În ziua în care competițiile școlare s-au amânat din cauza epidemiei de coronavirus, elevii olimpici mergeau încă la ore. Unii dintre ei aflaseră rezultatele la județenele din weekend (la biologie, informatică, istorie sau limbi străine). Alții se pregăteau pentru probele din sâmbetele următoare. În perioada de la începutul lui ianuarie și până spre sfârșit de martie, mulți dintre ei lipseau de la școală o săptămână sau două să rezolve subiecte și să învețe teorie.
Sâmbăta, se trezeau dimineața devreme și în drum spre olimpiadă se gândeau cum ar fi să le pice subiectele preferate, visau la calificări la naționale și internaționale, care să le valideze cunoștințele, la premii care să-i facă mândri pe ei și pe profesorii lor și care să le asigure, poate, și un loc la facultatea pe care și-o doresc. Olimpiadele școlare erau o realitate diferită față de ceea ce întâlneau de multe ori la clasă. Până n-au mai fost.
-
Pentru Ana Florescu Ciobotaru, zilele în care nu trebuie să iasă din casă nu diferă prea mult de cele de dinaintea pandemiei. E elevă în clasa a XII-a la Liceul Internațional de Informatică din București și olimpică internațională la chimie, premiată cu aur absolut, aur simplu și argint, iar pentru ea e ceva obișnuit să nu iasă din casă perioade lungi, cum ar fi zilele din apropierea olimpiadelor, când lucrează în mod constant între 10 și 12 ore.
Nu-i lipsește școala, pentru că face ore online și reușește să-și vadă și colegii de clasă – lucru care împiedică instalarea anxietății sau a stresului – însă îi e dor de laboratorul de chimie, unde se pregătea pentru probele practice ale olimpiadei, și de ceilalți olimpici din liceu, în special de cei dintr-a X-a, cărora le-a predat anul acesta chimie organică. Timp de două ore și jumătate pe săptămână rezolvau subiecte, glumeau, le sugera ce să mai citească și îi sfătuia căror informații să acorde mai multă atenție din cărțile pe care le citeau. Încă păstrează legătura, chiar dacă fiecare lucrează de la el de-acasă.
Ana îi întreabă dacă au nevoie de ajutor, iar ei mai trimit glume din domeniu (ca asta: „Heliu intră într-un bar și barmanul îi zice că nu servesc gaze nobile. Heliul nu reacționează în niciun fel.”). Acum alternează perioadele de pregătire pentru olimpiadă cu cele de lucrat pentru Bacalaureat, deși a fost deja admisă la Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT) și Bacul nu mai constituie o miză atât de mare pentru ea.
Naționala de chimie, care ar fi trebuit să aibă loc între 6 și 11 aprilie, la Alba Iulia, a fost amânată până la o dată necunoscută încă, iar în cazul Anei se află și alți elevi români, înscriși la toate cele 62 de olimpiade aprobate anul acesta de Ministerul Educației și Cercetării. Mulți dintre ei, care se pregăteau pentru matematică, română, geografie, religie sau TIC, nu au apucat să participe nici măcar la etapele județene pentru că a venit virusul, școlile s-au închis și olimpiadele s-au amânat.
-
Iustina Roșu, elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Tudor Vianu” din București, continuă și ea să se pregătească pentru olimpiadă, pentru că nu poate să stea locului și îi place starea de concentrare profundă în care intră atunci când comentează poezii sau rezolvă exerciții la matematică.
Spera o calificare la olimpiada națională de română, după ce anul trecut a ratat-o pentru că era programată în aceeași perioadă cu naționala de biologie, de unde s-a și întors cu premiul al II-lea. Ține minte că era la pregătire la matematică, împreună cu alți doi colegi, în momentul în care a aflat vestea amânării olimpiadelor, iar primul ei gând nu a fost „aoleu, nu mă duc la mate”, ci „nu pot să mă mai duc la română”.
Deși a înțeles că sănătatea e mai importantă, a fost foarte dezamăgită că nu poate participa la olimpiade. Îi place să se îmbogățească, să știe informații din mai multe domenii și tocmai de aceea nu s-a oprit, până acum, asupra unei singure materii. Alternează pregătirea pentru Evaluarea Națională cu cea pentru olimpiadă, pentru că „subiectele de Capacitate sunt așa foarte simple și într-un fel foarte repetitive și mă cam plictisesc, sincer. Bine, trebuie să le fac că astea sunt regulile, dar de asta continui să lucrez, de asta îmi place foarte mult munca, pentru că niciodată nu știi ce provocare îți poate oferi.”
-
Și Alice Coman, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Nicolae Iorga”, din Vălenii de Munte, Prahova, calificată la etapa națională a olimpiadei de istorie, e dezamăgită că s-a amânat competiția. Spune că, pentru ea, decizia e cu dus și întors. Într-adevăr, are mai mult timp să citească din cărțile pe care i le-a dat proful, dar de la școală vin teme multe și toată această incertitudine a copleșit-o și a împiedicat-o să facă ceva concret până acum. Altfel era când știa de naționala de la Piatra Neamț, din 6-10 aprilie.
Își programase timpul: „săptămâna asta să citesc, săptămâna viitoare selectez și scriu, săptămâna următoare învăț și săptămâna care rămâne e pentru lucrat subiecte, uitat la documentare și filme în plus”. Chiar dacă olimpiada nu s-ar mai ține prea curând, Alice are experiența anului trecut: „a fost super din punctul de vedere al oamenilor pe care i-am cunoscut, că din punct de vedere al condițiilor, hotel, locuri pe care le-am văzut, politică, nu”. Ca atunci când a urcat pe podium pentru locul al II-lea și a trebuit să dea mâna cu Ecaterina Andronescu, fostul ministru al educației, de care nu-i place. Crede că istoria o face să fie cu picioarele pe pământ și să înțeleagă mai bine lumea în care trăim, iar în viitor se vede făcând documentare sau filme care au la bază subiecte istorice, ca Radu Jude.
-
Ce le oferă olimpiadele acestor elevi și de ce privesc situația cu dezamăgirea amânării și cu speranța că peste puțin timp se vor afla totuși față în față cu foaia de examen, pe care să scrijelească răspunsuri și rezolvări creative la subiectele care nu-i lasă să doarmă noaptea? Documentele oficiale, precum Metodologia-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare, spun că scopul olimpiadelor este acela de a promova „valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea și comunicarea interpersonală”. Olimpicii spun însă că mai înainte de a fi despre competiția cu ceilalți, olimpiadele sunt despre competiția pe care o ai cu tine însuți și că participarea nu te ajută numai pentru olimpiade.
„Până la urmă o să dăm examene și la facultate, și când o să ne alegem un job o să avem tot felul de sarcini de pregătit”, spune Iustina Roșu. „Și mi se pare important să-ți controlezi stresul sau frica. Mi se pare important să nu te aștepți la un anume rezultat. Eu funcționez după metodologia faci tot ce poți. Adică nu mă aștept să fac maximum, nu mă aștept nici să iau un punctaj foarte mic, nu mă aștept practic la nimic. Aștept doar să dau tot ce pot eu să dau, să dovedesc că pot să înfrâng acest stres și că pot să arăt cât am învățat și cât am lucrat, dar să arăt asta pentru mine, să dau tot ce pot eu pentru mine. Nu concurez cu dreapta sau cu stânga. Și așa nu ești dezamăgit atunci când nu reușești așa de bine, din moment ce știi că n-ai fi putut să faci mai mult decât ai făcut.”
În spatele eforturilor lor se află ani de muncă, pentru că performanța necesită timp. Să acumulezi informații. Să le fixezi. Să construiești pornind de la ce știi. Să fii creativ. Să rezolvi subiecte în creierii nopții sau în măruntaiele dimineților. Să obții acea stare de concentrare profundă. Să simți că înveți, înveți, și tot ar mai fi ceva de învățat. Să faci compromisuri și să înveți despre tine. Pentru Ana, Iustina și Alice, dar și pentru alți olimpici, astfel de lucruri sunt cele care dau sens vieții.
