
Reporter la început de drum, #peteren și social media. În timpul liber își schimbă culoarea la păr ca pe dresuri.

În timp ce roverul Perseverence trimite imagini de pe Marte, școala românească se scormonește de tablete ca toți elevii să participe la ore în timpul pandemiei. Iulia Măndășescu, profesoară pentru învăţământul special și profesor MERITO, observă într-o analiză pentru Școala 9 ce distanță ca de la cer la pământ avem de parcurs în școala românească. Dar nu privește fatalist situația, ci plină de speranță. Știe că în România sunt în continuare cadre didactice care îi învață pe copii să țintească tot mai sus, până la stele.
„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
Omar Alshogre este un activist sirian pentru drepturile omului care de la 17 la 20 de ani a trăit chinurile închisorilor siriene. A fost ridicat de pe băncile școlii fiindcă a protestat împotriva regimului lui Bashar al-Assad. A fost torturat, umilit, înfometat. Acolo a trecut prin cea mai dură școală. Dar tot acolo a fost „student” la ceea ce deținuții cu studii numeau „universitatea șoaptelor”, fiindcă nu aveau voie să vorbească între ei decât așa, în șoaptă. L-a ținut în viață, legătura cu ceilalți prizonieri. Avea 34 de kilograme când a fost răscumpărat de familie din închisoare. Astăzi, la 25 de ani, a fost admis la Universitatea Georgetown, la care a aplicat cu o scrisoare despre lecțiile închisorii.