Din interviul cu ea am extras toate frazele negative care arată lipsurile în materie de educație sexuală de la noi. Apoi, simplu, am tăiat NU-urile să îți arătăm cum putem ajunge la o realitate pozitivă pentru tinerii României. Așadar, care sunt soluțiile.
- Adolescenții NU au un loc safe, empatic → Adolescenții au locuri safe, empatice;
- În România NU există centre naționale de resurse pentru tineri → În România avem centre naționale de resurse pentru tineri;
- Părinții aia NU au fost nici ei educați → Părinții, la rândul lor, au primit educație sexuală;
- De ce NU se întâmplă? Unde se blochează lucrurile? → Se întâmplă. Avem soluții;
- Cu tot ce NU ajută statul român, din nefericire → Statul român are politici eficiente pentru educație sexuală;
- NU avem destule moașe → Avem suficiente moașe;
- Medicii de familie NU știu cum să o facă → Medicii de familie sunt pregătiți să susțină educația sexuală;
- Fără educație sexuală, NU vom opri femicidele → Datorită educației sexuale, numărul femicidelor este în scădere;
- NU trebuie să mai fie un opțional → Educația sexuală este o materie obligatorie;
- Adolescenții NU au cum altfel… → Adolescenții au acces facil la informații.
Adolescenții NU au un loc safe, empatic
Am patru fete. La primele două fete eram încă foarte tânără și mi se părea că trebuie să le învăț să se păzească, să vină devreme acasă. Citind mult, în timp, mi-am dat seama că trebuie să ne educăm copiii să respecte autonomia corporală (dreptul de a decide liber și informat asupra propriului corp, conform Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, n.r.) și intimitatea. Nu putem să facem educație de prevenire a abuzului, relații sănătoase, sexualitate, sănătatea reproducerii, fără să vorbim despre egalitate de gen. Nu există lucrul ăsta.
Experiența cu gemenele e foarte diferită, le-am făcut la 37 de ani. A fost altfel de la început, au fost mult mai ușor de integrat noțiunile. Eu deja ținusem cursuri cu educatori de grădiniță despre educația sexuală, ce-și spun copiii, ce-și arată, ce fac. Am avut interesul ăsta din partea grădinițelor și m-am bucurat foarte tare că încep să facă educația sexuală de atunci, de la grădiniță, cu formatorii, educatorii, îngrijitoarele, bucătăresele, toată lumea.
Cu ele am avut din fașă o educație foarte gender inclusive (înseamnă să nu te adresezi doar fetelor când vorbești despre menstruație și doar băieților când vorbești despre prezervative, n.r.), foarte balansată pe ce înseamnă toate genurile.
«Ce-i spun eu copilului dacă se pupă doi băieți?» Păi, că se iubesc, adică și ce-i spui dacă se pupă un cuplu heterosexual. Ne-am uitat la filme cu diversitate de orientări sexuale, am fost în atâtea țări în care au văzut exemple normale.
Am un video cu fetița mea care arată la o păpușă băiat că «ăsta e penis». N-avea doi ani, de-abia vorbea. Ele chiar au învățat din fașă cum se spune, ce e, că nu arăți, că nu atingi. Acum, la aproape șase ani, nu există să te apropii de ele fără să te întrebe „Tu ce vrei?/Ce cauți aici?”, adică sunt foarte conștiente de corpul lor, de autonomie, iau apărarea altor copii dacă văd lucruri intruzive, se duc imediat la educatoare.
Cu adolescenții am avut un șoc foarte mare când am lucrat la Organizația Mondială a Sănătății. Mă atrăgea subiectul ăsta pentru că mi se părea că nu-s băgați în seamă de nimeni. Dacă se duc la medicul de familie doar cu mama sau tata, nu au un loc safe, empatic, unde pot spune orice și sunt ascultați și nejudecați, nici în sănătate, nici în educație. În unele locuri sunt consilieri, psihologi școlari, poate chiar diriginți de încredere, dar asta e o excepție cumva.
În România NU există centre naționale de resurse pentru tineri
Și am văzut în Republica Moldova centrele pentru tineri, Neovita. Acolo lucrau cu asistente, cu medici ginecologi, generaliști, dermatovenerologi și făceau planificare familială, prevenirea abuzului, în funcție de vârstă, aveau automat cu prezervative gratuite, li se prescriau absolut confidențial contraceptive. Era pur și simplu tot protocolul de centre prietenoase cu tinerii, că sunt niște ghiduri OMS (Organizația Mondială a Sănătății, n.r.) pe tema asta. Au și un helpline național în Republica Moldova, la care răspund non-stop tinerilor pe probleme de sănătate sexuală, sexualitate, sănătate mentală și reproductivă.
Am văzut cum lucrează preoții din comunități, nu îmi venea să cred. Preoți de mână cu medici ginecologi care făceau intervențiile astea. În România nu există niciun astfel de centru. Este super trist.
Lacunele încep de foarte devreme, de la lipsa educației sexuale din grădiniță. Știu că sună foarte outrageous (șocant sau neobișnuit, n.r.), dar eu cred cu tărie că atunci trebuie să înceapă. Pentru că atunci copiii sunt curioși, își explorează corpul, își arată lucruri, se deschide o lume pentru ei. Așa cum sunt curioși despre ureche și despre nas, așa sunt curioși și despre organele genitale.
Asta previne foarte multe abuzuri și asta au făcut statele care au eradicat pedofilia. Au explicat copilului unde nu te poate atinge nimeni. Țipi după ajutor în momentul în care cineva te atinge pe buze sau în locuri intime. E important să educăm și potențialele victime, care suntem toți, de fapt.
Părinții NU au fost nici ei educați
Aud foarte des și nu sunt de acord că în familie se pune rădăcina. Da, dar părinții aia nu au fost nici ei educați. Câți dintre voi ați avut dialogul ăsta?
Statul trebuie să facă asta. Să pună genul ăsta de educație în sistemul educațional sau în comunități, că sunt și copii care nu sunt în școală sau renunță la școală. Soluția poate să fie una cu profesioniști.
Eu am lucrat pe reforma asta la Ministerul Sănătății și erau undeva la 3.800 de specialiști. Și mai ai asistența medicală comunitară, care e la firul ierbii, inclusiv în comunitățile care au renunțat la școală. Bineînțeles că ai și moașele, noi putem face tipul ăsta de educație, ai și medicii de planificare familială.
Trebuie să folosești profesioniștii pe care îi ai și să le dai formarea de care au nevoie ca să facă lucrurile astea. Cu cât încerci să aduci pe altcineva, să faci o materie cu note, cu atât mai mult complici lucrurile. Să-i zică cum vor ei (materiei, n.r.), numai să o facă.
De ce NU se întâmplă? Unde se blochează lucrurile?
Eu cred că sunt voci foarte conservatoare și extremiste, care sunt foarte ascuțite și sunt înfiletate politic și de acolo se rupe filmul. În momentul în care lucram pe reforma asta la Ministerul Sănătății, au fost niște lucruri asumate și de partidul care era la Guvern atunci în Sănătate, adică USR, dar și de Ministerul Educației. Noi aveam niște discuții transpartinice și ne uitam la binele copiilor. Ne apucasem de reforma asta, dar din păcate, când s-o predau, nu a fost preluată.
Printr-o colaborare sănătate, educație și apoi răspândite și către social, așa le-am gândit. Nu poți să faci educație pentru sănătate fără sănătate. Nu poți. Dacă tu o faci doar cu profesori sau doar cu ONG-uri care nu au expertiză medicală, nu ai cum să-ți iasă la o calitate optimă chestia asta. Mai ales pentru România, unde avem un teren atât de fragil, atât de plin de dezinformare.
Cu cât e mai slab pregătit, educat, informat, cu atâta va fi mai expus pericolelor. Educația sexuală și-o va face din pornografie, da? Nu și-o face din surse sigure, nu vorbește cu părinții, nu așa funcționează. Majoritatea ajung fix în zona de risc și de dezinformare și de vulnerabilitate maximă.
Cu tot ce NU ajută statul român, din nefericire
Lucrăm cu multe mame minore care vor să prevină o altă sarcină. Și acolo intervenim cu sfaturi privind contracepția pe termen lung. Moașele noastre sunt răspândite prin toată țara, operatorii de la helpline la fel, așa că lucrăm mai mult la distanță.
Avem parteneriate cu spitale, cu centre de protecție socială, cu școli, licee și cea mai mare cerere este de metode contraceptive. Pentru că nu sunt decontate de statul român, altă problemă, și ne chinuim mai multe ONG-uri pe tema asta. Noi asta încercăm să explicăm, că e mult mai ieftin să previi lucrurile decât să le tratezi.
Asta este intervenția noastră, să mobilizăm resurse pentru a avea loc justiția dacă a avut loc un viol, să aibă avocat, sprijin psihologic. Ele sunt foarte deschise la sprijinul privind contracepția și educația. Uneori chiar lucrăm și cu tații pe educație sexuală, prevenirea violenței, relații sănătoase.
Ceilalți adolescenți care ne caută, ne caută pentru avort, multe fete. Și aici este o lacună foarte mare în sistemul de sănătate, că nu cunosc drepturile la sănătatea reproducerii.
Mai avem, din nefericire, și victime ale agresiunilor sexuale care ajung la noi pentru servicii medicale, că nu le găsesc prin spitale, nu știu ce au de făcut, nu știu de contracepția de urgență, dar cumva e bine că ajung la noi, că putem să ajutăm cu tot ce nu ajută statul român, din nefericire.
Ne caută jurnaliste, ne caută profesoare, medici, să poată să facă un avort. Adică acolo îți dai seama că e rău. În momentul în care persoane care au bani, totuși, nu găsesc servicii vitale de sănătate a reproducerii.
NU avem destule moașe
Pot să fie și soluții mixte prin care să se implice moașele. Aduci cu greu copiii la școală? Hai în comunitate. Și unde se intersectează și socialul, și medicalul, și educația. Moașele pot să fie trainer pentru cei care sunt acolo și rămân acolo, pentru mediatori sanitari, pentru asistenți medicali comunitari, ca da, nu suntem destule.
Și cred că trebuie să scoatem un pic influența asta politică, conservatoare din treaba corpului, din autonomia corpului fetelor și femeilor și să ne asumăm că protecția tinerilor e și a copiilor noștri. Este o plagă în momentul ăsta faptul că tinerii adolescenți și copiii acestei țări nu au parte de educație sexuală. Așa am ajuns la femicide, așa am ajuns aici și așa vom sta aici. Sau crește.
Medicii de familie NU știu cum să o facă
Am lucrat cu sute, mii de copii și tineri. Mi se pare că sunt mult mai hotărâți, cumva. E o oportunitate, trebuie să le oferim ceva la schimb. Noi, ca profesioniști, să venim un pic în întâmpinarea lor și, bineînțeles, statul român să-și susțină profesioniștii să poată să facă asta. Că și medicii de familie ar face educație sexuală, dar nu știu cum să o facă. Nu i-a învățat nimeni și nu îi încurajează nimeni. Nu e nicio politică pentru asta.
Ministerul Educației, și al Muncii, și al Sănătății pot să folosească o narativă foarte simplă. Profesioniștii furnizează o educație care e pentru sănătate și fac o intervenție pentru a proteja victimele. E mai greu un pic să dai apă la moară discursului extremist și care combate educația sexuală dacă te bazezi pe profesioniștii tăi.
Fără educație sexuală, NU vom opri femicidele
Cred că e foarte important ca decidenții să înțeleagă că asta este o problemă de sănătate publică și de siguranță și trebuie să fie văzută. Femicidul e efectul. Neluând măsuri privind educația pentru sănătate, nu vom ieși de acolo. Și nu este o problemă unisectorială. Este o problemă multisectorială. Dacă nu lucrează împreună pe problema asta, cel puțin ăștia trei, sănătate, educație și social, nu o să se întâmple nimic pe subiectul ăsta.
NU trebuie să mai fie un opțional
Soluțiile pot fi mixte. Nu trebuie să mai fie un opțional și acolo unde nu sunt soluții să se întâmple în școală, trebuie să se întâmple în comunitate. Nu mai ai voie să ai localitate unde să nu existe educație sexuală făcută regulat.
Să asculte ONG-urile care lucrăm în domeniul ăsta și știm foarte bine ce funcționează și ce nu și ce nevoi are profesionistul care lucrează cu adolescentul.
Mai auzim și discursul să facă ONG-urile. Măi, eu nu sunt aici să înlocuiesc munca statului.
Adolescenții NU au cum altfel…
Adolescenții să-și caute surse de informare. Îmi pare rău că pun pe ei responsabilitatea asta, dar nu am cum altfel. Să devină ei un fel de «răspândaci» ai lucrurilor sănătoase. Să se înscrie în Girl Up, în Consiliul Elevilor, mai lucrăm și noi cu ei. Și să ceară: vrem absorbante decontate, vrem educație sexuală. Poate nu se întâmplă mâine, dar trebuie să înceapă să-și cunoască puterea și vocea, să învețe să combată dezinformarea.
Interviul face parte din proiectul nostru de jurnalism de soluții, REZOLVAT, prin care, de la începutul lunii iulie, am readus pe agenda publică discuția despre educație sexuală, adesea amânată și controversată. Ne-am uitat la soluții concrete de cum o putem aduce în familie, în școli, în comunități și în agendele decidenților. Mai multe despre toate acestea găsești în secțiunea dedicată REZOLVAT.
Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa scoala9@fundatia9.ro.
