OP-ED. Chiar nu e vremea de război și în educație. E destul în jurul nostru. Ar putea fi însă vremea pentru construcție. Pentru ceva ce de peste 10 ani ne e frică să facem.
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?
La cursurile de educație emoțională pe care le susține, profesoara și psihoterapeuta Alina Chiracu spune că a descoperit cadre didactice care abia acum își descoperă nevoile și vocea. „Problemele lor sunt legate de locul de muncă: neînțelegeri cu părinții sau cu copiii, nerecunoașterea meritelor lor, presiunea timpului”, explică profesoara într-un interviu pentru Școala 9.