Editorial. La două bufnițe sau cum am ajuns din nou să arăt așa

Editorial. La două bufnițe sau cum am ajuns din nou să arăt așa

Există o imagine care circulă în această perioadă în bulele de pe rețelele sociale ale cadrelor didactice. Chiar dacă nu faceți parte din această categorie, este posibil să o fi văzut. Imaginea cu pricina reprezintă o bufniță în două ipostaze diferite, iar alături se află o legendă al cărei rol este, firește, de a explica ce reprezintă fiecare dintre ele. 

08.06.2022

de Monica Halaszi și Horia Corcheș

Mai întâi, bufnița poartă o tocă academică și o pereche de ochelari, având un penaj strălucitor, iar pe chipul ei se poate citi bucuria și relaxarea. În dreapta, cumva în oglindă, este o bufniță cvasijumulită, de parcă ar fi trecut prin lupte de stradă sau de guerilla, cu o privire pierdută, cum pierdute par a fi și ochelarii și toca. Ce spune legenda? Că prima imagine nu este altceva decât o reprezentare a profesorului la începutul anului școlar, iar a doua, a profesorului la sfârșitul anului școlar. Prima reacție atunci când vezi imaginea este să zâmbești și să spui „așa e”, ca apoi să îți ștergi zâmbetul de pe față (cu o radieră simbolică), fiindcă devii conștient de profunzimea acesteia. 

Mai mult, în seara de 7 iunie, cu câteva zile înainte de finalul anului școlar, între examinarea elevilor la probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare în limba română din cadrul examenului de bacalaureat și încheierea situației școlare a elevilor la care ai predat întregul an, între consiliul profesoral în cadrul căruia se vor aproba rapoartele privind situația școlară semestrială și anuală a elevilor din școală și participarea în calitate de asistent la proba D (tot din cadrul bacalaureatului), între organizarea festivității de absolvire a clasei X și pregătirea întâlnirii de zece ani (sau de douăzeci) de la absolvirea liceului a elevilor cărora le-ai fost diriginte, între responsabilitățile față de familie și participarea la un program de formare, te privești în oglindă și chipul care se reflectă acolo începe să semene tot mai mult cu cel al bufniței pe care ți-a trimis-o, pe Whatsapp, colega de catedră. Oftezi și te întrebi: cum de ai ajuns așa? Unde e imaginea ta, a profei/profului proaspăt scoasă/scos din cutie, plin de entuziasm, care își spunea în septembrie că anul acesta va fi mai bine? Unde a dispărut relaxarea? Cum s-a împrăștiat ca un fum promisiunea că în anul școlar care tocmai începe vei avea grijă să nu ajungi în iunie cu bateria interioară uzată? Sau ca o baterie uzată, tu însăți/însuți?

Păi hai să vedem, de ce ai ajuns așa?

Ai trecut prin alte valuri ale pandemiei, ai experimentat (din nou) predarea în sistem hibrid, ai alternat orele de curs în sistem „una pe față, două pe dos” – adică o oră derulată în sala de clasă (cu doi elevi în online) și două ore online (fiindcă în clasele respective au fost două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2), ai suplinit colegii care au fost izolați sau carantinați (și nu au fost puțini), ai căzut chiar tu pradă virusului (și nu ai trecut atât de ușor prin boală), ți-ai îngrijit părinții care și ei s-au îmbolnăvit și ai avut emoții pentru ei, fiindcă la vârsta lor, având comorbidități, nu erau chiar protejați. Și să nu uităm că ai împărțit o vreme, săptămânal, teste antigen pe bază de salivă (pe care la început le-ai ambalat chiar tu în pungulițe individuale), ai preluat rezultatele acestora în fiecare luni și joi și le-ai transmis mai departe.

Ai intrat într-o vacanță forțată (când deja te obișnuiseși cu ritmul școlii), iar asta ți-a dat peste cap planurile pentru vacanța de iarnă (ai achiziționat un pachet turistic pentru începutul lunii ianuarie și nu a fost ușor să convingi operatorul de turism să-ți restituie banii). Mai mult, ai intrat stoarsă/stors de vlagă în semestrul al II-lea, experimentând ceea ce elevii tăi (creativi, cum altfel) au numit weekendul intersemestrial și ai încercat să-ți revii din mers (dar ai cam rămas cu efortul încercării).

Ai aflat că tezele sunt ultimul bastion al învățării, apoi ți s-a spus că ele nu mai sunt utile, dar ai corectat – în ciuda acestei inutilități – 138 de lucrări scrise semestriale plus 106 lucrări la simularea examenelor naționale (toate cam în aceeași perioadă), înainte de a intra pe ultima turnantă a anului școlar. Sigur, între timp ai mai evaluat și lucrările elevilor tăi din clasa a VI-a (la evaluarea dedicată lor) și ai completat fișa aferentă, punându-ți obsesiv întrebarea când vei reuși să analizezi rezultatele cu elevii și părinții acestora, așa cum prevede metodologia.

Ai aflat târziu – cum altfel – că se resuscitează olimpiadele școlare și totul a fost „fast forward” – și pregătirea elevilor și organizarea diverselor etape ale acestora. Ai sacrificat două sâmbete participând la etapa județeană a olimpiadei specifice disciplinei tale, te-ai bucurat pentru rezultatele elevilor pe care i-ai pregătit, unul dintre ei calificându-se la etapa națională. Și între pregătirea pentru sărbătoarea pascală și slujba de Înviere te-ai întâlnit cu elevul tău care voia neapărat să-i mai explici cum e organizată proba B, apoi ai așteptat cu emoție afișarea rezultatelor. Între timp, ai mai corectat câteva lucrări restante, așa încât în 2 mai să le poți duce elevilor din clasa a VII-a.

Era să uiți! De-a lungul anului, ai mai participat la vreo trei cursuri de formare, care ți-au mâncat, în total, vreo 12 weekend-uri. La care se mai adaugă și timpul alocat pregătirii portofoliilor pentru evaluare, necesare absolvirii acestor cursuri. Ai făcut vreo 4-5 ședințe cu părinții. Ai pregătit, poate, documente pentru vreun proiect Erasmus, pe care școala ta musai să îl câștige. Ai mai fost și la supraveghere, o sâmbătă sau poate două, la olimpiade ale altor discipline, care s-au desfășurat în școala ta. Și, acum, cu neuronul uzat care ți-a mai rămas, cu siguranță nici nu-ți mai aduci aminte câte te-au mai solicitat.

Când îți făceai planuri că din toamnă lucrurile se vor așeza în ceea ce numeai „noua normalitate” ai primit vestea că se preconizează „o altă nouă normalitate”, care are un alt chip, modular, și au început să te râcâie incertitudinile legate de predare și evaluare. Apoi, „pe surse”, au venit spre tine zvonuri despre schimbarea ROFUIP și despre o nouă lege a educației.

Ești prea obosit pentru a te gândi la ceea ce urmează. Vrei doar să se sfârșească anul de acum, să treci și peste examenele la care urmează să mergi prin comisii de evaluare și să dormi, să dormi, să dormi, în vacanța de vară care urmează, să stai la soare, poate, pentru a-ți regenera bateriile, care, asemeni celor ale telefoanelor mobile, sunt an de an tot mai slăbite. Ce va fi la anul, vei mai vedea. Momentan, îți aranjezi, cât se poate, părul în oglindă, îți acoperi ridurile cu fond de ten și mai împingi încă o zi înainte. Să vină vacanța, cu trenul din Franța!

Profesori de Școala 9


„Profesori de Școala 9” este o rubrică bilunară scrisă de Monica Halaszi și Horia Corcheș.

Monica Halaszi lucrează în domeniul educației de 30 de ani. Predă limba și literatura română, este autoarea unor programe și manuale școlare, formator național și inițiatoarea concursului „Lectura ca abilitate de viață”. A publicat articole pe teme de educație în Dilema veche și în Tribuna învățământului. Și-ar dori ca școala românească să se recredibilizeze, iar vocea profilor să conteze cu adevărat. Nu crede că i s-ar fi potrivit o altă profesie, urăște când i se spune că este dascăl și și-ar dori să călătorească mai mult. Și fiindcă îi place să analizeze diverse aspecte din domeniul educației, s-a decis să scrie despre ele.

Horia Corcheș este prof de română. A fost prof și la țară, și la tehnologice, și la colegii de top. Este autorul romanului pentru copii „Istoria lui Răzvan”, al romanului „Partaj”, dar și al altor proze scurte sau poezii. Scrie săptămânal în revista Dilema veche. Ca profesor, îi place să transforme predarea clasică a limbii și literaturii române într-una mai prietenoasă. A scris manuale școlare, diverse auxiliare didactice, este membru în varii comitete și comiții, dar îi place, în egală măsură (cel puțin...) să se dea cu bicicleta, să meargă la sală, să stea la soare pe plajă sau să citească în balcon. 

 

CUVINTE-CHEIE

profesori la final de an, profesor bufnita, final de an scolar

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile