După ce am dezbătut cum arată respectul în școala românească, am rugat câțiva elevi de liceu și de gimnaziu să ne povestească despre profesorii care i-au sprijinit pe parcursul școlii.
Anul trecut, olimpicii români au obținut peste 200 de medalii la competiții internaționale. Elevi care se pregătesc an de an, care lucrează suplimentar și trăiesc pentru a duce steagul României pe podiumul olimpiadelor internaționale, se găsesc în acest an fără un țel. Ministerul Educației a decis să suspende organizarea oricăror concursuri de acest gen. Asemenea sportivilor, și „creierele” trebuie antrenate cu gândul la o competiție. Unde mai pui că rezultatele la concursurile internaționale le-au asigurat multora locuri la universități prestigioase din lume.
Poate este o amintire falsă, nu știu, dar tind totuși să cred că într-unul dintre manualele din clasele primare exista o povestioară despre un băiat care, trecând pe lângă un om din sat, nu i-a dat binețe, iar acesta i s-a adresat căciulii cu proverbul pe care cred că mai toți îl cunoașteți. Privind în urmă cu experiența omului de la catedră, îmi spun că povestirea cu pricina (dacă o fi existând) avea caracter moralizator și viza dezvoltarea unor atitudini, într-o vreme în care nu se vorbea despre modele curriculare, despre competențe, despre dezvoltare personală, într-o vreme în care se implementau programe analitice, iar manualul era unic și sfânt, într-o vreme în care respectul...
