Dimineață de examen la Evaluarea Națională. Când ajung la poarta școlii, mai devreme de ora 8, pentru asistență, este deja o televiziune acolo în așteptare. Împărțim gardul cu o mare televiziune, în proprietatea căreia a ajuns cumva, în hățișul anilor 90’, terenul pe care se afla bazinul de înot al școlii, și suntem obișnuiți cu ei. Până la ora 11 când se termină proba s-au mai strâns încă două, trei televiziuni. Nici nu ies elevii bine pe poartă și sunt întâmpinați de camere, reporteri, alte persoane care înregistrează cu telefonul. Examenul lor, spectacolul nației.
Când ajung acasă după-amiază și deschid telefonul văd un reel cu un interviu luat unei eleve la ieșirea din examen, până seara îl mai primesc de câteva ori de la câțiva prieteni, semn că a devenit viral. Răsuflu ușurată că nu este vreun elev al școlii. Este abordată în timp ce vorbește la telefon cu bunica ei, și repede după întrebările obișnuite legate de examen, cum i s-au părut subiectele, ce note crede că o să ia, la care răspunde cu umor și multă naturalețe, într-un context în care mulți s-ar fi blocat, camera începe să plutească spre geanta de brand (originală sau nu) și spre unghiile proeminente ale fetei, cu acea foame de senzațional care nu mai ține cont de nuanțe și deschidere, doar de judecată.
Cine vrea să vadă acolo o tânără superficială care pare că nu prea le-a avut cu școala, preocupată de branduri și unghii, care răspunde cu nonșalanță că nu a știut nimic și că speră să ia un patru, și care aspiră să pună gene și unghii în viitor, asta va vedea, și pentru că așa a fost ambalat mesajul. După care vom putea avea mai mult material pentru a ne lamenta despre starea „tinerilor din ziua de azi”, care vezi, Doamne!, nu au nimic în cap, nu-s serioși, nu învață, nu vor să se educe… Vom putea ofta „ăștia ne vor plăti nouă pensia” și vom privi prin lentila nostalgiei la un trecut („pe vremea mea…”) care nu prea a existat.
Când am văzut clipul m-a apucat un fel de greață de la felul în care acest copil a fost transformat, printr-o mise-en-scène mediatică manipulativă, într-un fel de simbol a ceea ce ar fi profund greșit cu o întreagă generație.
Judecata și scrâșnirea dinților nu ne ajută nici să gândim, nici să fim mai buni, nici să reușim cumva să ghidăm acești tineri către a găsi un viitor constructiv pentru ei. Pentru ei, nu după chipul și asemănarea a ceea ce au trăit și considerat valoros generațiile de dinainte pentru că ceea ce înseamnă educație este în schimbare. Către cine se pot îndrepta, către ce repere, dacă este de ajuns să deschidă gura într-un moment vulnerabil ca să dea piept cu un val național de hate?
Fac parte din generația milenialilor și îmi aduc aminte foarte bine cum am crescut sub o analiză constantă, nu doar a rudelor și vecinilor, ci globală, amplificată de dezvoltarea internetului în acele timpuri, despre cum suntem o generație leneșă, care nu vrea să muncească, lipsită de valori, care are așteptări nejustificate, prea slabi, prea sensibili… vă sună cunoscut? Sunt oare lucruri pe care le gândim și despre tinerii de astăzi? Este foarte greu să te poți dezvolta, să îți poți găsi un drum, să nu internalizezi părerile și temerile celor din jurul tău când tot ce auzi este că ești insuficient. Ajută în vreun fel să tratăm astfel și această generație?
Mie mi-a plăcut maxim puștoaica. Am văzut o tânără plină de naturalețe și umor, care a avut suficientă prezență de spirit să se descurce foarte bine în ciuda vulnerabilității în acel context dificil. Nedormită în noaptea de dinaintea examenului, din cauza emoțiilor, după o probă grea la matematică, după o altă probă la română cu o zi înainte, la capătul unui an întreg de presiuni, fata se exprima cu un firesc adorabil și cu suficient de multă coerență. Acum, în loc să se odihnească și să își aștepte în liniște rezultatele, trece fără voia ei printr-o tornadă mediatică națională în care se pun pe umerii ei multe temeri, nemulțumiri, blocaje și neajunsuri ale societății și mă întreb cum a fost așa de ușor să uităm că este vorba despre un copil încă în dezvoltare. Să fi fost unghiile lungi, geanta de brand pe care camera a insistat să ne-o scoată în evidență? Nu putem trece așa de ușor nici peste sexismul profund înrădăcinat acestui gen de punere în scenă – ca femeie este imposibil să nu fii judecată pentru cum arăți și ceea ce alegi să porți. De aici și dezaprobarea față de domeniul în care fata are planuri să se dezvolte. Ea știe foarte bine ce își dorește, să devină technician pentru unghii și gene, să aibă propriul salon. Dă dovadă de o judecată foarte practică și realistă care îi poate pune în valoare și canaliza pasiunile. Acesta este un semn al unei gândiri sănătoase, care arată orice, numai lipsa dorinței de a munci și de a face ceva în viață nu. Singura problemă este că domeniul frumuseții și al îngrijirii personale este considerat și acum unul frivol, superficial, prin simplul fapt că se adresează în principal femeilor. De parcă nu ar implica tot o specializare, învățare continuă, de parcă nu ar fi tot o meserie, foarte profitabilă de altfel, de parcă veniturile provenite nu ar genera tot taxe la bugetul local și dezvoltare economică.
Scriam într-un alt articol cum odată cu dezvoltarea AI și dispariția multor locuri de muncă ar fi benefic și sigur pentru viitor să susținem din nou orientarea tinerilor către deprinderea unei meserii, către abilități practice, nu doar teoretice. Faptul că fata vorbește, din nou foarte realist, despre liceul tehnic la care vrea să meargă ca fiind „un ghetou” spune mai multe despre cât de puțin s-a investit și s-a avut grijă de aceste licee tehnice și școli de meserii și cât de puțin pregătit este sistemul de educație pentru a face față nevoilor unor tineri care doresc să se orienteze către o profesie practică.
Evaluarea Națională este un examen pentru trecerea de la un ciclu de învățământ la altul, nici mai mult, nici mai puțin. Cum s-a transformat de-a lungul anilor într-o isterie colectivă națională și un spectacol care arată în primul rând blocajele societății și lipsa de înțelegere pentru tinerele generații este imposibil de definit. În forma lui actuală este un examen care reduce educația la două materii și care produce presiuni uriașe și așteptări foarte limitative pentru elevi. Nu, nu toți performează de peste nouă, nu, nu toți vor intra la licee „de top”, nu toți vor să se facă medici. Unii vor să pună unghii și gene, alții poate nu știu încă ce vor, pentru că au 14 ani. Și asta este în regulă.
Fiecare merită în schimb ceva răbdare și deschidere, să fie ascultat, nu judecat în piața opiniei publice, iar dacă va avea sau nu „cine să ne plătească pensiile” ține de resposabilitatea noastră, de felul în care vom ști să ne adaptăm acestui peisaj în schimbare care este educația.
