldova, lăsând pârjol în urmă, au ucis și ars tot ce le-a căzut în cale. Au ajuns până în Suceava de azi, instaurând teroarea. Se spune că oamenii care au scăpat ar fi făcut o groapă comună pentru toți cei omorâți și ar fi plantat un stejar care să stea mărturie peste veacuri. O altă legendă spune că Ștefan cel Mare s-ar fi odihnit la umbra copacului într-o vizită în zonă. Aproape 900 de ani de istorie, prinși în trunchiul cu o circumferință de 11 metri. Arborele a rezistat așa cum încearcă și cei care au înstăpânit locul.

Stejarul multisecular din Cajvana

30 de ani din cele aproape nouă veacuri ale stejarului sunt marcate de o înfrățire informală cu Italia, principala țară de destinație pentru căjvănenii aflați în căutarea unei vieți mai bune. Oamenii pleacă cu visuri și se întorc cu idei pe care le pun în aplicare „acasă”. Vin cu tot cu copiii pe al căror certificat de naștere scrie Padova, Emilia Romagna sau Piacenza și îi înscriu la școală. Profesorii au deja experiență cu elevii remigranți care au început să tot vină de acum 15 ani. Dar integrarea lor vine în continuare la pachet cu provocări.

Nicoleta Rotar este învățătoare. A luat 20 de copii în clasa întâi și trei ani mai târziu are 26 în catalog, ultimii veniți din Italia. Le înțelege problemele e fiindcă și ea a fost plecată timp de opt ani în Italia. „M-am întors tocmai pentru copil. Fetița mea era în clasa a opta și părinții mei, la care am lăsat-o în cea mai mare grijă, mi-au spus că deja situația îi depășește și trebuie să facem ceva. Atunci am decis cu soțul să venim. A fost o decizie amânată până nu s-a mai putut, o decizie grea. M-am întors în 2008”, povestește învățătoarea. Timp de un an nu și-a găsit locul. „Eu care am învățat atâția ani în limba română, când am ajuns în Italia și nu știam să cer nici apă, m-am focusat atât de mult să învăț limba italiană, încât limba română a trecut pe planul doi. Foarte multă lume râde de cei întorși din Italia care încep să spună «Buongiorno» sau alte cuvinte care de fapt îți vin natural.”

Nicoleta Rotar si cu eleva ei

Faptul că știe italiana o ajută să le explice uneori celor mici lecția sau diferențele dintre cuvinte, acele cuvinte numite „falsi amici”, care au aceeași formă în română și italiană, dar nu și același sens. Aici se împotmolesc elevii care se întorc. Nicoleta Rotar are o strategie de lucru pentru acești copii: întâi le dă o testare să le vadă nivelul și apoi întocmește un plan remedial. E important ca și părinții să se implice.

„Li se pare că un cuvânt înseamnă ceva, dar de fapt e altceva. Dacă are susținerea părintelui, părintele îi spune imediat sensul, până merge la dicționar...”, spune învățătoarea. Și ei îi mai juca feste creierul în primii ani în care s-a întors la catedră.

„Încă și în al doilea an după ce am reluat munca la catedră, m-am trezit în fața copiilor lăudându-i cu «Bravo, ragazzi!» Îmi dădeam seama tot timpul și le repetam în limba română”, spune Nicoleta ușor jenată.

O copilărie mai liberă

Partea bună e că cei mici, chiar dacă sunt italieni în acte, vorbesc româna în familie și părinții spun că se îndrăgostesc imediat de libertatea pe care o au când ajung la Cajvana. „Ei vin obișnuiți într-un alt sistem de învățământ, unde sunt mai puțini copii, mai cocoloșiți, mai urmăriți îndeaproape. Dar icând vin aici se simt mai bine, zic eu, se simt mai liberi, dar integrarea este foarte grea. Copiii au deja cerculețele lor în care se joacă, au preferințe, lideri, fel de fel de pasiuni. Îi ajutăm incluzându-i în activități comune, extracurriculare.”

Nicoleta Rotar, invățătoare în Cajvana

Foto: Învățătoarea Nicoleta Rotar are în clasă șase elevi veniți din afară

A fost tare îngrijorată Trandafira Savu când a decis că e momentul, după 20 de ani de Italia, să vină înapoi. „Prima reacție când a fost în clasă a zis că sunt mulți copii, că are cu cine să vorbească și că toți au îmbrățișat-o. Noi ca părinți avem mai multe griji”, spune femeia.

În cele zece minute în care și-a povestit experiența, a pronunțat de 18 ori cuvântul „acasă”. „Cum e acasă nu e nicăieri”, a concluzionat mulțumită. „Acolo e viața împărțită în două. Cu timpul au venit și frații în Italia. Dar după o perioadă te prinde dorul, chiar dacă ești cu soțul”, povestește Trandafira. Și 2020, cu pandemie sau nu, era anul planificat al întoarcerii. „Pentru copii”.

