Am 23 de ani și sunt învățătoare în una din cele mai mari comunități compacte cu origini rome din Europa, unde curierii nu vin pentru că aici sunt „oameni răi”. Am în clasă 24 de năzdrăvani, pe care încerc să-i motivez să vină la școală în fiecare zi. „Ești cea mai bună doamnă”, îmi spun mereu. Uneori de mai multe ori pe oră. Nu pot să aleg un moment petrecut în acești doi ani pe care să îl povestesc. Nu știu dacă am fost mai mândră de ei atunci când au citit primul cuvânt sau atunci când am mers la teatru, iar cei de acolo ne-au zis mirați: „ce cuminți sunt!”
De ce scriem?
De ce am ales să scriem?
Ce ne îndreptățește să scriem?
Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute.
Așa că am decis să aducem câteva clarificări.
Am vorbit cu gașca de GenZ care au făcut din prăfuitul cinema „Miorița” the place to be, cu movie battles, weekenduri tematice și mult social media.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
