Îmi amintesc de profesorul meu de română. Impunător, cu un mers regal. Intra în clasă (nu știu cum se făcea că ora de română era de cele mai multe ori după cea de sport), strâmba din nas și spunea: „Trei lucruri sunt urâte în lumea asta: să minți, să furi și să duhnești.” Înțelegeam ce voia să spună (mai ales atunci când folosea ultimul verb) și încercam din răsputeri să îndepărtăm de noi, în mica baie a școlii, cu apă rece, în acele vremuri în care antiperspirantele erau doar ilustrații de Neckermann, mirosul de transpirație. Ne atrăgea atenția acest ultim verb (bine, el nu folosea verbul „a duhni”, ci un altul, mult mai dur ca sonoritate), iar celelalte două treceau cumva în plan secund.
Respectul, o temă mare în școala și societatea românească, polarizează taberele de ani buni. Cum facem ca ele să se întâlnească? L-am întrebat pe Doru Căstăian, profesor de filosofie și științe socio-umane, ce ar putea să facă școala, profesorii, elevii și părinții pentru ca respectul să devină o valoare comună în școlile românești.
Mai puțin de jumătate din timpul de muncă al unui profesor este rezervat predării efective. România nu face excepție. O cercetare realizată de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată cât anume predau profesorii în cele 37 de țări membre și cât timp rezervă celorlalte activități din afara orelor. În Finlanda, de pildă, una dintre țările cu cel mai bun sistem educațional al lumii, profesorii de liceu predau 3 ore pe zi sau chiar mai puțin. În România, media e de cinci-șase ore.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
