Sunt lucrător de tineret. Visez să fac lumea un loc un pic mai bun pentru copii și tineri, pornind de la lucruri simple: hârtie igienică la toaletă, acces la joacă și la sport, profesori empatici dătători de aripi. Văd în fiecare copil un om cu potențial extraordinar și muncec să vadă asta și ceilalți.
Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.
Caligrafia învățată la școală pierde teren în fața unui stil de scriere mai simplu, fără bucle și cu litere mari similare celor de tipar, arată un sondaj despre scrisul de mână.
Cine ar trebui să plătească pentru participarea profesorilor la banchetele de final de clasa a opta sau de liceu? Este o temă pe care a lansat-o profesorul bucureștean Cătălin Osiceanu, într-un apel făcut către profesori, pe rețelele sociale. El susține că fiecare trebuie să își plătească ce consumă atunci când participă la aceste evenimente. Școala 9 a întrebat reprezentanți ai părinților și elevilor, care în mod normal sunt organizatorii banchetelor, cum văd ei lucrurile.
