De la schimbat becuri ecologice la schimbat sistemul. Școala din Belgia unde înveți pe bune despre climă

Sunt la pagina 25 din manualul gratuit despre schimbări climatice al lui Matthew Pye, când mă oprește o informație cel puțin dubioasă. „Temperaturile sunt atât de ridicate, că găinile din Inyo County, California, au început să facă ouă fierte tari.”

Am crescut la țară, am avut găini și încep să cred că mi-am pierdut degeaba ore întregi intervievându-i pe autor și pe actuali și foști elevi de-ai săi de la Climate Academy din Bruxelles, Belgia, instituție care câștigă reputație internațională pentru noul mod de a face educație pentru mediu.

Mă întorc la pagina din manual (care poate fi downloadat gratuit de oricine, în engleză) și văd că are fix la grozăvenia cu găinile care fac ouă fierte o notă de subsol: „Am testat doar să văd dacă ești atent. Nu există, bineînțeles, nimic științific despre așa ceva, a fost doar o glumă proastă.” 

M-am liniștit. Acum hai să vorbim despre școala de mediu înființată de profesorul și filosoful Mathew Pye, fiindcă e altceva!

Nava spațială Pământ

Era șeful catedrei de filosofie la Școala Europeană din Bruxelles II când Mathew Pye a fost în public la o prezentare despre climă. A fost un șoc pentru el să constate că se îndrepta spre 40 de ani și n-are habar ce se întâmplă cu Planeta. O vedea ca pe o „casă” care se regenerează la infinit ca să fie ospitalieră cu locatarii ei. 

„De fapt, ar trebui să vorbim despre nava spațială Pământ, un concept simplu, adică o unitate mică, cu oameni înăuntru și cu resurse limitate”, spune profesorul. 

După acea conferință a înființat, în 2012, Climate Academy, în cadrul Școlii Europene Bruxelles II. Fără o programă sau planuri stricte, funcționa ca un club. Proful se întâlnea în timpul pauzelor de prânz cu elevii și învățau aproape cot la cot. În primul an a avut 15 membri. O perioadă de efervescență care a dus la formarea unui curriculum pentru educație de mediu „la 360 de grade”. „Fizica, chimia, dar apoi și psihologia, sociologia și economia ei. Adică înțelegerea sistemelor politice, economice și de mediu.”

Profesorul belgian crede că în acest moment, în majoritatea sistemelor de educație, nu reușim să ieșim din modul foarte atomizat, pe materii, de a vorbi despre climă, axate doar pe acțiuni individuale, cum ar fi selectarea deșeurilor sau înlocuirea becurilor din casă cu unele ecologice. Educația bună ar trebui să formeze tineri care acționează pentru mediu. 

Climate Action Monitor arată că decalajul dintre cunoaștere și acțiune persistă în educație și doar 42% dintre tineri au o educație bună în domeniul sustenabilității la școală. 

Mai mult, 47% din curriculumul din 100 de țări analizate într-o cercetare UNESCO din 2021 nu conțin nicio referire la schimbările climatice (România nu a fost inclusă). Restul menționează schimbările climatice în documentele lor, dar superficial. Mai mult, 90% dintre țări își concentrează educația de mediu la învățământul primar și gimnaziu. 

„La istorie, nu ne oprim la Al Doilea Război Mondial și spunem: «acum devine un pic neplăcut»”

„Poți vedea ceva din acțiunea fizică de a strânge gunoiul sau recicla o sticlă de plastic, îți oferă o recompensă imediată, te simți bine că ai făcut ceva”, spune Pye. Dar pasul următor, spre „adevăruri sistemice”, poate să-ți aducă și el noi satisfacții, să îți hrănească nevoia de justiție sau autenticitate. 

„Trebuie să reciclezi, trebuie să ai un simț al comunității, sunt lucruri evident valoroase, dar problema este că ne oprim la acel nivel și nu suntem suficient de curajoși pentru a face pasul mai exploratoriu către lucruri care nu au răspunsuri clare.”

Se vorbește mult despre fenomenele meteo extreme, despre amprenta individuală de carbon, dar lipsește alfabetizarea climatică în multe alte aspecte. Punctele critice (tipping points), dă exemplu Matthew Pye. Un punct critic, explică profesorul, este un moment ireversibil în care o acțiune oricât de mică duce la o schimbare masivă.

Un studiu din 2022 din revista Science a identificat 16 puncte critice în sistemul climatic. Între ele, la calotele glaciare, recifii de corali din regiunile tropicale și pădurea amazoniană. Acestea sunt afectate într-o mai mică sau mai mare măsură de depășirea unor anumite praguri de creștere a temperaturii, între 2 și peste 4 grade. De exemplu, punctul critic pentru colapsul calotei glaciare din Groenlanda este estimat la 1,5 grade Celsius.

Din nou, vine cu un exemplu ca să înțeleg mai bine:

„Corpul meu funcționează la 37 de grade, ca al tuturor celorlalți. Dacă am o febră de două grade, nu sunt sigur că vreau măcar să mă uit pe Netflix. Iar la patru grade o să mor în 24 de ore. Planeta este la fel. Nu poate susține cu ușurință o creștere de temperatură de 2 grade, iar 4 grade înseamnă sfârșitul.”

Pe final de iunie, Europa Centrală a clocotit la temperaturi de peste 40 de grade Celsius care au dus la mii de morți.

Și totuși, putem să vorbim despre „stârșitul omenirii” la școală, cu copiii? 

„Cred că în școli avem o timiditate ciudată în legătură cu anxietatea legată de mediu, ca și cum ar fi interzisă, ca și cum nu trebuie să mergi prea departe cu mediul. Nu facem asta la istorie, nu ne oprim la Al Doilea Război Mondial și spunem: «acum devine un pic neplăcut, știți, o să-i supere pe oameni să știe despre Holocaust».”

Certificate bronz, argint și aur în loc de note

Programul Climate Academy e gândit de Mathew Pye pe trei piloni - învață, mobilizează, condu. O trecere de la ceea ce profesorul numește „învățare plată” la „învățare tridimensională”, care merge către a înțelege sistemele și apoi la implicare civică și leadership. Este gratuit pentru oricine le accesează platforma. 

Evaluarea se face printr-un sistem de certificate și niveluri bronz, argint și aur, în funcție de cât de mult te implici în învățarea și diseminarea informațiilor. La bază se află cadrul de competențe numit Green Comp al Comisiei Europene: înțelegerea problemelor, gândire sistemică, capacitate de a adresa probleme complexe, printre altele.  

Elevii pot primi primul certificat bronz în Înțelegerea sistemelor citind manualul gratuit și răspunzând la un test. Pentru argint, pot face o prezentare la ora de geografie despre puncte critice sau la economie despre limitele creșterii sau la psihologie sau literatură despre anxietatea climatică. Învățare inversată. Pentru aur, pot înființa o Academie despre climă pe modelul celui din Bruxelles la ei în școală sau un alt proiect mai mare. 

La categoria Implicare civică, cursanții pot să publice diverse articole sau lucrări, un podcast sau o lucrare artistică pe o temă de mediu sau să organizeze evenimente în comunitatea lor. Există și un nivel platină pentru studenții excepționali ai programului, cei care ajung lideri în domeniu și în comunitățile lor.   

La această etapă, elevii din acest an au mers împreună în weekend în excursii tematice ca să testeze nivelul de literație climatică a oamenilor pe stradă. 

Nu este luată în calcul în învățământul clasic, dar o cină între elevi, când se nasc cele mai bune idei și o coeziune de echipă, sunt lucruri care contează la Climate Academy, spune Pye. 

Admite că nu e cel mai ușor lucru de realizat în învățământul clasic. O limitare a programului stă tocmai în modul atât de „altfel” al Climate Academy. Nevoia de a avea impact imediat face ca proiectele ale căror rezultate se văd mai greu să nu fie cele mai populare. „E greu să-i ajuți pe oameni să treacă de acest obstacol pentru a ajunge la un nivel de înțelegere, relevanță și acțiune la nivel sistemic. Există o senzație de neputință înainte ca adevărata forță și motivație să-și facă apariția.” 

Și întotdeauna timpul este o barieră, atât pentru profesori, cât și pentru elevi. E convins, însă, că în fiecare școală sunt oameni cu un nivel special de intuiție, cu energie și implicare, care vor să avanseze, dar nu știu ce să facă, spune profesorul. Are și calcule care să-i susțină optimismul: „Transformările sociale majore au nevoie de implicare de la 3,5% dintr-o populație, fie că vorbim de o școală, o comunitate locală sau vorbim la nivel național. Așa că noi spre asta țintim.” Adică într-o școală de 350 de elevi ai nevoie de 10 implicați. 

De altfel, nu este despre numere mari pentru a vedea rezultate. Până acum au absolvit programul din Bruxelles până în 2.000 de tineri. Anul ăsta l-au absolvit 500, majoritatea în India. Dar este un model care poate fi replicat cu ușurință, acolo unde există cineva determinat, spune profesorul. 

S-au organizat până acum academii în diverse locuri ale lumii: Los Angeles - SUA,  Luxemburg, Țările de Jos, Letonia, dar a fost greu ca Pye să le susțină de la distanță. În India însă un profesor foarte dedicat a putut să asigure continuitate proiectului. 

Acum vrea să ducă programul și către seniori. De pildă, în toamnă, Matthew Pye va susține o conferință la The David Attenborough Building in Cambridge pentru universitatea vârstei a treia. 

Mai mult decât atât, din august dă drumul la platforma educațională online - https://moodle.theclimateacademy.org/, cu cărți, videouri, proiecte, quizz-uri, certificări. 

Programul e gândit să poată fi predat elevilor și profesorilor de liceu, studenților și celor care studiază pe tot parcursul vieții. 

Elevi în stradă 

Elevii de la Climate Academy din Belgia și-au pus în octombrie anul trecut câteva lucruri în rucsac și au pornit cu trenul din Bruxelles în alte orașe, într-o excursie de studiu. Scopul: să vadă ce știu oamenii despre climă. Una dintre întrebări a fost „Ce țară are cele mai multe emisii de CO2 pe cap de locuitor din lume?”

Au primit răspunsurile clasice: China, Rusia sau SUA. Nu e ăsta răspunsul corect.  

Rezultatele studiului despre literație climatică, realizat cu ajutor de la cercetători în chimie, fizică, geografie și politică, vor fi publicate într-o revistă științifică. „Nu e ceva ce mulți tineri de 16 sau 17 ani pot spune, că vor deveni autori publicați înainte de a termina liceul”, îmi spune Zoé Nagy, elevă din Ungaria care studiază în Belgia. Vorbesc pe Meet cu ea și cu colegul ei Slav Karaslavov care e din Bulgaria. Râdem de acest triunghi de vecinătate pe care l-am format, trei țări cu granițe și probleme comune. Inclusiv în ce privește modul în care se face educație de mediu, la o oră anume stabilită din orar, la biologie sau geografie, și care epuizează cunoașterea în punctul acțiunilor individuale, ca ecologizarea râurilor sau colectarea selectivă a deșeurilor. 

Recomandările experților pentru o educație care să funcționeze este implementarea în școală a unor programe educaționale adaptate locului (place based education) și un mod de lucru care să implice și autoritățile și comunitatea plus pregătirea profesorilor. Asta arată raportul „Regândirea educației în contextul schimbărilor climatice: Puncte de pârghie pentru schimbări transformative”, realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - OCDE.  

Apoi, foarte important, pregătirea și susținerea profesorilor. 90% dintre profesori consideră că este important sau foarte important să predea despre gravitatea schimbărilor climatice și a efectelor acestora, însă doar o treime au spus că se simt capabili să le explice bine în contextul regiunii sau localității lor, arată raportul UNESCO. 

Mai mult decât „săracii urși polari”

Zoé Nagy și Slav Karaslavov erau pe străzile din Londra, iar când au avut primul răspuns corect, după sute greșite, la întrebarea ce țară are cele mai mari emisii per locuitor, a fost wow. „Singapore”. Corect! Doar doi-trei au răspuns corect din cele 800 de răspunsuri colectate de elevi. 

„Este o țară mică, cu un stil de viață foarte luxos și scump, de la telefoanele pe care le folosesc la haine, toate acestea sunt luate în considerare. Mai este și faptul că Singapore importă mult, așa că tot ce au trebuie să vină cu vaporul sau cu avionul. Deci poluează foarte mult”, explică Zoé. Singapore consumă 31,8 tone CO2 per locuitor. În comparație, România are 4,5 tone, iar Belgia 17,9. 

Pe stradă, elevii au dat și de profesori, inclusiv de biologie și geografie și „majoritatea dintre ei nu au fost capabili să ne răspundă corect la întrebări. Deci nu este vorba doar despre elevi, adolescenți din grupa noastră de vârstă, ci arată, de asemenea, că și oamenii care ne predau despre aceste subiecte sunt inconștienți de multe lucruri care se întâmplă”, explică eleva. 

Zoé și Slav spun că au avut noroc de niște profesori foarte buni și pasionați care i-au învățat tot ce știau despre mediu și în final, fiindcă studiau deja la Școala Europeană din Bruxelles, au fost îndrumați către programul lui Matthew Pye. Atunci li s-a deschis o altă lume, au început să facă legături. „Eu iubesc geografia și biologia, dar în general tot repetăm aceleași informații și nu se intră cu adevărat în detalii”, spune Zoé. Acum, la Climate Academy, se uită și la ce zic biologia și geografia, dar și la „politică, filosofie, economie, cu adevărat o privire globală asupra problemei”. 

„Da, exact”, intervine Slav. „Nu e ca la alte cursuri, nu e aceeași discuție de tipul «o, priviți urșii polari, este atât de trist»… Ca și cu recifele de corali, dacă un european sau american se uită la asta, e trist, dar dacă nu îi afectează locul de muncă sau viața…”, spune elevul. 

Nu ajută faptul că „educația climatică este peste tot și nicăieri în programă. Profesorii nu știu unde te afli și ce știi. De asta cred că ei simt nevoia să reia lucrurile de la capăt mereu”, completează Zoe. 

Slav e interesat de științe sociale, iar Zoé de neurobiologie. Recent a avut un proiect la școală despre micro-remedierea solului poluat cu ajutorul ciupercii Pleurotus ostreatus. Cu experiența de la Climate Academy, spun că indiferent de domeniul ales după liceu, tot vor fi în slujba mediului, pentru că „majoritatea profesiilor pot face ceva pentru mediu”, explică Slav. 

L-am întrebat și pe Mathew Pye ce așteptări are de la absolvenții săi. Și-ar dori să poată înțelege sistemul și să conștientizeze că un singur om nu poate repara lumea.

 „Mulți absolvenți de la Climate Academy, din generațiile anterioare, au locuri de muncă și fac lucruri care fuzionează cu mediul, adică desfac povestea și o duc mai departe în situații complexe”, spune Pye. 

Așa că am vrut să-i cunosc. 

Cine te învață să reclami statul

Când în 2018, Greta Thunberg scotea de la ore mii de elevi din toată Europa ca să protesteze pentru mediu, elevii lui Pye se gândeau și ei dacă să lipsească de la școală. Au cumpănit un pic, erau toți printre cei mai buni elevi, nu voiau absențe și note mici. Dar apoi și-au dat seama că trebuie să fie „perturbatori”. Ceva ce școala nu încurajează. Climate Academy are însă astfel de elevi. 

„Ar trebui să înveți la școală cum să dai în judecată instituțiile statului?”, îl întreb pe Sebastian Kaye, fost student al Academiei pentru Climă. Sebastian a făcut în 2015 parte din organizația Plan B din Marea Britanie, care a dat guvernul în judecată întâi pentru emisiile de carbon și apoi pentru extinderea planurilor aeroportului Heathrow. Astăzi, Sebastian lucrează la International Institute for Environment and Development Europe (IIED). IIIED promovează dezvoltarea durabilă și de soluții pentru combaterea schimbărilor climatice, protecția mediului și reducerea sărăciei. 

„Da”, îmi răspunde. „Drepturile noastre sunt strâns legate de asigurarea unui mediu sigur și o climă stabilă. Deci există argumentul drepturilor omului pentru care trebuie să predăm despre lege și ecologie în sala de clasă”, explică el. Subliniază însă și importanța unor activități mai degrabă distractive. Adică „să ieși în natură și să te bucuri de asta, dar și să înveți despre criza climatică dintr-o perspectivă structurală”, ar defini el o educație climatică cu sens. Vorbim pe Meet, eu în București și el în Amsterdam unde e sediul IIED.

Sebastian a fost în prima generație de la Academia lui Matthew Pye, când clubul înființat de el nu era în orarul Școlii Europene și nu avea o programă. Se întâmpla înainte de Acordul de la Paris*, așa că schimbările climatice nu erau încă parte din această conștiință globală și nici nu era inclusă în programele școlare. Spune că atunci a avut parte de un fel de trezire politică și s-a implicat în Plan B ca voluntar. Organizația era condusă de Tim Crosland, un fost avocat care a decis să își acționeze în instanță fostul angajator, guvernul britanic, pentru că nu respectă limita de 1,5 grade din Acordul de la Paris. 

Sebastian avea 19 ani (azi are 30) și s-a numărat printre cei 10 reclamanți din proces. Toți cu profiluri diferite, care să reprezinte, practic, întreg poporul britanic. Adică au avut și un copil, Sebastian a fost tânărul, apoi au mai fost oameni de etnii și confesiuni diferite, din profesii diferite, corporatiști sau muncitori. 

Au pierdut primul proces, așa că l-au pornit repede pe al doilea, împotriva Guvernului și a Heathrow Company Limited. Au ajuns cu el la Curtea de Apel și, deși guvernul nu a făcut recurs, a făcut compania și au pierdut din nou. 

„Dar în lumea litigiilor climatice e ceva ce se cheamă a câștiga prin pierdere. Obiectivul de zero emisii nete până în 2050 al Guvernului a fost în parte influențat de activitatea pe care o desfășuram în instanțe”, explică Sebastian.  

A fost o perioadă cu zeci de acțiuni și ONG-uri în toată lumea care atrăgeau atenția asupra mediului. Apoi a venit pandemia și „a oprit elanul care exista în acel moment și discuțiile dinspre dreapta populistă, care sunt sceptice cu privire la climă, au preluat în mare parte controlul în contextul britanic.” Dar munca lui nu s-a oprit, inclusiv pe frontul educației de mediu. 

Sebastian este și membru în consiliul de administrație în Academia pentru Mediu și Drepturile Omului - TEHRA, un ONG din Belgia care lucrează cu profesorii pentru a construi resurse pentru clasă, de la planuri de lecție la diapozitive și activități. 

„Ar trebui să ne asigurăm că profesorii au capacitatea de a preda”, crede el. Se referă la materialele de la clasă, dar și la spațiul din programă, să nu fie încă o muncă suplimentară.

Doar 55% dintre profesori au declarat că au beneficiat de formare – fie inițială, fie continuă – pe tema schimbărilor climatice și a stilurilor de viață durabile, și mai puțin de 50% au raportat că școala lor are un plan de acțiune privind clima, mai arată studiul UNESCO.

Marșul sării

Sebastian crede că profesorii trebuie să fie pregătiți să poată vorbi despre mediu mai puțin prin lentila îngustă a unei singure materii și mai mult în contextul larg al științelor sociale, politice, economice. Fără să fie ignorate acțiunile locale. Dă un exemplu care seamănă cu Săptămâna verde de la noi: o grădină la școală nu are impact major în criza biodiversității, dar e un context prin care poate fi privită imaginea de ansamblu.

„Nu trebuie să ne concentrăm doar pe macro, dar este important să putem face această conexiune între mic și mare. Această conexiune lipsește adesea în educația pentru mediu.”

Activistul crede că e nevoie ca elevii să-și formeze ceea ce se numește „alfabetizare pentru viitor”, ca „apoi să iasă din clasă și să se implice ei înșiși”. 

Oameni care sunt gata „să facă marșul sării”, cum mi-a dat un exemplu profesorul Mathew Pye. Se referea la protestul lui Gandhi din 1930, când britanicii sub care se afla India au pus monopol pe producția de sare. Un marș de 24 de zile și 387 de kilometri, inițiat de Gandhi și Jawaharlal Nehru care conduceau Congresul Național Indian și susțineau suveranitatea Indiei. 

Au pornit la drum cu 78 de oameni. Milioane de indieni s-au alăturat protestului, încălcând legea sării, cumpărând sau producând sare. Guvernul britanic a arestat atunci 60.000 de oameni, inclusiv pe Gandhi. Marșul a continuat însă cu alții. A fost un prim pas în rostogolirea unei mișcări naționale de nesupunere împotriva stăpânirii coloniale la acel moment.

Didactic, Pye explică de ce crede că Gandhi a avut succes: „Nu e vorba doar despre mine și plasticul meu, e despre a arăta nedreptățile sistemice. Marșul sării s-a multiplicat și a dus, în cele din urmă, la independența Indiei. Deci un singur om, o acțiune simplă, dar care arată cu degetul către sistem.” 

*Acordul de la Paris este un tratat internațional care urmărește limitarea încălzirii globale la sub 2°C, cu obiectivul ambițios de 1,5°C, prin acțiuni colective și planuri naționale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, semnat în 2015.