Elevii și profesorii Școlii Gimnaziale pentru Deficienți de Vedere din București au pierdut, în ultimul an, toate activitățile care îi apropiau: muzica, excursiile, serbările, sportul și terapiile pentru independență. Dar și șansa să dezvolte proiecte noi cu elevii din școlile de masă. De la începutul lui mai, elevii nevăzători și-au recuperat vechea rutină, iar profesorii se gândesc cum să readucă treptat în viața lor bucuriile extrașcolare. Și cum să tipărească în continuare manuale în Braille, căci Guvernul nu le-a asigurat niciodată.
Profesia Alinei Mirt este joaca. Merge în școli de la țară, în special, și se joacă cu copiii, îi ajută să se deschidă și să se relaxeze și uneori chiar ea îi învață pe ei cum să zburde și să zâmbească. Unii au o viață atât de grea că nu știu efectiv ce înseamnă să te joci. Prin proiectele din sectorul ONG la care a participat, Alina a văzut cum arată cu adevărat educația din mediul rural. Într-un editorial pentru Școala 9, spune povestea lui Marian, un băiat care a ajuns la finalul gimnaziului fără să știe să scrie. De fapt, asta e realitatea multor copii, crudă și dureroasă.
În Tecuci, un oraș cu mai puțin de 35 de mii de locuitori, învățătoarea Florentina Golea face o lecție cu elevii săi de clasa a IV-a despre cum pot fi eroi în vreme de pandemie, inclusiv prin vaccinare. A doua zi postează pe Facebook câteva fotografii de la activitate, care sunt preluate de pagina oficială a campaniei de vaccinare pe 5 octombrie, de Ziua Educației. Urmează apoi sute de comentarii jignitoare, inclusiv amenințări cu moartea, povestește cadrul didactic.