Un studio din care profesorul își vede elevii pe ecrane imense, ca într-o sală de clasă, a fost lansat, de la începutul pandemiei în Nigeria, o țară unde jumătate dintre elevi nu merg la școală. Slum2School este un ONG care de ani de zile caută soluții virtuale pentru copiii din ghetouri, ca să participe la cursuri. Pandemia le-a forțat creativitatea și au realizat o sală de clasă virtuală hi-tech cum nu au nici cele mai dezvoltate țări. Ruth Ebe, directorul de programe al organizației Slum2School, a povestit pentru Școala 9 care sunt provocările creării unei clase virtuale cu 10 mii de elevi, cam cât toată populația din Sinaia sau Târgu-Frumos.
543 de milioane de euro primim de la Uniunea Europeană să rezolvăm problema abandonului școlar, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență. Cum îi vom cheltui? Programul de educație remedială din 2021 a însemnat 30 de milioane de euro pentru niște cursuri care nu au reușit nici să-i scape de repetenție sau corigență pe mulți dintre elevii participanți. În unele județe, mulți copii din grupul-țintă nici nu le-au frecventat. Dar oamenii au fost plătți. Coordonatorii județeni, de pildă, aleși din rândul inspectorilor, au primit sume peste 23.000 de lei pentru patru luni de activitate. Cât un profesor debutant în zece luni.
Dacă vrei, poți. Dacă înveți, vei reuși. Cine e serios și muncește, îi va fi mai bine. Am auzit aceste marote de nenumărate ori. Cel mai recent, ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, spunea despre copiii ce provin din familii sărace că dacă învață, pot cumula bursa socială cu cea de merit, iar asta să fie o motivație suficientă pentru părinți „să trimită copilul la școală, nu la muncă”. Am ales să vorbim astăzi despre măsurile de combatere a abandonului școlar, adesea prezentate ca un panaceu, dar care nu pot trece nici drept plasture. Și despre disprețul de a da, de la înălțimea privilegiatului, greutate voinței înaintea putinței.