- De ce crezi că acești păuni masculi au penele astea atât de luxuriante?
- Femelele le găsesc atractive.
- Da, ar putea fi adevărat. Dar creșterea acestor pene consumă foarte multă energie și îi face foarte vizibili pentru prădători. În plus, dacă un prădător îi urmărește, se pot prinde în tufișuri. Așadar, de ce n-ar fi mai adaptativ ca femelele să prefere masculii care nu au aceste pene exuberante?
Cam așa sunau discuțiile pe care cercetătorul Willem Frankenhuis îl avea cu tatăl său, când se plimbau prin grădina zoologică din Amsterdam care le era și casă. Da, au locuit chiar în grădina zoologică în jur de 14 ani, cât timp tatăl său a fost directorul acesteia.
Genul ăsta de conversații și curiozitatea pe care o vedea la tatăl său pentru întreaga lume vie i-au pus și tânărului Willem alte lentile prin care să privească lumea.
De pildă, pe prietenii lui din medii mai puțin privilegiate care nu aveau rezultate bune la școală, dar erau foarte creativi să găsească soluții la problemele cu care se confruntau. Ei l-au inspirat pentru cercetările de mai târziu.
Willem Frankenhuis este astăzi profesor de Psihobiologie evoluționistă la Universitatea din Amsterdam și cercetător senior la Institutul „Max Planck” pentru studiul Criminologiei, Securității și Dreptului. Studiază cum se dezvoltă oamenii în medii de viață grele sau impredictibile, concentrându-se pe „talentele ascunse”, acele abilități care sunt potențate de adversități.
Cercetătorul lucrează astăzi la un proiect prin care vrea să vadă cum ar putea fi modificate evaluările de la școală ca să măsoare abilitățile tuturor copiilor, indiferent de mediul din care vin. Un fel de modele de subiecte care să se uite și la „școala vieții”.
Într-un interviu pentru Școala9, Willem Frankenhuis a vorbit despre „talente ascunse”, despre dezvoltarea copiilor în medii cu violență, testările de la școală și cum ar putea fi mai echitabile pentru toți copiii. Ne-am dat întâlnire peste cinci ani, când rezultatele cercetării sale vor fi gata. Dar până în 2031, iată ce știe știința azi!
Abilități și strategii formate de mediile de viață grele
Școala9: Acum studiați oamenii care se dezvoltă în medii dure și imprevizibile. A fost ceva anume care v-a atras către această temă?
Willem Frankenhuis: Când eram adolescent, mulți dintre prietenii mei proveneau din medii mai puțin privilegiate decât al meu, eu crescând în grădină zoologică, deci cu un mediu foarte privilegiat.
Unul dintre lucrurile care m-au impresionat a fost faptul că, deși unii dintre acești tineri nu aveau rezultate bune la școală sau chiar renunțau la școală, am putut observa că erau foarte inteligenți în modul în care rezolvau problemele din mediul lor dificil.
Am putut observa o anumită creativitate în felul în care găseau soluții la unele dintre problemele cu care se confruntau, cum ar fi lipsa resurselor, lipsa banilor sau lipsa încrederii în ceilalți.
Citeam cercetări făcute printr-o lentilă a deficitului din psihologia dezvoltării, de exemplu, din științele cognitive.
Pe scurt, perspectiva deficitară presupune că expunerea prelungită la stres intens tinde, în medie – deși există diferențe individuale mari, dar în medie – să afecteze structura și funcționarea creierului în moduri care reduc capacitatea cognitivă.
Aceste persoane sunt descrise ca având o capacitate cognitivă redusă, că iau decizii greșite și nu au capacitatea de a-și planifica viitorul.
Oamenii folosesc în cadrul conceptual al deficitului termeni precum lipsa de previziune, incapacitatea de a amâna satisfacția, lipsa autocontrolului. Dar eu am putut observa că multe dintre strategiile lor aveau sens pentru ei, dar și pentru mine în acel context. Erau foarte inteligenți din diverse puncte de vedere.
Subliniez importanța cercetărilor efectuate din perspectiva deficitelor, nu vreau să le infirm complet, dar consider că acestea nu reprezintă întreaga imagine.
Cred că este foarte important să recunoaștem că, în unele cazuri, pot exista deficite, dar că pot exista și strategii și îmbunătățiri ale funcțiilor cognitive.
Am dorit să-mi concentrez cercetarea asupra acestor aspecte.
- O să simplific puțin, dar, într-un fel, obiectul cercetării s-ar putea referi la ceva ce în România noi numim „a avea școala vieții”.
- Da, e o formulare frumoasă.
Și, la modul ideal, astfel am preveni adversitatea pe cât posibil, nu? Avem nevoie de politici, de intervenții și de alte măsuri care să reducă adversitatea cât mai mult posibil.
Cu toate acestea, este un fapt al lumii – regretabil, dar adevărat – că multe persoane, și acest lucru este valabil și astăzi, cresc în medii nesigure, imprevizibile, lipsite de resurse.
Înțelegerea într-un mod cuprinzător și echilibrat a strategiilor și abilităților, dar și a lipsei de abilități în unele cazuri, este necesară pentru a-i sprijini pe acești oameni și pentru a-i ajuta să obțină cele mai bune rezultate posibile.
Copiii din medii dezavantajate și performanța școlară
- Ne puteți da câteva exemple despre aceste abilități și puncte forte dezvoltate în medii de viață dure?
- Voi vorbi mai întâi despre strategii, deoarece se cunosc mult mai multe lucruri despre acestea decât despre abilități. Așadar, îmi place această distincție între strategii și abilități sporite.
Privesc strategiile ca pe un proces de luare a deciziilor adaptat la structura mediului și la cerințele acestuia.
Persoanele care cresc în medii dure și imprevizibile sunt, în medie, mai înclinate să se concentreze mai mult pe recompensele imediate. Consider că aceasta este o strategie adaptată mediului lor, deoarece, în contextul respectiv, recompensele viitoare au șanse mai mici să se materializeze.
Așadar, este de înțeles să pună un accent mai mare pe recompensele imediate. Acest lucru este demonstrat, de exemplu, și de modelarea matematică. De asemenea, este un fenomen care poate fi observat și la animalele non-umane (termen din filosofie care se referă la toate viețuitoarele din regnul animal, cu excepția omului, n.r.).
Ai putea spune fie că este vorba de un răspuns adaptativ la un mediu imprevizibil, fie că le lipsește previziunea sau capacitatea de planificare, nu-i așa? Dar în contextul mediului lor, de fapt, este un răspuns rezonabil.
Dacă te lupți să ai ce pune pe masă astăzi sau să-ți hrănești copiii astăzi sau dacă îți faci griji că vei fi evacuat până la sfârșitul lunii, concentrarea asupra nevoilor de bază, asupra nevoilor urgente, este un lucru absolut rezonabil.
În ceea ce privește abilitățile, la multe teste tipice de funcționare cognitivă, inclusiv cele din școli, persoanele care cresc în medii mai dure și mai imprevizibile tind să obțină, în medie, scoruri mai mici.
Există însă și alte teste la care oamenii ar putea obține rezultate la fel de bune sau chiar să demonstreze îmbunătățiri. Gândiți-vă la 10 abilități cognitive diferite pe care le au toți oamenii. Și acum imaginați-vă că expunerea la adversitate tinde să reducă, în medie, puțin toate aceste abilități. Dar imaginați-vă acum că una sau două dintre aceste abilități sunt foarte importante în acest mediu dur. Așadar, procesele de dezvoltare adaptativă ar putea, într-un fel, să îmbunătățească performanța acestor abilități.
Astfel, s-ar observa că o persoană care susține cele 10 teste ar putea obține rezultate mai slabe la opt dintre ele, dar nu și la celelalte două, la care ar putea avea rezultate bune. Iar acest lucru poate fi explicat, în unele cazuri, printr-o combinație între un proces de deficit care scade nivelul tuturor abilităților și un proces de adaptare dezvoltativă care îmbunătățește anumite abilități.
Există numeroase studii care arată că, la testele de acuratețe empatică – adică abilitatea de a descifra, prin expresiile emoționale, starea interioară a sentimentelor unei alte persoane, starea ei de spirit –, persoanele care cresc într-un mediu cu statut socio-economic mai scăzut tind să obțină rezultate mai bune sau mai precise.
Ce se întâmplă când schimbi formele geometrice abstracte cu obiecte știute
- În România, există, de exemplu, cursuri de educație financiară pentru copii, în cadrul cărora învață că, în primul rând trebuie să-și plătească datoriile. În același timp, în mediile cu un statut socio-economic mai scăzut, aceștia tind să cumpere mai întâi alimente sau chiar ceva care le face plăcere, înainte de a plăti chiria. Poate că, dacă am ști ceva mai multe despre acest aspect, ne-am concepe sistemul educațional altfel, ținând cont că realitățile pot varia de la o familie la alta.
- Obținerea unui scor mai mic ar putea fi din cauza unei abilități mai reduse, dar ar putea fi și din cauza multor alte lucruri: familiaritate redusă cu testarea, anxietate legată de test. Există și alte explicații posibile, cum ar fi foamea, distragerea atenției din cauza stresului, care nu sunt echivalente cu abilitatea, dar pot influența performanța. Trebuie să fim foarte atenți în practică atunci când constatăm o performanță mai scăzută.
Uneori, schimbarea unui anumit aspect al sarcinii cognitive poate ridica brusc performanța persoanelor cu expunere mare la adversitate aproape la nivelul persoanelor cu o expunere redusă la adversitate.
De exemplu, într-un studiu, am modificat conținutul unuia dintre testele cognitive standard pentru măsurarea funcționării executive, făcând ca acesta să nu mai vizeze forme geometrice abstracte, ci obiecte familiare precum banii, un autobuz școlar sau o față. Acest lucru a îmbunătățit performanța persoanelor cu o expunere mai mare la adversitate. Iar în cazul persoanelor cu o expunere redusă la adversitate, adică a celor provenind din medii mai sigure și mai stabile, performanța a fost, în general, destul de bună.
Persoanele expuse la mai multe adversități au avut rezultate mai slabe la versiunea standard, cu stimuli sub formă de figuri geometrice abstracte, dar, în cazul stimulilor mai familiari, concreți și relevanți, performanța lor s-a egalizat, s-au descurcat aproape la fel de bine.
Acum, trebuie să fim destul de atenți cu situațiile competitive și nu vreau să sugerez că asta este ceva ce ar trebui să se practice în educație.
Nu știm acest lucru cu exactitate, dar în următorii cinci ani, cercetarea mea se va concentra asupra acestei întrebări. Am obținut o finanțare pentru a examina ce anume din natura acestor stimuli reduce uneori decalajul de performanță, deoarece nu înțelegem cu adevărat acest aspect.
Am analizat doar câțiva stimuli și observăm că aceștia afectează performanța, dar nu știm care este elementul activ al acestor stimuli.
Calculele cu bani și rezultatele elevilor care au probleme cu banii
- Spuneți-mi mai multe despre evaluările pe care le testați?
- Există două aspecte principale. Primul este că, atunci când am făcut conținutul testelor mai relevant pentru participanți, performanța acestora s-a îmbunătățit. Există și alți cercetători care au abordat acest subiect, în special prin intermediul stimulilor sociali, demonstrând atât în testele de memorie, cât și în cele de raționament că, dacă informațiile pe care participanții trebuie să le memoreze nu sunt cifre sau forme geometrice precum triunghiuri și pătrate, ci sunt de natură socială, atunci aceste diferențe de performanță devin mult mai mici și, în unele cazuri, persoanele provenite din medii mai puțin favorizate înregistrează chiar performanțe mai bune.
Există însă și cazuri în care creșterea relevanței unui stimul poate, de fapt, să afecteze negativ performanța cuiva, în loc să o îmbunătățească.
Astfel, există studii privind examenele de matematică din liceu. La întrebările de matematică care se referă la bani, de tipul „se dă o persoană care are 40 de dolari, 40 de euro sau orice altă sumă, și trebuie să cumpere asta și asta. Câți bani îi mai rămân după ce a cumpărat acele lucruri?”, dacă luăm două persoane care sunt la fel de bune la matematică, dacă analizăm întrebările specifice, se poate observa uneori că persoanele provenite din mediile socio-economice cele mai defavorizate obțin rezultate mai slabe la întrebările legate de bani, chiar dacă performanța lor generală este aceeași în această comparație.
Ce sugerează acest lucru este că, dacă am cu adevărat dificultăți cu banii și văd o întrebare legată de bani, în loc ca aceasta să fie motivantă și să mă ajute să o rezolv pentru că îmi este familiară, ar putea de fapt să mă pună într-o stare de stres. M-ar putea face să mă gândesc la provocările cu care mă confrunt. De exemplu, mă chinui să-mi asigur mâncarea pentru această seară. Iar acest lucru mi-ar putea scădea performanța, nu doar la acea întrebare, ci s-ar putea răsfrânge și asupra următoarei întrebări, indiferent de subiectul acesteia.
Așadar, una dintre întrebările cercetării este de a înțelege că conținutul unui test poate fi, așa cum se spune, o sabie cu două tăișuri: poate ajuta sau poate împiedica performanța. Trebuie să înțelegem pentru cine, ce anume ajută și ce anume împiedică și de ce.
- Și, pentru a rezuma, îmi puteți spune dacă dispunem în acest moment de suficiente informații pentru a ne modifica sistemele de evaluare ca să recunoaștem oficial aceste talente?
- Nu, nu dispunem de așa ceva. Cred că astfel de intervenții premature pot face mai mult rău decât bine.
Încerc să fiu foarte atent la implicațiile acestor lucruri. De exemplu, în cercetarea mea, voi analiza natura acestor stimuli și modul în care aceștia influențează performanța. De asemenea, colaborez cu una dintre principalele organizații olandeze de testare educațională, unde pot discuta cu dezvoltatorii lor de teste și putem testa anumiți stimuli în anumite teste pentru a vedea dacă au același efect asupra testelor cu miză mare pe care le dezvoltă ei, comparativ cu testele mai experimentale pe care le dezvoltăm noi.
În următorii cinci ani vom putea începe testarea unor astfel de aplicații, dar nu cred că ne aflăm deja în stadiul în care putem schimba sistemul nostru educațional.
Cum se dezvoltă copiii în familii unde nu se simt în siguranță
- Astăzi vorbim din ce în ce mai mult despre diferite stiluri de educație parentală, ce să facem pentru a ne proteja copiii. Îmi puteți spune mai multe despre efectele expunerii la un stil parental sever?
- Persoanele care cresc în medii dure și imprevizibile dezvoltă, în parte, o înțelegere diferită a lumii, strategii diferite, abilități diferite. Desigur, ele dezvoltă și multe abilități similare, deoarece există numeroase abilități necesare în toate mediile, dar unele sunt mai importante pentru ei, cum ar fi detectarea amenințărilor. Și fac acest lucru prin ceea ce eu consider a fi plasticitate.
Plasticitatea este capacitatea unui individ de a-și adapta creierul, cogniția și comportamentul pe baza experiențelor sale.
De exemplu, dacă cresc într-o lume în care statutul social se negociază prin coerciție și prin faptul că ceilalți se tem de mine, atunci capacitatea de a-i intimida pe ceilalți mi-ar putea aduce beneficii, pentru că, dacă oamenii știu că nu se pot pune cu mine, poate vor fi mai puțin dispuși să-mi fure lucrurile, nu? Poate că, la stația de autobuz, vor fi mai puțin dispuși să-mi ia încălțările sau rucsacul dacă cred că voi reacționa agresiv.
Un copil este mereu vigilent, este constant în alertă, scrutând mediul înconjurător în căutarea amenințărilor, deoarece în mediul familial există violență imprevizibilă. Este important să fii vigilent, pentru că, dacă te relaxezi, este periculos, deoarece brusc s-ar putea întâmpla ceva și atunci trebuie să reacționezi rapid.
Această vigilență este dezastruoasă pentru starea de bine a unui copil. Și ar putea avea într-adevăr multe consecințe dăunătoare. Îi poate afecta performanța școlară, deoarece copilul este stresat, este distras, poate nu doarme bine, este obosit, îi este frică, își face griji dacă va fi în siguranță când va merge acasă. „Fratele meu mai mic va fi în siguranță? Mama mea este în siguranță?” Este îngrozitor.
Este dăunător pentru starea de bine a copilului, dar este, potențial, o reacție care îl ajută pe copil să evite un rău pe care altfel l-ar putea suferi.
Ca să-ți răspund la întrebare… Un mod de a vedea lucrurile se bazează pe ceea ce se numește „abordarea riscului cumulativ”. Astfel, se numără experiențele negative pe care le-ai trăit – poate moartea unui părinte când erai copil, poate expunerea la violență fizică, poate un accident de mașină. Ele prezic o stare de sănătate mai precară, un nivel mai scăzut al stării de bine și mai mult stres în unele cazuri.
Iar cealaltă abordare, cum ar fi abordarea dimensională, analizează dimensiuni specifice ale adversității și impactul acestor dimensiuni.
De exemplu, o dimensiune ar putea fi accesul la hrană, la haine, la resurse materiale. O persoană ar putea obține un scor mai mare sau mai mic pe această dimensiune. O altă dimensiune ar putea fi siguranța în cămin sau sprijinul părinților. În ce măsură simți că părinții te susțin? O altă dimensiune ar putea fi predictibilitatea stilului parental. De exemplu, poate că unul dintre părinții mei este, de obicei, destul de încurajator, „mă ascultă, este receptiv la nevoile mele”. Dar, poate din cauza unei dependențe de alcool sau a unei tulburări psihice, există și momente în care se comportă imprevizibil față de mine. Poate că se răstesc la mine, poate că aruncă cu ceva în mine, poate că mă bate. Așadar, nu este important doar să analizăm media, ci și variabilitatea, precum și predictibilitatea acestei variabilități.
Asta se întâmplă în cadrul familiei. Dar pot exista și situații în care cartierul poate fi un loc nesigur. Chiar dacă crești într-o familie sigură și care te susține, s-ar putea totuși să locuiești într-un cartier în care se aud împușcături noaptea, unde nimeni nu mai iese la magazin după ce se întunecă.
Apoi, s-ar putea ca aceste două aspecte să nu se aplice în cazul tău, dar ca, în societatea mai largă, din cauza etniei tale sau a altui aspect, cum ar fi orientarea sociosexuală, să fii stigmatizat și să experimentezi în mod constant un fel de stres fiindcă alții te tratează într-un mod diferit de cel în care sunt tratați membrii altor grupuri.
Așadar, pot exista multe dimensiuni diferite ale experiențelor care pot afecta un individ și impactul acestor lucruri poate varia.
Foto principală: Eli Driu
