Când era mic și privirea îi fugea spre orizontul care mărginea islazul unde păștea vacile, Liviu visa să aibă o fermă. De asta a dat la un liceu economic. Mergea pe câmp cu aceeași carte, singura pe care o avea. „Nicolae Nosov – «Aventurile lui Habar N-am», era o carte cu o copertă cartonată albastră. Am citit-o de vreo trei ori”, își amintește profesorul. Povestește toate astea stând comod într-un fotoliu galben de la cafeneaua-hub pe care o deține în Ploiești. O afacere la care a angajat deja de-a lungul timpului mai mulți elevi de-ai lui. Că asta i-a fost provocarea, să formeze tineri cărora să aibă încredere să le dea propriul buget pe mână.
Liviu Drăghici predă la același liceu la care a fost elev - Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. În afara celor 20 de ani care îi desparte, profesorul de științe economice crede că s-a schimbat ceva esențial la liceenii de azi. „Ei sunt mult mai tehnici decât noi și mult mai dezinhibați. Astea sunt avantajele pe care ei le au, dar au și un mare dezavantaj comparativ cu noi: lor nu le mai e foame la propriu”, spune profesorul.
„În anii 2000 puterea de cumpărare era mult mai jos decât acum și noi nu ne permiteam multe dintre chestiile pe care și le permit ei. Și atunci noi a trebuit să ne angajăm de la vârste fragede, să găsim modalități de a face bani, lucru pe care ei nu-l mai au azi. Și practic, din cauza asta le-a dispărut o parte din motivație.”
Visa să aibă o fermă de vaci
Când era licean, Liviu era cunoscut ca „băiatul cu vacile” pentru că tot ce făcea era legat de ferma pe care și-o dorea. Își urma țelul în fiecare zi. A mers la olimpiadele de profil și a câștigat și un proiect pe fonduri europene - SAPARD (Special Accession Programme for Agriculture and Rural Development) prin care și-a cumpărat o mulgătoare pe care o mai are pe la țară și azi. La final de clasa a XII-a, colegii i-au făcut cadou o cană în formă de vacă. Doar că fermă de vite n-a ajuns să aibă niciodată și nici nu crede că va mai avea.
În facultatea de Management a cunoscut profesori care l-au făcut să se gândească serios la o carieră în învățământ. „Mulți se miră de stilul meu, dar nu e stilul meu, e un stil compus din mai multe fragmente de stiluri de la alți profesori pe care i-am avut. Și atunci, în primul an de facultate a fost prima dată când m-am gândit că aș vrea să fac asta, că mi-ar plăcea și aș putea”, spune profesorul.
Doar că apoi s-a deschis o filială Vodafone în Ploiești și s-a angajat la call center. Într-un an a devenit teamleader și apoi corporația cu cultura sa l-au prins pentru încă șapte ani. A trebuit să lucreze în București și a făcut naveta din Ploiești zilnic patru ani. În 2006 a decis să se întoarcă la iubirea din facultate: profesoratul.
„Noi mergem la cursuri pentru amărâta aia de hârtie. Motivația trebuie să fie dezvoltatea”
Atmosfera din cancelarie era total diferită de cea pe care o cunoștea el din corporație. „Nu m-am adaptat niciodată la treaba asta cu «dumneavoastră», să-mi vorbească colegi de-ai mei mai în vârstă decât mine cu «dumneavoastră» e ciudat. Apoi, în multinațională când ceva nu mergea știai foarte bine unde trebuie să suni sau să dai mail sau ce trebuie să faci ca să se rezolve și mai mult decât atât, aveai un termen de rezolvare. Aici lucrurile se întâmplă un pic diferit”, spune cadrul didactic.
Mulți colegi din sistem au o atitudine mereu nemulțumită și așteaptă soluții de sus când ele sunt la mâna lor, crede Liviu. „E mentalitatea aia că nu ne-a învățat nimeni să lucrăm online. Păi de ce ar trebui să ne învețe cineva atâta timp cât suntem profesori și se presupune că avem abilitățile de a învăța singuri? De ce trebuie să vină o autoritate, un guvern, un inspectorat, un CCD (casa corpului didactic - n.red.) să ne învețe? De ce nu putem să învățăm pe cont propriu?”
Profesorii trebuie să se perfecționeze în permanență, le-o cere și legea. Profesorul ploieștean crede că prea mulți o fac doar formal, fără să învețe cu adevărat ceva. „Noi mergem la cursuri pentru amărâta aia de hârtie, pentru creditele alea. Motivația trebuie să fie dezvoltatea. Că vine și hârtie e altceva.”
Cum să iei 10 în 12 pași
Motivația sa supremă astăzi sunt elevii. Crede că acum mai mult ca oricând profesorii au o misiune mai grea, fiindcă îi pregătesc pe elevi pentru o realitate în continuă schimbare. În anii 2000, când a început el liceul, nu existau marile companii IT, nici rețele de socializare.
„N-ar trebui să-i îndopăm pe elevi cu formule, cu definiții, cu teoreme, ci să-i înzestrăm cu abilitatea de a-și găsi informația, de a o selecta și de a o aplica și să-i modelăm de așa natură încât să fie motivați să învețe, motivați să se schimbe, motivați să se adapteze. Pentru că viitorul ăla predictibil care era acum 20 de ani s-a dus.”
De aceea stilul lui de a preda este neconvențional. De la prima oră se prezintă și le dă un set de 12 reguli pe care doar cei care le vor respecta întocmai pot primi nota 10. Câteva dintre ele sunt:
- prezența;
- o ținută business: „Le zic elevilor mei: mai bine să mă înjurați acuma pe mine că vă îmbrăcați la cămașă și să fiți confortabil la un interviu de angajare, decât să vă îmbrăcați prima dată la cămașă atunci și pe lângă stresul interviului, să aveți și stresul cămășii sau sacoului și așa mai departe.”
- respectul care se traduce prin punctualitate, atmosfera de la clasă „care nu vreau să fie nici de teatru sau biserică, dar nici de stadion” și regula fără telefon. Vine pur și simplu la ore cu o găleată din plastic pe care scrie „dispozitiv care economisește bateria și traficul de date” unde îi invită să-și lase telefoanele.
- caietul de notițe trebuie să fie ordonat;
- să răspundă la întrebarea „ce-ai face cu 50 de mii de euro?”
- să urmărească 10 filme de antreprenoriat și dezvoltare personală
- să țină un buget personal.
„De la punctul 7 încolo lucrurile se complică un pic și am tot felul de task-uri pentru ei. De exemplu: să țină o lecție în fața colegilor, să participe la un debate pe o temă din zona economică, să ia interviu unui antreprenor, să meargă la bancă pentru un credit real, nu semnează contractul, dar măcar trec prin acei pași”, mai spune profesorul.
Cei care adună 12 puncte și iau nota 10 primesc un weekend la mare pe cheltuiala profesorului. Profesorul nu creează o competiție sănătoasă doar între colegi, ci și între clase. Pentru clasa care va avea cel mai mare punctaj, proful va face un performance la sfârșit de an. „Materia de clasa a noua la contabilitate am pus-o pe versuri rap. Pentru că merg la școală la cămașă și costum, pentru ei va fi o surpriză să mă vadă cu blugi rupți, cu șapcă întoarsă, cu hanorac. Și le voi cânta pe rap materia de la conta: Cum chimia studiază hidrogenul sau amoniul,/ Conta e știința care studiază patrimoniul!”, dă un scurt fragment profesorul.
„Poetul din peluză” și cântăreț de muzică populară
S-a priceput să pună o materie atât de rigidă pe versuri și pentru că în timpul liber este cunoscut ca „poetul din peluză”. Face poezie despre echipa lui preferată de fotbal – Petrolul. „Am scris în școală generală și liceu poezii clasice, dar era greu să te remarci, așa că a trebuit să-mi creez o nișă, nici nu eram așa de talentat. Așa s-a născut Poetul din peluză, denumire pe care am primit-o după ce am dat un interviu la Libertatea. Am două cărți publicate, aștept să promoveze Petrolul ca să o public pe a treia.”
În plus, a cântat și muzică populară. Uneori, doar cu colegii de catedră, când ies împreună, își permite să le facă o demonstrație vocală. Cu elevii nu face asta fiindcă ține la anumite limite.
Pentru stilul lui de predare neconvențional și proiectele din pandemie, Liviu Drăghici a primit distincția de Profesor Merito anul acesta. „Discutam cu un părinte și îmi zicea: am patru copii și două camere. Stau acasă cu ei și sunt eu haotică pentru că aud și de clasa a opta, și de clasa unșpea și de a șasea...” Prin ONG-ul său, „Ai carte”, cadrul didactic a donat câteva dispozitive.
Profesorul reușește să vadă și partea plină a paharului din acești doi ani obositori de pandemie: mulți colegi de catedră au învățat să folosească diferite aplicații didactice. „O schimbare care nu s-ar fi produs niciodată dacă situația ar fi rămas la fel”. Iar el vrea să pregătească generații întregi pentru cel mai greu examen din lume: schimbarea.
