Sunt învățătoare la clasa a II-a, într-o școală din Gârcini, Brașov. Localitate cu una dintre cele mai compacte comunități cu origini rome din Europa. Clasa a doua am început-o cu alfabetul. Doar în 11 dintre familiile elevilor mei există telefon mobil. Chiar și pentru cei care au, este inutil uneori, fiindcă nu există semnal peste tot. Jumătate dintre părinți sunt analfabeți și nu au cum să își ajute copiii la învățarea lecțiilor, online sau offline, iar mulți alții nu se descurcă să-i sprijine nici la exerciții din abecedar.
Profesorii la începutul sau la mijlocul carierei au o creștere de venituri în jurul a 10%, în timp ce seniorii sistemului primesc cam tot cu atât mai puțin. Calculați-vă exact salariul în aplicația realizată de Școala9.
Dacă jocurile de noroc ar fi doar despre calcule sofisticate, matematicienii ar câștiga de cele mai multe ori. Dar e suficient să știi puțină teoria probabilităților și, mai ales, să-ți controlezi emoțiile. Numai așa vei înțelege că pur și simplu nu ai cum să câștigi.