Editorial

Clasă Laborator Cancelarie REZOLVAT Școala cea mai 9 Biblioteca Școala9

Școala9

Manifest Redacția


Clasă Laborator Cancelarie REZOLVAT Școala cea mai 9 Biblioteca Școala9
Căutare

invatamantul

Rezultate pentru căutarea: 'invatamantul'

Editorial. Ce face un profesor din învățământul special

de Claudia Goga

Împlinesc anul acesta 28 de ani de când predau în învățământul special, în România, prima generație de psihopedagogi de după Revoluție. Trei ani am lucrat în State. Îmi place la fel de mult ce fac azi ca �

12.12.2023

5 ani de liceu tehnologic, în loc de 4, una dintre propunerile noilor planuri-cadru. Președintele Coaliției pentru Educație: „De multe ori, familia nu are resurse să susțină internat, gazdă, transport”

Florinela Iosip

Elevii de la învățământul tehnologic ar putea să stea cinci ani la liceu în loc de patru, după cum arată una dintre propunerile de modificare a planurilor-cadru. Daniela Vișoianu, președintele Coaliției pentr

29.01.2021

Lecturi suplimentare

Laborator

Ce au oamenii mai bun de dat la Mondialul 2026

de Alexandra Nistoroiu

OP-ED. Am urmărit Mondiale și Europene încă dinainte să-mi placă fotbalul. Nu sunt singura. Spre deosebire de competițiile de cluburi, vizionate în principal numai de microbiști, turneele internaționale atrag un public foarte divers. Adună la un loc familii și comunități. Iar CM 2026 n-a făcut excepție. Pentru că o Cupă Mondială nu e niciodată doar despre fotbal. 

17.07.2026
Educație pentru mediu

De la schimbat becuri ecologice la schimbat sistemul. Școala din Belgia unde înveți pe bune despre climă

de Andreea Archip

Climate Academy din Belgia învață pe oricine își dorește de pe Planetă cum să treacă de la acțiuni individuale legate de mediu, cu impact mic, la înțelegere și acțiune sistemică. Am vorbit cu fondatorul său, Mathew Pye, și cu elevi și absolvenți. 

15.07.2026
Cancelarie

Profesor, caut brand deals

de Iulia Gingă

OP-ED. M-am gândit să-mi rotunjesc veniturile din influencing educațional. Iată ce (n-)a ieșit. 

13.07.2026
Șxoala9

Editorial

  • Clasă
  • Laborator
  • Cancelarie
  • REZOLVAT
  • Școala cea mai 9
  • Biblioteca Școala9

Școala9

  • Manifest
  • Redacția
  • Contact

Social

  • Facebook
  • Instagram
  • TikTok
  • RSS

Legal

  • Termeni și condiții
  • Politica de cookies

© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.

Folosim cookie-uri

Acest site web folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența generală a utilizatorului.

Personalizează
  • scoala9_cookie_consent

    1 an 1 lună 1 zi

    Folosit pentru a stoca preferințele de consimțământ ale utilizatorului pentru cookie-uri.

  • scoala9_session

    2 ore

    Folosit pentru a identifica sesiunea de navigare a utilizatorului.

  • XSRF-TOKEN

    2 ore

    Folosit pentru a proteja atât utilizatorul, cât și site-ul nostru împotriva atacurilor de tip cross-site request forgery.

Mai multe detalii