Așezată la intersecția a două străzi, Casa de Cultură este în mijlocul comunității și, în aceste zile, a devenit și punctul principal al activităților din Summit. Când nu sunt aici, tinerii sunt la gelateria de peste drum, la pizzeria din vale sau la una dintre pensiunile unde sunt cazați.
„Puterea colectivă” într-un atelier despre politică și politici publice
În cea de-a doua zi a Summitului, înainte de prânz, are loc atelierul „Politică și politici publice pe înțelesul tinerilor”, facilitat de Vlad Adamescu, de la Politică la minut și Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare.
„Ce credeți că e o politică publică?”, îi întreabă Vlad. „Vrea să schimbe ceva”, „e implementată de o autoritate publică”, sau mai precis, după cum subliniază Vlad, „tot ce face sau ce NU face o guvernare”.
Sunt 25 de tineri în sală. Împreună trec prin teoria pusă pe slide-uri de Vlad: despre cele trei puteri în stat, despre fuziunea și separația lor, despre Senat și Camera Deputaților, despre Președinte, Parlament și Guvern.
Apoi trec la practică - o dezbatere. „Să fie sau să nu fie redusă vârsta de vot la 16 ani?”, e întrebarea pe care le-o aruncă Vlad. Trei dintre tinerii din sală ridică mâna, ar reduce vârsta, alții încep să construiască argumente.
„Ar putea fi o chestie destul de periculoasă, mai ales că în România există tendința asta de extremism și la tineri”, spune un participant. „Doar din punct de vedere biologic cortexul prefrontal se dezvoltă la 24 de ani”, continuă o participantă, apoi aduce în discuție ideea de lipsă de educație pentru democrație sau civică din școli.
„Avem nevoie de o cotă de tineri mai mare în Parlament, ar ajuta mai mult decât să votăm la 16 ani”, e un alt argument pus la masa de discuție. Alții, cu riscul de a suna „controversați”, spun că s-ar întoarce la votul cenzitar (practică în care trebuia să ai avere, venit, educație sau statut social ca să poți vota, votul nu era un drept universal, n.r.), „să dai un examen înainte să votezi”.
„Da, dar nu poți să zici, «nu ai dat Bacul, deci nu poți să votezi». Sunt oameni care au oricum păreri”, intervine o participantă.
„Și ce dacă votează și oamenii ăia (cu mai puține studii, n.r.)? Și ce dacă votezi neinformat?”, îi provoacă Vlad în discuție. Apoi, când se apropie de final, le explică: „uneori poți să greșești și la democrație”.
Pentru Vlad, atelierul a fost și o ocazie de a ieși din bula marilor orașe, în care tinerii au deja acces la resurse. „Nu prea avem șansa să vorbim cu tineri din rural”, spune el. Poate să fie, uneori, „ciudat să vină cineva de la București” să vorbească despre politică unor tineri care „au alte probleme, sunt într-un alt context”. „De asta, când ai un loc mai mare, cum e un summit al tinerilor din rural și cu zeci de tineri, nu poți să zici nu”, explică el.
Pe cei 25 care au luat parte la atelierul lui i-a văzut „activi”, dar admite și că s-a îngrijorat când a auzit că ar trebui „să avem teste pentru a stabili dacă oamenii ar trebui să aibă sau nu drept de vot.”
„E o atitudine relativ răspândită nu numai în rândul tinerilor, cât și în rândul populației generale”, explică el. Speră, însă, că „pe măsură ce avansează în vârstă să vadă că nu e ok să îngrădești în niciun fel dreptul la vot.”
„Ar fi bine să avem o oră pe săptămână în care să învățăm politică”
Pentru Amelia și Ilinca, ambele de 17 ani, participante la atelierul lui Vlad, a fost o ocazie să vorbească despre un subiect pe care spun că îl întâlnesc prea puțin la școală. Amelia nu își dorește o carieră în politică, dar crede că este un subiect care ar trebui să fie „mai răspândit”, mai ales în România. Ilinca, pasionată de debate, ambasadoare a Uniunii Europene, spune că i s-a părut „o inițiativă foarte tare, pentru că lumea evită subiectul ăsta ca și cum e tabu, mai ales la adolescenți, ca și cum «ce trebuie să știe ei?»”.