„De exemplu, a mea când am adus-o în țară avea patru ani jumate-cinci. După ce am plecat acolo, întotdeauna vorbea de România, nu mai voia acolo... S-a integrat și acolo, chiar a fost foarte bine. Dar sunt mulți copii aici, bunici, e mai multă libertate.”

„Banii și toate astea nu-ți ajung, e sufletul care te cheamă acasă. Țara! Dacă îți iubești țara, vii înapoi, poți să ai tot binele din lume”, spune și Titiana Șoldan care s-a întors după 22 de ani, cu doar doi dintre cei patru copii. Fetele ei mai mari fac facultatea acolo, supravegheate de tată. Urmează apoi să revină și el când le vede așezate. Băiatul ei Nechita e încântat de cât de nesfârșite și fără mii de reguli pot fi locurile de joacă din Cajvana. „Aici am noi prieteni și o doamnă învățătoare mai bună. În România este frumos pentru că l-am întâlnit pe vărul meu și mă joc cu el”, spune băiatul puțin nesigur pe exprimare.

Trandafira Savu, părinte întors din Italia

Foto: Trandafira Savu s-a întors, după două decenii de Italia, în țară „pentru copii”

„Ca și cum s-au născut aici”

Învățătoarea lui e sigură că româna băiatului va fi mult mai bună într-un an. Începe procesul invers: învață româna și uită din italiană. Așa a pățit Giulia Moroșan, acum elevă în clasa a șasea la școala din Cajvana. „Încep s-o uit, o simt. Pentru că și când vorbesc cu prietenii din Italia, încep să nu mai știu unele cuvinte. E un pic ciudat pentru că atunci când eram în Italia nu știam româna și acuma sunt în România, dar nu mai știu italiana”, spune fata. Părinții ei au înființat o spălătorie de haine și le merge bine. Au cumpănit decizia astfel încât să aibă o viață îndestulată și aici. Au avut emoții cu reintegrarea copiilor la școală. „S-au integrat foarte bine, au prieteni, ca și cum s-au născut aici. Ei sunt născuți în Italia și crescuți acolo. Sunt foarte bine și noi la fel. Ne-am făcut fiecare un loc de muncă al nostru. Suntem chiar foarte bine”, e mândră femeia.

Giuliei îi era groază că-și va pierde prietenii. „Primul gând mi-a fost: prietenii! Ce fac fără ei? Acum mai vorbesc și cu prietenii din Italia, dar e mai greu. Îmi place mai mult în România, aici am de toate, prieteni...”, spune fata. „Avem rezultate bune!”, o completează mama.

Profesoara de fizică Liliana Focșa

Foto: Liliana Focșa a învățat să își adapteze predarea și pentru copii veniți din alte țări

Diriginta ei, profesoara de fizică Liliana Focșa, a învățat și ea în timp, în lucrul cu atâția copii veniți de prin toată Europa, cum să-i ajute să nu simtă diferențele dintre sisteme. De fapt, secretul e că s-a adaptat ea. „Pe unii îi las chiar cum au învățat acolo. Dacă tu ai învățat metoda asta, asta o știi, mergem înainte, perfect. Important e să aplice, nu contează prin ce metodă au învățat anumite noțiuni”, spune profesoara care de 18 ani face naveta din Suceava la Cajvana, 35 de kilometri zilnic. Are și ea șase copii veniți din străinătate în clasă.

Eu predau o știință exactă, nu mă axez pe învățatul pe de rost. Dacă un copil știe să îmi explice noțiunile cu cuvintele lui, atunci este perfect. Dacă facem legătura cu viața de zi cu zi, și ei înțeleg mult mai bine, văd unde să aplice noțiunile respective. - Liliana Focșa, profesoară de fizică

„Crăciunul îl făceam singuri”

Adaptarea vine cu provocări noi cu cât elevii sunt mai mari. Liceul a inclus în programul „Școală după școală” și elevi întorși, a organizat și tabere pentru ei. Casandra a făcut clasa a noua la Cajvana, după ce primele opt clase le-a terminat la Piacenza, și nu a ajutat-o deloc că o bună parte a primului an de liceu a trebuit să fie online. „Eram tristă cumva, nu credeam că aparțineam acestui loc, voiam să mă întorc. La început nu aveam așa de mulți prieteni și de asta voiam înapoi. Când a început școala a fost ok, mi-am făcut câțiva prieteni. În online nu prea am înțeles, dar tot am continuat și mă ajutau colegii”, vorbește ea fluviu.

Ideea întoarcerii, pe care părinții o menționau frecvent, îi părea fetei doar o ipoteză, ca un fum într-o încăpere care fuge când deschizi fereastra. N-a putut intui că dorința lor nu era o vorbă în vânt.

În 2020, și-au făcut bagajele și s-au mutat.

Maria și Casandra

Foto: Maria și Casandra își vor termina liceul în Cajvana

Și pentru Maria Gabor a fost un șoc. Fata trece în clasa a 12-a și era convinsă că va face facultatea în Italia. Apoi masteratul și doctoratul. „A fost o veste șoc, nu a fost cumva decisă de mai mult timp, a fost dintr-o lovitură. Și pandemia a fost ultima picătură din pahar: acum plecăm acasă!”, spune tânăra și ochii ei spun mai mult decât vorbele. Pe 28 iunie 2021 a împlinit un an din noua viață. Cu suișuri și coborâșuri, cu efortul de a înțelege cuvintele noi, de a se adapta la un sistem diferit. „Fiind învățată să vorbesc doar în italiană, cel mai greu a fost să mă exprim și să scriu gramatical corect. Acum mă văd aici, deja am decis: dacă iau Bacul cu o notă foarte mare, știu deja ce facultate o să fac, Inginerie mecanică”, spune fata.

Dar nimic nu se compară cu a fi în familie. „Aici, ai parte de ce ți-a lipsit, familia de exemplu. Crăciunul îl făceam singuri, nu erau mătuși, uncheși, nimic. Paștele la fel. Dar anul ăsta a fost frumos, chiar cu pandemia. Ne-am strâns doar câțiva, dar tot a fost mai frumos”, spune fata.

Ce învață profesorii de la elevi

Coordonatoarea programului „Școală după școală” este profesoara de română Cristina Crăciun – Pîțu. De când au început să aibă copii din străinătate, regula „să nu se audă musca” nu se mai poate aplica în clasele din Cajvana. „Ei nu înțeleg în totalitate limba română și atunci un coleg de bancă le traduce, le explică ceea ce profesorul lor le cere. Noi am fost mult mai îngăduitori lăsându-i să discute între ei“. 

„Noi și în momentul de față avem elevi care spre exemplu explică în limba italiană ce cere profesorul de la ore”, spune profesoara. 

Așa că sunt ajutați la teme, vizionează filme românești împreună, fac tot felul de jocuri.

Și decât să-și impună cu orice preț regulile, profesorii au ales să învețe de la noii-veniți. Pentru ei a fost ca un schimb de experiență. Așa au luat contact cu sistemele din alte țări. „O amintire de-a mea de pe la începutul anilor 2000 când un copilaș venit din Italia mi-a spus: domnul profesor, dar noi facem istoria separat și geografia separat? Ei aveau un singur obiect – istorie și geografie – un singur manual”, își amintește Nicolae Robu, care este și profesor de istorie.

„Învățăm și noi de la dânșii, poate învățăm să comunicăm mai bine cu ei. Am învățat de la ei și faptul că a spune în momentul în care ai o problemă, este chiar un lucru care trebuie făcut.”

La școala din Cajvana, 4% sunt copii veniți din străinătate în ultimul an. Părinții spun că vin pentru copii, să învețe în română și cu misiunea să țină mândră o comunitate de pe vremea lui Ștefan. Iulius Cezar și Dante pot rămâne pentru lectura suplimentară. 


În zilele următoare, în cadrul seriei „Întoarcerea”, veți citi povestea elevilor din Alexandria, Teleorman, care au revenit cu părinții lor în pandemie, despre provocările profesorilor în anul pandemiei și despre naveta între țări pe care o fac aceste familii, în căutarea „mai binelui”. 
1/6

Directorul Liceului „Ștefan cel Mare” din Cajvana, Nicolae Robu

1/6

Directorul Liceului „Ștefan cel Mare” din Cajvana, Nicolae Robu

2/6

Casandrei în place școala din România și și-a făcut repede prieteni la fel de buni ca cei lăsați în Italia

2/6

Casandrei în place școala din România și și-a făcut repede prieteni la fel de buni ca cei lăsați în Italia

3/6

Titiana Șoldan și băiatul ei au venit în țară în anul pandemiei

3/6

Titiana Șoldan și băiatul ei au venit în țară în anul pandemiei

4/6

La programul „Școală după școală” elevii veniți din străinătate participă la activități ca să învețe mai ușor limba română

4/6

La programul „Școală după școală” elevii veniți din străinătate participă la activități ca să învețe mai ușor limba română

5/6

Pe străzile din Cajvana se aude română și italiană

5/6

Pe străzile din Cajvana se aude română și italiană

6/6

Giulia Moroșan împreună cu mama ei sunt încrezătoare că le va fi bine și în România

6/6

Giulia Moroșan împreună cu mama ei sunt încrezătoare că le va fi bine și în România

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

cajvana, stejar multisecular, copii intorsi acasa, nascuti in italia, adaptare copil dupa strainatate

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile