Concurență de 1 candidat pe loc pentru concursul de director de școală. „Nu este o prioritate acum”

Concurență de 1 candidat pe loc pentru concursul de director de școală. „Nu este o prioritate acum”

Sunt aproape 8700 de posturi vacante de director la nivel național. Pentru ele s-au înscris pe platforma pusă la dispoziție de Ministerul Educației doar puțin peste 9200 de profesori. Adică aproape omul și locul. Lidera de sindicat Cornelia Popa-Stavri a explicat care crede că sunt motivele pentru care cadrele didactice nu își doresc să participe la concurs. Gestionarea pandemiei în școli a trecut pregătirea pentru probele de concurs pe locul doi, crede aceasta.

01.10.2021

de Andreea Archip

Astăzi vor fi făcute publice, pe site-ul fiecărui inspectorat școlar, listele cu numele celor care au trecut de verificarea administrativă a dosarelor și pot participa la concursul de directori. Vor avea de dat o proba scrisă pe 15 octombrie. Dacă iau cel puțin 7 puncte, pot trece în etapa de interviu unde ca să fie declarați admiși, au nevoie din nou de cel puțin 7 puncte. Apoi se calculează media finală pentru departajarea candidaților.

După concurs, locurile de director sau director adjunct rămase vacante sunt ocupate în regim de interimat de un cadru didactic titular, numit prin detașare. Organizarea concursurilor pentru aceste posturi este considerată o necesitate pentru depolitizarea școlilor. În fiecare an, numirile cu substrat politic umbresc calitatea managementului educațional. Școala 9 a prezentat la începutul acestui an cât de discreționar ajung unii profesori să conducă școli, dacă fac parte din anumite partide sau sunt apropiați ai unor oameni politici.

Cornelia Popa-Stavri

Secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Cornelia Popa-Stavri, a spus într-un interviu pentru Școala 9 de ce profesorii nu s-au îngrămădit să susțină acum acest concurs. În școlile unde nu este niciun candidat sau unde nu va promova nimeni concursul, trebuie să se organizeze o nouă competiție până la finalul anului școlar.

Școala 9: De ce nu au vrut profesorii să se înscrie la concursul de director?

Cornelia Popa-Stavri: Este o mare incertitudine legislativă în primul rând. Nu sunt delimitate foarte clar în acest moment atribuțiile directorului, pentru că suntem într-o perioadă foarte aglomerată când toată atenția este concentrată pe procesul instructiv-educativ, pe gestionarea situațiilor Covid în unitățile de învățământ.

Cadrele didactice, directorii unităților de învățământ sunt puși să rezolve situații care de altfel ar fi trebuit să fie în grija ASSMB (Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București) și DSP (Direcția de Sănătate Publică). Și dau aici exemplul cu privire la ridicarea testelor de către directorii unităților de învățământ sau o persoană desemnată. E foarte greu să desemnezi o persoană care să poarte sigiliul unității, adică să ștampileze documentul de ridicare a testelor. Oamenii chiar nu se pot concentra în această perioadă pe concursul de director.

Este un concurs organizat prima dată după cinci ani. Era un concurs așteptat, dar cum s-au înscris puțini, putem trage concluzia că fiecare va concura cu sine, nu cu altcineva.

Cu siguranță așa va fi la nivel național. Sunt probleme foarte importante în acest moment în învățământ. Interesul nostru este să ne ocupăm de procesul instructiv educativ atât cât îi mai avem pe copii la școală în format fizic. Acum, practic, punem bazele astfel încât atunci când se trece în online, copiii să aibă clarificate anumite proceduri de lucru și multe altele de care au nevoie pe parcursul anului școlar. Nu concursul este prioritatea acum și de aceea mulți directori au renunțat să se înscrie.

Criza de personal nedidactic

Cum credeți că va afecta acest lucru calitatea managementului școlilor?

Persoanele care au experiență și se descurcă în orice situație, da, s-au înscris. Acolo unde nu s-au înscris probabil că se va organiza o nouă sesiune de examen în primăvară. Vor avea timp să se pregătească mai mult, să aloce mai mult timp pregătirii individuale. Cei care vor trece de acest concurs, se pot pregăti și pe parcurs, există și această variantă, nu foarte fericită, dar da, omul învață și din greutăți.

În ultimii doi ani, în fișa postului de director s-au tot adăugat lucruri din cauza pandemiei? Care sunt provocările pe care le întâmpină directorii din țară?

Este o situație pe care colegii încearcă să o gestioneze cu calm. Problema este că avem nevoie de sprijinul autorităților, de mai multă consultare între partenerii sociali și reprezentanții Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, astfel încât tot ce înseamnă ordine comune, atribuții, să fie foarte clar delimitate. E o atmosferă de îngrijorare și din partea personalului angajat în unitatea de învățământ, și din partea familiilor elevilor.

Gestionăm greu inclusiv igienizarea unităților de învățământ, pentru că nu avem posturi suficiente alocate, cel puțin în marile orașe nu sunt suficiente posturi pentru personalul nedidactic, de exemplu. Este o lipsă foarte mare. Nu avem finanțare pentru numărul suficient de posturi. O femeie de serviciu aleargă de la o grupă la alta, nu știe de ce să se ocupe mai întâi, de igienizarea toaletelor sau să conducă copilul de la grupă la toaletă, să-l supravegheze, să aibă grijă să se spele pe mâini, în timp ce educatoarea își face și ea datoria de cadru didactic la clasă.

Calendarul etapelor următoare de concurs:

  • 30 septembrie – Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor
  • 1 octombrie – Depunerea solicitărilor de analiză a cauzelor și remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere în platforma informatică
  • 4-6 octombrie – Remedierea eventualelor erori la etapa de înscriere
  • 7 octombrie – Afișarea listei candidaților admiși la evaluarea dosarelor
  • 8 octombrie – Stabilirea centrelor speciale de desfășurare a probei scrise
  • 13 octombrie – Repartizarea candidaților pe centre
  • 15 octombrie – Desfășurarea probei scrise
  • 15 octombrie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă
  • 15 – 17 octombrie – Depunerea contestațiilor la proba scrisă
  • 18 – 20 octombrie – Soluționarea contestațiilor la proba scrisă
  • 20 octombrie – Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă
  • 21-27 octombrie – Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare
  • 28-29 octombrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților
  • 1-10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
  • 12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
  • 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
  • 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 14-17 decembrie – Consultarea grupurilor parlamentare/reprezentanților cultelor religioase si obtinerea avizului motivat
  • 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
  • 20–22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022).

 

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. A fost redactor-șef la „Opinia Studențească”. În 14 ani de presă, a lucrat la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea, unde este reporter și în prezent. A lucrat așadar în presă scrisă, televiziune și online. Domeniile de interes au fost mereu din domeniul social: educație, drepturile omului, sănătate. 

CUVINTE-CHEIE

concurs directori, probe concurs director, calendar concurs directori, cornelia popa stavri, fsli, calendar concurs

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile