Medicul Irina Minescu pășește cu pași siguri pe tocuri înalte pe aleile Școlii Sanatoriale Voila. Copiii apar ca din pământ de peste tot și o înconjoară, ca să primească puțin din atenția ei. Se apropie și Ionuț, un băiețel de clasa a treia, brunet și cu ochelari, care de altfel i-a adus cele mai nedrepte porecle în școală. Psihiatra îi sprijină bărbia cu mâna și băiatul o privește cu ochi suferinzi, de om mare.
Copilul a ajuns de o lună în spitalul de psihiatrie din Câmpina, cu tulburări de comportament. „La școala de acasă era cam rău, nu mi-a plăcut. Profesorii erau buni, dar colegii nu erau buni, mă băteau, mă înjurau, nici nu pot să zic cum mă făceau”, își spune povestea băiatul care abia așteaptă să plece acasă. Va fi externat în ultima săptămână de școală, așa s-a nimerit, și o să se bucure de vacanța de vară. În toată luna cât a fost internat, băiatul a mers și la școala din spital. „Aici mi-e bine, cât de cât”, spune trist băiatul.
Spital cu școală, vechi de jumătate de secol
Majoritatea copiilor care ajung la Spitalul de Psihiatrie Voila merg și la școală pe perioada internării, cam 80 pe an. O oportunitate pe care o mai au doar copiii câtorva alte spitale din țară, cum sunt cele din Bușteni sau Mangalia, unde există arondate școli sanatoriale.
Nu au această oportunitate copiii internați în spitalele de pediatrie, de pildă, iar pierderile de învățare sunt greu de recuperat. La Institutul Oncologic „Prof. dr. Alexandru Trestioreanu” și la Institutul Clinic Fundeni din București, copiii bolnavi de cancer beneficiază de programul „Școala de spital” al Asociației PAVEL, o inițiativă privată. În acest moment elevii pot învăța în spital, dar au un număr de ore de patru ori mai mic decât în școlile normale și doar atunci când se găsesc profesori care să meargă să le predea la pat. Există copii care ajung să susțină și examenele naționale cât sunt internați. Anul acesta, pe lângă cei din țară, doi copii internați în Franța și Turcia au putut să dea Evaluarea Națională.
Ministerul Educației vrea să creeze, prin ordonanță de urgență, un corp al profesorilor care să predea în unitățile sanitare. „Ce grupe să constitui în Fundeni sau la Spitalul Marie Curie? În Fundeni avem 92 de elevi, la Marie Curie sunt aproape 20 de copii în această situație și în țară sunt copii (n.r. - în alte orașe). Atunci când un copil este sub perfuzii, nu putem vorbi despre constituirea de grupe”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu de ce nu este adeptul organizării unor clase în spital.
Directoarea spitalului din Câmpina Irina Minescu crede, contrar ministerului, că și în spitale – altele decât cele psihiatrice - ar putea funcționa instituții de învățământ similare, dacă cei mici nu au boli care să-i țină la pat. Există situații în care școala de spital, cu săli de clasă și profesori dedicați, funcționează. Așa cum este la Voila, unitatea de învățământ a fost înființată odată cu spitalul de psihiatrie, acum 50 de ani. Din 2010, odată cu intrarea în vigoare a noii legi a învățământului, școala și-a pierdut personalitatea juridică și a intrat în arondarea Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Câmpina.
Copiii care au fost „dați afară” din două-trei școli
Cei mai mulți dintre elevii școlii sanatoriale Voila au trecut prin trauma respingerii în școlile de masă. „Venind aici, văzând că sunt și alți copii cu aceleași probleme, că ei interacționează și află că și altuia i s-a întâmplat să schimbe două școli, să fie dat afară din clasă, încep să relativizeze situația lor: «deci nu sunt eu cel mai rău din lume, deci am și eu o șansă». Profesorul vine și îi spune un bravo în plus și atunci clar îl ajută să-și schimbe percepția față de școală”, spune Irina Minescu.
Mulți dintre copiii care ajung în spitalul ei au fost și stigmatizați în școală. „În general, copiii cu tulburări mintale sunt defavorizați. Fie că are un deficit cognitiv, adică nu ține pasul cu cei de-o seamă, deși poate ajunge la un nivel acceptabil, care îi va permite să se descurce singur în viață, fie că pornim de la un copil care e hiperkinetic, care are o tulburare de conduită. Ei toți sunt stigmatizați în școlile lor: și acasă, și în grupul de copii.”
Într-o clasă răcoroasă, șase copii, de diferite vârste, urmăresc la tablă. Recapitulează ce au învățat la matematică. „Haide să calculăm: minus sub minus, plus. 24 împărțit la 6? 4! Foarte bine!” Profesoara de matematică Mihaela Mușteanu, de 11 ani la catedra școlii, rezolvă exercițiile cu Ioana*, o elevă de clasa a șasea, internată deja pentru a doua oară în ultimul an școlar, de fiecare dată cel puțin o lună.
Fetița este în sistemul de protecție a copilului și ultima oară a ajuns la spital după ce asistenta maternală care trebuia s-o îngrijească o bătea. Școala era singurul loc sigur din viața ei și ar fi fost o nouă dramă să nu poată învăța în perioadele lungi de stat în spital. „Fac patru săptămâni. Am venit și semestrul unu și în semestrul ăsta. E ușor aici la școală”, spune fata care în topul materiilor ei preferate are istoria. Este cea mai bună din clasa ei și la matematică.
Școala îi scoate din „rolul de bolnavi”
O confirmă profesoara care a explicat și cum sunt organizate cursurile aici. „Școala noastră este o școală normală, ca orice școală, cu program normal, cu programa normală. Însă noi, profesorii, după ce evaluăm copiii, adaptăm predarea și ritmul la particularitățile lor.” Și pentru că are de obicei un număr mic de elevi în clasă, între 5 și 12, poate să le acorde atenție tuturor.
Mersul la școală îi apropie de normalitatea din afara spitalului. „Când sunt internați simt nevoia să intre în vechea lor rutină. Într-o grupă mică de copii, ei se simt băgați în seamă, înțeleși și altfel reacționează și învață”, mai spune profesoara de matematică.
Foto: Directoarea Irina Minescu, pe aleile din curtea școlii
Completează beneficiile învățatului de pe patul de spital și psihiatrul copiilor. „Trecerea peste boală înseamnă inclusiv ieșirea din rolul de bolnav și a merge la școală, socializarea cu alți copii, faptul că afli informații noi, te scoate din rolul de bolnav și ulterior te ajută să te reabilitezi, indiferent dacă ești de la psihiatrie sau pediatrie”, spune medicul Minescu.
Toți învățătorii și profesorii de la Voila au modulul de psihopedagogie specială și nu doar că pe cei mai mulți elevi îi ajută să nu mai fie speriați de școală, dar aceștia ajung și să aibă note bune. „Nu numai la o școală cu performanțe ai satisfacții, nu numai cu copii de 10. Adică să aduci un copil de la un nivel de sub 5 la un nivel de peste 5 sau să vrea, să îi placă matematica, e o satisfacție pentru mine”, mai spune Mihaela Mușteanu.
Notarea se face după alte standarde și se lucrează individualizat. Profesorilor nu li se spune diagnosticul fiecărui copil, dar după evaluarea inițială ei înțeleg cum să își adapteze predarea. La externare, copiii pleacă și cu foaia matricolă.
Foto: Învățătoarea Magdalena Lascu
Miracolul pe care îl aduce „un bravo în plus”
Învățătoarea Magdalena Lascu doar ce a încheiat ultimul an și urmează să iasă la pensie. Ar vrea să continue în regim de plata cu ora, pentru că îi e greu să se despartă de copii. Ultimii 20 de ani a fost la catedră în mica școală, aflată în mijlocul unei grădini imense care le permite copiilor să zburde după fluturi, să se tăvălească prin iarbă, să se simtă liberi.
Învățătoarea ne face un tur al școlii care pentru mai bine de două luni de vacanță va rămâne mută. Pereții sunt plini de desene, de mărțișoare și colaje făcute de generațiile de elevi pasageri pe aici. „Își doresc mult să confecționeze tot felul de lucruri și marea lor satisfacție este atunci când văd că din mânuțele lor a ieșit un lucru. Poate cu școala cochetează mai puțin, dar când își găsesc o activitate care le place, este altfel. Mai ales când sunt stimulați, felicitați”, spune învățătoarea.
Poate părea greu de crezut, dar mulți dintre copiii care ajung la spitalul de psihiatrie nu au primit niciodată un „bravo”.Ceiei mai mulți erau oile negre ale clasei, cei care deranjau orele, de la coada clasamentului.
„Copiii aceștia trebuiesc mereu încurajați. Un bravo când poate e foarte puțin ceea ce a făcut sau poate a încercat să facă ceva și nu a făcut. Dar de aici pornind, încurajându-l zi de zi, el începe încet-încet, nici nu-și dă seama, cu pași mărunți începe să facă cât de cât un progres”, spune învățătoarea.
Se mândrește că dintre copiii care s-au tot perindat pe la școala Voila, a avut și absolvenți de facultate. Pe lângă scris și citit, profesorii și personalul medical știu că școala le oferă acestor copii infinit mai mult.
„Copilul pleacă și cu o stimă de sine mai bună, cu note mai bune, trece clasa, deși o repetase de două ori, are șansa de a deveni un adult integrat, că despre asta vorbim.
Scopul final al luptei noastre de aici, pe secțiile de copii și în școala sanatorială, e ca ulterior ei să devină niște adulți adaptați. Și cum să te adaptezi fără școală? - Irina Minescu.
1/5
