Sunt învățătoare la Școala Gimnazială „Negoiță Dănăilă” din Bucești, comuna Ivești, Galați. O comunitate cu provocări, cu copii din familii dezavantajate, care au nevoie de sprijin. Sunt deja de trei ani în învățământ, timp în care mi-am dat seama că această profesie este una pe care nu ai cum să nu o iei personal, de când intru în clasă știu că sunt un membru al echipei. Încerc în fiecare zi să-i fac pe copiii mei să aibă încredere în ei și să-i învăț să-și identifice emoțiile. Un test atât pentru mine, cât și pentru ei a fost evaluarea națională de la clasa a doua. Acestea sunt lecțiile pe care le-am învățat împreună.
Căldură mare. Termometrul spune la umbră 33° Celsius... Sub arșița soarelui, candidații pentru un post în sistemul de învățământ susțin concursul de titularizare și așteaptă cu mari emoții rezultatele. Pentru unii e a șasea vară pe care o sacrifică într-un fel pe altarul educației, pentru alții este prima, dar ceea ce îi unește pe toți este dorința de a obține un post (pe perioadă nedeterminată, dacă ar fi posibil) la o școală în apropierea localității de domiciliu.
ANALIZĂ. Facem numai calcule frumoase și suntem cu cel puțin trei ani înaintea altor țări. Așa ai putea concluziona după ce compari manualele de matematică din România cu cele din alte țări europene. Ceea ce pare că sună ca o laudă, însă, ascunde motivul pentru care ne situăm printre codașele testelor PISA și cultivăm conștiincios o imagine a matematicii drept grea, urâtă sau chiar înspăimântătoare.