Dar înainte, hai să-ți zic cum a fost la piesă. Suntem o sală plină, înviorată după ce Paula Dunker, care joacă rolul unei activiste feministe, ne-a ridicat la protest. „Nu cedăm, nu cedăm, educația o salvăm!”, „Cu tăcere și refuz, educația e abuz!” s-a strigat în cor, actori și spectatori. După aplauzele de final, nimeni nu a ieșit din sala de spectacol. A rămas să dezbată.
„La început am simțit că am mâinile legate și picioarele. Acum am senzația că doar mâinile sunt legate. Motivul pentru care mă simt așa, pe scurt, este politic, e vorba de această temere de ce ar putea să se întâmple dacă nu facem ceva”, a spus o profesoară aflată în public.
„Eu nu lucrez în educație, dar am prieteni în educație, care, din păcate, sunt oarecum de acord cu aceste măsuri, în sensul că, «da, dar eu muncesc și sunt alți colegi care nu muncesc»”, spune altcineva.
„Eu am foarte multe discuții cu studenții mei și ceea ce mă îngrijorează este că nu conștientizează dimensiunea structurală, economică, politică a acestor procese (acțiuni colective, n.r.). Sunt prinși în această transă individualistă, «dacă vreau pot», cu tot discursul meritocratic, cu toate poveștile că dacă muncești ajungi primul. Și de aceea eu cred că nici nu știm să reacționăm și nu avem încă forța să reacționăm colectiv”, completează o profesoară universitară.
„Trebuie să ne concentrăm foarte mult să găsim soluții și să gândim cum am rezolva noi problemele, dar nu trebuie să ne fie frică niciodată să ne asumăm să îi numim și pe cei care sunt vinovați pentru ele. Pentru că am ajuns în această situație cu un motiv, la nivel de țară zic”, spune un student.
Educația la cină
Piesa „Ce e de făcut? Efecte ale măsurilor de austeritate din educație” s-a jucat în două părți, pe 11 și 15 noiembrie, la Teatrelli și Teatrul Metropolis, și cel mai probabil la jumătatea lunii decembrie, va putea fi urmărită și online în înregistrare.
Piesa are la bază o documentare din septembrie-octombrie anul acesta, care a cuprins interviuri audio/video de la proteste, materiale Tiktok și cine-dezbateri cu deputați și sindicaliști. Pornind de la acestea, performance-ul a căpătat structura unei cine cu profesori, parlamentari, lideri de sindicat, conducătoare de organizații studențești, activiste din societatea civilă, specialiști în drepturile elevilor și actrițe care dezbat condiția educației în România.
Coordonatori: Bobi Pricop și David Schwartz.
Performeri și coautori documentare: Cătălina Antal, Nicholas Bohor, Mara Bugarin, Diana Cavallioti, Anamaria Codiță, David Drugaru, Paula Dunker, Denisa Dutcovschi, Luca Fumuru, Robert Ioan, Sorin Manea, Silvana Mihai, Alexia Maria Mocănescu, Valentina Moghină, Katia Pascariu
Evenimentul face parte din proiectul Teatru politic: Restart, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Fragment din piesa „Ce e de făcut? Efecte ale măsurilor de austeritate din educație”
„ACTRIȚA:
Ceea ce veți urmări în continuare este un reenactment al unor discuții de la cină, mixat cu materiale documentate de întreaga echipă în ultimele două luni. Am vorbit cu părinți, elevi, profesori, sindicaliști, reprezentanți ai ligilor de studenți, politicieni din comisii de educație, jurnaliști. Am participat și documentat protestele recente, am surprins declarații ale ministrului educației și alte ecouri ale acestor măsuri în mass-media. Am presărat în scenariu și câteva perspective deschise chiar de membri ai echipei noastre. Așa că toată lumea este invitată din nou la cină, inclusiv dumneavoastră, doar că de data asta nu ne mai permitem să facem din nou cinste cu mâncare adevărată/
ACTOR:
Nici cultura nu o duce bine, mai ales în vremuri de austeritate și OUG 52…
ACTRIȚĂ
Așadar, ne vom folosi de puterea magică a teatrului pentru a ne imagina o cină îmbelșugată în fața noastră. În rest - ceea ce veți urmări este din sfera realismului tragic.
ACTOR:
Acum trecem direct în discuție, unde eu voi juca un participant la cină și voi avea prima intervenție:
ACTOR, acum PARLAMENTAR 1:
Sunt parlamentar, ăăă momentan membru al comisiei de învățământ din Camera Deputațilooor.
AVOCAT:
Avocat, mă ocup cu multe spețe pe drepturile elevilor, așa.
PARLAMENTAR 2:
Parlamentar, membru din Comisia de Învățământ și Tineret și Sport.
