În Olanda, la școala de limbă, elevii sunt testați permanent pentru progres și când sunt pregătiți, intră în școala publică. Studiază o lună un subiect anume, se joacă mult, lucrează în echipe, învață noțiuni practice. Fac zilnic matematică, citesc și discută textele citite, fac ortografie, dictare, diverse fișe pentru exersarea limbii, au sport de două ori pe săptămână, artă, muzică, robotică.
Nu există note, nu există teme iar copiii se simt relaxați, poate prea relaxați, în opinia unor părinți. Cu toate astea, nu fac ambiție pe viitorul copiilor lor. Sunt urmărite la copii puterea de concentrare, motivația, progresul academic, spiritul de echipă, stilul de socializare al copilului.
Asta a aflat Ioana Chicet Macoveiciuc în cele patru luni din noua ei viață, de la 2000 de kilometri distanță de România.
„Lumea merge langzaam (adică încetișor) la plimbare sau pe bicicletă”
Școala 9: Ioana, scrii de când te știi. Acum singura diferență e că vei scrie din alt spațiu. E devreme să te întreb dacă ai găsit în Olanda ce te așteptai să găsești?
Ioana Chicet Macoveiciuc: Încă suntem în luna de miere. Familiile care trăiesc în diaspora de mulți ani ne spun că așa-i la început, ești fermecat de tot ce trăiești. Sincer, mă așteptam să ne fie greu, mă așteptam să-mi fie mie greu, pentru că sunt foarte atașată de mulți oameni din România, de limba română, de tot ce am construit în ultimii ani. De asemenea, mă așteptam ca tranziția să fie dificilă pentru copii, dar lucrurile au mers mai lin decât în scenariile mele. Ne-am obișnuit destul de repede cu cartierul tipic olandez în care stăm, e foarte liniște, nu e trafic, e în schimb multă natură și aer curat. Ritmul vieții e foarte așezat aici, oamenii nu sunt stresați, alergați, grăbiți, nervoși.
Lumea merge langzaam (adică încetișor) la plimbare sau pe bicicletă, la coadă la magazin nu se lipește nimeni de tine și nici nu te grăbește nimeni. Asta ne-am dorit cel mai mult. Să trăim cu mai puțin stres și da, deocamdată, după primele trei luni, pot să spun că am găsit asta din plin aici.
Ți-ai făcut, cu tărie cred, o părere asupra calității vieții, a calității societății, a calității sistemului educațional și a calității serviciilor publice de dinainte să pleci cu familia. Aceștia să fi fost factorii care au stat la baza mutării voastre acolo?
Ne-am dorit să trăim într-un loc în care toți contribuie la curățenie, bine și frumos. Statul își face treaba aici, și oamenii fac și ei tot ce pot, nu doar pentru că sunt amenzi mari dacă nu respecți legea, ci și pentru că așa sunt educați, să le pese, să se implice, să ajute, să pună mâna și să facă.
Ne-am dorit să trăim într-un loc unde să ne simțim în siguranță pe șosea, în spitale, în instituțiile publice, iar copiii să fie în siguranță la școală. Îmi doresc pentru mine și copiii mei să trăim într-un stat în care să ne simțim reprezentați și prioritizați de oamenii care ne conduc.
„Părinții sunt amendați pentru fiecare zi de absență nemotivată”
Sunt școli publice, de zi, de tip internat, private, internaționale, școli cu predare bilingvă. Pentru ce școală ați optat pentru copiii voștri?
În primul an copiii noștri merg la o școală publică unde se predau materiile principale cu focus pe limba neerlandeză, o școală specială pentru copii veniți din alte țări, care nu vorbesc deloc limba locală, apoi vor fi transferați la o școală publică de cartier. Progresează bine, cred că vor termina școala de limbă mai curând decât estimaserăm inițial.
Învățământul public este gratuit? De la ce vârstă intră copilul în învățământul obligatoriu?
Aici, școala este obligatorie și începe de la 4 ani. Ciclul primar durează până la 12 ani, iar ritmul e destul de relaxat. În primii ani se joacă mult, explorează, petrec mult timp afară. Scopul școlii primare este ca elevii să învețe bine să scrie și să citească, să exerseze gândirea critică, să dezvolte un minim spirit civic, să poată face calcule de bază și să aibă cunoștințe generale decente din domenii practice, de zi cu zi.
