
Descoperă jurnalismul din 2014 și își dorește să continue măcar până la pensie, adică până prin 2055.

12 ani de școală și cinci de facultate, 17 ani legați cu aceeași rutină: eu într-o bancă, în fața mea profesorul. Am 56 de ani și de 28 de ani sunt profesoară în învățământul special (dintre care trei ani în Statele Unite, unde am lucrat cu elevi de liceu cu dizabilități de învățare). Ce mi-a rămas din cei 17 ani sunt câteva episoade, nu multe, în care am fost surprinsă, uimită, scoasă din zona de confort. Astăzi, când discutăm încrâncenat despre o nouă lege, eu mă întorc mai mult către profesorii care m-au format. Nu au fost atât de mulți. Putem astăzi să aducem mai mulți astfel de oameni în sistem?
Astăzi, când din ce în ce mai multe primării gâfâie de povara plății facturilor pentru utilități în școli, iar elevii se întreabă cu ce vor ajunge la școală, cred că este momentul potrivit să (re)aducem în discuție subiectul reorganizării administrative. Implicit, cred că este de datoria societății civile să facă presiune pe Guvernul României pentru un proces onest de deliberare.
Dezbateri despre rolul copiilor în transmiterea noului coronavirus au loc în toată lumea încă de la începutul pandemiei. În urma cercetărilor, am aflat că ei sunt mai puțin vulnerabili în fața COVID-19 decât adulții, dar pot să transmită virusul, așa că am început să-i numim „vectori”. Un cuvânt folosit frecvent pentru descrierea insectelor care transmit paraziți de la o gazdă la alta. În Irlanda, de pildă, a fost și limitat accesul copiilor în magazine din această cauză. Acest limbaj îi dezumanizează pe cei mici, pregătește terenul pentru discriminare și așază sănătatea adulților pe primul loc.