MEMBRĂ ANOSR:
Bună seara, sunt membră ANOSR, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România/
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Sunt activistă feministă la o organizație care se ocupă cu protejarea drepturilor femeilor.
JURNALIST - PROFESOR:
Jurnalist, scriitor și profesor de liceu.
SINDICALIST EDUCAȚIE:
Eu sunt prim-vicepreședinte la o federație sindicală din domeniul educației.
ACTRIȚĂ:
Până vă puneți de mâncare, următoarea întrebare e mai generală așa... Să vă gândiți așa pentru voi, ca început, cum stăm cu educația în România acuma?
SINDICALIST EDUCAȚIE:
Dezastru. Putem s-o zicem și direct. Foarte prost. Dezastru. De la calitatea cadrelor didactice în anumite zone ale țării până la calitatea claselor unde se învață./
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Și beyond, de la siguranță, lucruri cu care pleci în bagajul tău de cunoștințe dup-aia. Să nu mai zic de hărțuire sexuală. Na, l-am avut profesor pe Alfred Bulai în facultate./
AVOCAT:
It’s not a bug, it’s a feature/
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Mi-e rușine de ce se întâmplă în universitatea de care am aparținut, aici în orașul București/
MEMBRĂ ANOSR:
Puțin șocant… de când eram elevă, în fiecare an, cineva repetă că educația este prioritate națională, că trebuie finanțată și ajung acum, după ce am terminat liceul și e în continuare subfinanțată… soluțiile de finanțare nu există deloc, ci din contră, tăieri de fonduri, pe baza eficienței.
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Ne-a băgat și pe noi în programul „România Educată”!
JURNALIST - PROFESOR:
Legat de moment în sine, nu-mi place, adică urăsc, URĂSC, pentru că am mai simțit-o… Credeam că după epoca Băsescu nu o să mai am atâtea resurse de scârbă, de furie. Urăsc aroganța lui Bolojan. Nu stă de vorbă cu nimeni, dup-aia, când stă de vorbă, stă la modul să bifeze acele întâlniri. Eu nu l-am văzut pe el într-un dialog cu cineva... E și o prostie politică. Să îți aduci în adversitate atâția oameni. Pentru ce? Pentru nimic în ultimă instanță. Și de ce mă refer la Bolojan? Pentru că pare că ne ține în captivitatea asta, că ce, dacă nu sunt eu acum va fi nasol pentru toți, vă prăbușiți, România pică în mâinile suveranismului și… Genul ăsta de șantaj nu știu dacă… Ar trebui sancționat și de voi, oamenii din politică. Am mai trecut prin mesianisme/
AVOCAT:
În 2021, acel guvern PSD-PNL, care a scos USR de la guvernare, părea o soluție în aritmetica parlamentară, dar a creat un fenomen. Adică tu nu mai aveai o opoziție clară între cele două partide principale. S-a întâmplat să fie un guvern/
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Un guvern de… de final/
AVOCAT:
Alternativa era fie USR, care nu a crescut la acel moment, și a crescut AUR. Adică cumva societatea nereprezentată, ca să zic așa, s-a dus spre zona care era ușor mai radicală. Asta e o premisă ca să înțelegem contextul.
JURNALIST - PROFESOR:
Și cu cât trece timpul și ne apropiem de următoarele alegeri, se încarcă cu și mai multă furie și de-o parte și de alta. Cei care acceptăm guvernul, care am votat această putere, acuma… Nimeni nu-i mulțumit. Nimeni nu e mulțumit, adică, știi? Iar asta cu „n-avem ce să facem, nu-știu-ce,” nu e o soluție, nu va fi niciodată o soluție!
AVOCAT:
Dacă nu se mai fură, avem bani și pentru educație. Știu că sună retoric/
JURNALIST - PROFESOR:
Arată-mi mie cum nu se mai fură, fă-mi în practică cum nu se mai fură!/
AVOCAT:
Asta-i problema. Să convingem politicienii să nu…, (parlamentarilor) îmi pare rău, da’ nu furați voi/
ACTRIȚĂ:
Persoanele de față se exclud!/
(râde toată lumea)
AVOCAT:
Dacă nu s-ar mai fura, ar fi bani și pentru educație/
JURNALIST - PROFESOR:
E ca și cum vorbești din cosmos, adică „dacă nu se mai fură”!/
AVOCAT:
Știu că sună așa. Daaar… Nu-mi place să vorbesc retoric, și o să mă refer concret. Cum dracu’ am ajuns la 10% din PIB deficit și cu educație tot subfinanțată? Pe ce se duc banii, dacă pe educație nu se duc? Eu știu pe ce se duc! Pe Anghel Saligny, astea sunt exemple, pe posturi de primar și în administrația publică, degeaba, oameni care nu fac nimic/
JURNALIST - PROFESOR:
Și asta-i o retorică./
AVOCAT:
Este o retorică, dar e o realitate./
JURNALIST - PROFESOR:
Nu știu/
ACTRIȚĂ:
De ce reforma e doar să tăiem și nu să aducem mai mulți bani?
PARLAMENTAR 1:
Nici măcar nu trebuie obligatoriu să crești taxele. Nevoia este să colectezi. Pot să dau exemple de orașe mici, doar o secundă, promit, cinci mii de locuitori, care au două miliarde de lei noi să încaseze de la cetățeni din taxe și impozite, de un an de zile, pe care nu l-au colectat niciodată.
ACTORUL (iese din „rol”):
Stop. Nu am intervenit în timpul discuției, pentru că ne înțelesesem să lăsăm invitații să vorbească, dar acum suntem la teatru, deci pot să spun că simpla colectare corectă a taxelor, deși e necesară, nu este nicidecum suficientă să acopere și deficitul și finanțarea corespunzătoare a educației, sănătății și culturii. Pentru asta, soluția ar fi impozitul progresiv și taxarea marilor averi și marilor proprietăți./
ACTRIȚA:
Așa e, dar vreau să mă întorc puțin… (înapoi în „spectacol”, către parlamentari) dacă puteți voi… De ce se întâmplă asta?
PARLAMENTAR 2:
De ce se întâmplă ce?
MARA:
De ce au loc tăierile astea fix din educație acum? Pentru cine, de ce, cu ce scop, pe cine ajută?
PARLAMENTAR 1:
Sigur n-avem aceeași părere (râd)
PARLAMENTAR 2:
Da, probabil o să fie o chestie diferită ca răspuns. Eu cred că situația bugetară e nasoală, aici cred că suntem cumva destul de... aproape toți de acord, și că din procesul ăsta disperat s-a recurs la tăieri, că e o chestie mai facilă, decât până ajungi să colectezi mult mai mult. De ce a fost educația prima? Pentru că Daniel David a fost un elev conștiincios și i-a zis Bolojan să facă tema, a făcut tema primu’ și nu a protestat pentru a-și apăra domeniul și asta cred că e o greșeală, față de alte domenii unde vedem foarte multă reticență… De exemplu la redimensionarea aparatului administrativ, acolo vedem reticență, vedem la televizor partide că se ceartă, PSD că spune ceva, USR că spune altceva. E o temă continuă. La educație… a venit Daniel David, a zis „da, șefu!”, s-a făcut imediat/
JURNALIST - PROFESOR:
Eu pe David aș vrea să-l întreb. „Bă, tu chiar crezi că eu nu muncesc? Tu chiar crezi că mă duc la școală doar trei ore și alea sunt? Adică omul ăsta a început cu niște jigniri de-astea, de ignorant. Dar eu cred că ne disprețuiește de la bani. Am văzut că el face zeci de mii de euro, bravo lui. El ne disprețuiește pentru că noi nu avem bani. Asta e teza mea personală. Dar ce văd la el și la Bolojan? Este disprețul ăla de bugetar de lux/
PARLAMENTAR 2:
Da... eu cred că educația e în general, e subfinanțată, pentru că, culmea, toată lumea spune că e o prioritate și că trebuie să băgăm bani, dar adevărul e că nu prea aduce voturi și toate partidele politice știu chestia asta, că/
ACTRIȚA:
Cum adică nu aduce voturi?/
JURNALIST - PROFESOR:
În ce sens nu aduce voturi?/
ACTIVISTA FEMINISTĂ:
Nu aduce voturi?!/
PARLAMENTAR 2:
În sensul în care oamenii nu o să te voteze pentru că dai mai mulți bani la educație. Noi de exemplu am investit mult în infrastructura școlară, ce poate face o administrație publică locală, dar toate sondajele noastre ne spuneau că nu ne-a adus niciun vot chestia asta/
JURNALIST - PROFESOR:
Așa că le-ați și distrus a doua zi/
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Exact, să le dăm foc, nu?/
PARLAMENTAR 2:
Uite, față de un pasaj sau față de... nu știu... taxe mai mici/
JURNALIST - PROFESOR:
Spui că nu se vede/
ACTRIȚA:
Ăsta-i singurul motiv?/
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Și trebuie să se vadă?/
PARLAMENTAR 2:
Că nu se vede, că practic cine, cum votează oamenii? Da, măsurile din educație… elevii nu votează, pentru că-s minori, majori sunt foarte puțini/
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Scădeți vârsta de vot/
JURNALIST - PROFESOR:
Părinții votează, profesorii votează/
MEMBRĂ ANOSR:
Și studenții votează/
PARLAMENTAR 2:
Profesorii votează, dar pe profesori îi interesează salariul, nu neapărat reformă, nu neapărat, nu neapărat/
ACTIVISTĂ FEMINISTĂ:
Asta nu-i chiar așa, e nedrept formulat/.”