Școala este obligatorie, copiii trebuie duși de părinți la școală, iar școlile din cartier trebuie să găsească loc pentru toți copiii. Există la primărie un responsabil cu educația, el se asigură că toți copiii peste 4 ani merg la școală. Dacă sunt retrași de la școală din motive care nu au legătură cu sănătatea, părinții sunt amendați pentru fiecare zi de absență nemotivată.
Nu se dau teme, cel mult proiecte peste weekend, nu există nici note. Se încurajează mult cititul, toate orașele au biblioteci mari, gratuite pentru elevi și cu abonament simbolic pentru adulți (susținute de primării). De la 12 ani, copiii intră la liceu, unde începe școala mai serioasă, cu teme, mai multe materii, limbi străine, dar și cu multă practică.
„Se întâmplă ocazional ca un copil să repete un an dacă nu progresează suficient, dar aici nu e o problemă”
Ce părere au Sofia și Ivan despre ce au găsit în primele zile de școală?
Sistemul le este familiar, e asemănător cu ce au experimentat în primii trei ani și jumătate de școală britanică în București. Nu există materii, studiază o lună un subiect anume, se joacă mult, lucrează în echipe. Au avut și în România colegi de alte naționalități, dar acum sunt printre puținii români din școală (sunt cam 60 de copii în școală, dintre care români sunt trei) și asta e interesant pentru ei.
Ajută mult că vorbesc fluent engleză, se pot exprima și cere ajutorul când e nevoie. Observ că învață foarte repede limba, care nu e deloc prietenoasă pentru vorbitorii de limbi latine, ca noi. Au colegi din India, Yemen, Iran, Egipt, Israel, US, UK, Turcia, Polonia, Rusia, Ucraina. De la fiecare învață câte ceva. Simt că experiența asta le prinde bine, iar ei sunt deschiși să se adapteze.
Au avut atât ei, cât și voi, ca părinți, temeri legate de cum vor comunica cu colegii de clasă?
Da, fetița cea mare (10 ani) a fost îngrijorată înaintea primei zile de școală, dar apoi s-a relaxat, a înțeles că profesorii sunt pregătiți să-i ajute, copiii sunt prietenoși, metoda de predare e foarte eficientă, e mult joc, nu e presiune.
Apropo de colegi, din câți elevi este format colectivul clasei? Sunt grupați pe vârste sau grupurile de copii se construiesc în funcție de limba vorbită (engleză-olandeză)?
La școala de limbă la care merg ei sunt patru grupe organizate pe vârste: o grupă pentru copii de 5 și 6 ani, una pentru 7-8 ani, alta pentru 9-10 ani și alta pentru 11-12 ani. Copiii vin știind zero olandeză (unii vorbesc puțină engleză, alții au engleza ca limbă maternă, majoritatea însă nu vorbesc deloc engleză) și progresează fiecare în ritm propriu. Sunt testați permanent pentru progres și când sunt pregătiți, intră în școala normală.
Unii stau în școala de limbă șase luni, alții opt, alții zece, maximum pot sta aici un an. Sunt în medie cam 15 copii în fiecare grupă, au doi profesori. La grupele mici stau amândoi la clasă, la grupele mari vin pe rând, un profesor de luni până miercuri, celălalt joia și vinerea.
În unele sisteme de educație, cum ar fi cel din Elveția, la doi ani se schimbă profesorul și se reechilibrează clasele în funcție de sex, vârstă, performanțe școlare și comportamentale. Cume în Olanda?
În ciclul primar copiii au un învățător, iar la materiile speciale (sport, artă etc.) au profesori diferiți. Se întâmplă ocazional ca un copil să repete un an dacă nu progresează suficient, dar aici nu e o problemă dacă se întâmplă asta, nu e nimeni judecat sau arătat cu degetul.
„Unii părinți se plâng că școala îi lasă prea liberi, prea relaxați”
În școala olandeză există „noi”, adică o echipă formată din elev, părinți și profesori?
Încă nu am experiență direct cu școlile normale, dar aici, la școala de limbă, părinții sunt voluntari la școală, sunt întâlniri între profesori și părinți, cu sau fără copil, profesorii discută cu părinții după școală dacă sunt nelămuriri. În general părinții au încredere în profesori, iar ei își fac treaba cum pot mai bine.
Ați avut o întâlnire oficială cu cadrele didactice responsabile al copiilor? Ați fost informată despre cum își desfășoară activitatea și despre programa școlară?
Da, înainte să înceapă școala am mers cu copiii în vizită, ne-am plimbat prin școală, am pus întrebări, ni s-a explicat care e sistemul, am cunoscut scurt și profesorii. Am avut apoi o întâlnire online după prima lună de școală, să ne cunoaștem mai bine. Pe măsură ce încheie un ciclu de învățare (completează un caiet de limbă), copiii vin cu caietul acasă și noi putem vedea ce au învățat.
Fac ambiții olandezii pe viitorul copiilor lor? Discută între ei performanțele lor școlare? Este competiția un cuvânt întâlnit la ei?
Din ce observ, școala e foarte relaxată în ciclul primar și părinții sunt la fel. Anul dinaintea intrării la liceu e important, acolo încep discuțiile despre ce ar vrea și ar putea copilul să facă în viitor, dacă e suficient de pasionat și de motivat pentru un liceu serios și facultate. Despre competiție între copii nu am auzit să fie, poate doar la sporturi. Totuși, unii părinți se plâng că școala îi lasă prea liberi, prea relaxați și nu îi stimulează să învețe mai mult, mai bine.
„Copiii fac foarte mult sport. Toți merg la înot, mulți fac fotbal, călărie, judo, tenis”
Pe lângă limba lor, ce alte materii studiază? Cum este programul lor școlar? Au avut teme pentru acasă până acum?
Nu au teme. Învață zilnic de la 9 la 14.30, cu trei pauze (una mai lungă, în care și mănâncă prânzul de acasă). O lună studiază un subiect anume, în februarie au avut tema gunoiului și reciclării, au învățat tot ce se poate ști despre gunoi, vocabular, meserii, ecologie, reciclare. Apoi au avut modulul despre corpul uman, au făcut anatomie, nutriție, un pic de chimie, multe proiecte practice, au avut apoi un modul despre păsări și zbor (avioane, elicoptere), acum sunt la Anotimpuri.
Învață nu doar limba, ci și noțiuni practice despre aceste teme. Se joacă mult, fac proiecte pe echipe. Fac zilnic matematică, citesc și discută textele citite, fac ortografie, dictare, diverse fișe pentru exersarea limbii, mai fac sport de două ori pe săptămână, artă, muzică, robotică.
Există note? Sunt elevii evaluați și după alte criterii cum ar fi disciplina, receptivitatea, interesul arătat față de obiectul de studiu?
Nu există note. Sunt testați constant în joacă, profesorii îi observă constant, există rapoarte periodice despre progres. Sunt urmărite și puterea de concentrare, motivația, progresul academic, spiritul de echipă, stilul de socializare.
Desfășoară copiii și activități extracurriculare? Ce se „poartă” acolo?
Copiii fac foarte mult sport. Toți merg la înot, mulți fac fotbal, călărie, judo, tenis, dar merg și la șah, debate, canto, școala se termină aici în jur de ora 2-3, miercurea e zi scurtă, școala se termină la 12, iar părinții muncesc, așa că majoritatea copiilor merg la BSO („outside school care”), adică la afterschool, unde fac tot felul de activități ca cele de mai sus.
Cum vi se pare integrarea, ușoară sau grea?
E un proces care fluctuează mult, dar una peste alta e mai lin decât mă așteptam. Oamenii pe care i-am cunoscut au fost foarte calzi cu noi, de la vecini la vânzătoarele de la supermarket, am găsit ușor loc la școală, am rezolvat relativ repede aproape toate chestiunile administrative, românii de aici ne-au ajutat cu sfaturi și susținere, la fel și familia de acasă. Sigur că e un proces de durată, dar deocamdată suntem optimiști și recunoscători.
