La 19 luni de când au fost închise pentru prima dată școlile, România tot nu și-a pregătit (sau echipat) profesorii pentru a preda online și nici să asigure condiții minimale pentru învățarea de acasă. Sute de mii de copii în continuare n-au o conexiune sigură la internet și nici dispozitive decente de pe care să poată lucra. Nu mai vorbim de o formare minimală pentru ei sau părinții lor. Guvernul nu pare să aibă o strategie pentru a remedia situația dezastruoasă, iar pe termen lung consecințele le vom plăti cu toții.
„google este tatăl meu/ de la el am învăţat cum se face/ nodul la cravată/ am apelat la el/ de mai multe ori într-o singură zi/ decât la tata în toată viaţa mea”. Primele versuri ale poeziei „online” (2011, Când va veni ceea ce este desăvârşit) de Andrei Dósa, exprimă un adevăr trist și incontestabil: online-ul a devenit patria noastră, sursa noastră de informare, universul nostru cel de toate zilele.
Despre raportarea elevilor și profesorilor la studiul științelor și aplicațiile lor practice, într-un interviu cu Dragoș Tătaru, cercetător la Institutul Național pentru Fizica Pământului și unul dintre organizatorii Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele.