Adriana Bălaj (31 de ani) este profesoară de istorie la două școli din Timișoara: una de stat și alta privată. Când a intrat în învățământ, ca să-și întregească norma didactică, făcea naveta și la câte patru școli din județ simultan, una din ele la 60 de kilometri distanță. A încercat de fiecare dată să clădească o relație cu elevii ei și să facă istoria cât mai atractivă, indiferent dacă se află în fața unei table interactive de ultimă generație sau a uneia cu cretă.
Cum ajung cei care ar trebui să-i protejeze pe elevi să îi lovească sau să-i hărțuiască sexual? Și de ce e importantă, dincolo de sancțiuni, consilierea profesorilor agresivi, indiferent de forma violenței folosite la ore? Diana Vasile, psiholog și președintele Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), oferă răspunsuri într-un scurt interviu pentru Școala 9.
În jur de 1.300 de studenți, veniți din alte orașe ale țării, rămân vara în campusul Grozăvești, unde sunt cele mai multe locuri de cazare pentru cei care învață în facultățile Universității din București. Rămân în Capitală în principal pentru că au mai multe șanse să găsească un job, spun ei - își doresc să fie independenți și să capete încă de-acum experiență în muncă. Unii dintre ei mărturisesc că s-ar plictisi pentru că în orașele mai mici în care locuiesc „poți bea cafea în trei locuri, nu e nimic dinamic”.