În zilele noastre, în care oligarhii tech afirmă că educarea unui om este mult prea costisitoare și lipsită de profit în comparație cu AI-ul, iar societatea de consum sălbatic nu are nevoie pentru a functiona de educarea maselor, furia tinerilor este una justificată. Blocați între un sistem de educație care eșuează în a-i susține, și un viitor incert, elevii reacționează în felul în care adolescenții care se simt neascultați o fac – rebel, violent și imposibil de ignorat.
În Franța, vineri 2 octombrie 2026, peste 400 de școli au fost închise, iar peste 3.000 de protestatari, majoritatea adolescenți între 15 și 18 ani, au fost arestați, la finalul unei săptămâni în care protestele declanșate de elevi din suburbiile mai sărace ale Parisului s-au intensificat la nivel național.
Elevii de liceu, dar și studenții, au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva tăierilor de fonduri din educație, lipsei de profesori, claselor supraaglomerate, clădirilor degradate și programului lung de studiu. Poliția a raportat peste 900 de demonstrații și blocade, școli și vehicole au fost incendiate, cu 159 de răniți în rândul elevilor și personalului școlilor și peste 300 pompieri și polițiști, conform groundnews.com.
Istoria revoltelor studențești și școlare în Franța este una bogată, cele mai celebre fiind probabil revoltele studențești din mai 1968, cunoscute colectiv ca Mai ’68, când ceea ce a început ca o nemulțumire universitară locală s-a transformat rapid într-una din cele mai mari greve generale din istoria Franței. A reprezentat o perioadă istorică de revolte sociale, greve masive și demonstrații de stradă care au paralizat întreaga țară și au zguduit din temelii guvernul președintelui Charles de Gaulle, considerat prea conservator și autoritar.
Tinerii de atunci, din generația numeroasă baby boomer de după Al Doilea Război Mondial, protestau împotriva universităților supraaglomerate și nepregătite pentru valul masiv de tineri și criticau societatea conservatoare, patriarhală și rigid ierarhizată, patronată de Gaulle.
Protestele au fost puternic influențate și de mișcările globale pentru drepturi civile și de sentimentele anti-Război din Vietnam, și de mișcările din Cehoslovacia împotriva totalitarismului sovietic. Protestele din mai 1968 au rămas memorabile și prin sloganurile lor pline de imaginație, poetice, provocatoare și anarhice, pictate sub formă de graffiti pe zidurile Parisului sau tipărite pe afișe de către studenții de la facultățile de arte frumoase.
Poate li se va părea foarte surprinzător tinerilor de azi, din Generația Z, că cei pe care îi cunosc acum peiorativ ca „boomeri”, bătrâni și conservatori, au fost și ei odată tineri idealiști dispuși să lupte pentru libertatea de exprimare și dreptul la o bună educație.
Sloganurile lor sunt încă proaspete și și-ar găsi locul cu succes pe orice platformă de socializare:
- „L'imagination au pouvoir.” („Imaginația la putere.”) - respingerea politicilor tehnocrate și plictisitoare ale vremii,
- „Il est interdit d'interdire.” („Este interzis să interzici.”) - sloganul suprem împotriva cenzurii și a regulilor absurde
- „Prenez vos désirs pour des réalités.” („Luați-vă dorințele drept realități.”) - un îndemn la idealism și la refuzul compromisului.
Tot foarte fresh pentru sentimentele tinerilor de astăzi ar fi și sloganurile care criticau munca repetitivă și societatea de consum cum ar fi „Consommez plus, vivez moins.” („Consumați mai mult, trăiți mai puțin.”) sau „Métro, boulot, dodo.” („Metrou, muncă, nani.”) o descriere perfectă și ironică a rutinei zilnice alienante care este actuală și azi.
Întorcându-ne în zilele noastre și în România, pe 28 octombrie, elevii, nemulțumiți de planurile unor parlamentari de a introduce obligativitatea uniformelor în școli, au ales ca formă de protest să se îmbrace în negru la școală. Ei se opun acestei reguli căreia trebuie să i se conformeze fără să fi fost consultați.
Problema este una mult mai adâncă decât simpla îngrădire a libertății de exprimare a elevilor prin modă – este vorba de politica de tip „țara arde și baba se piaptănă” prin care guvernanții au impresia că prin câteva bucăți de material pot „cârpi” problemele adânci ale discriminării, inegalității sociale și bullyingului cu care se confruntă școala și societatea.
De unde a găsit astăzi bani guvernul să investească în aceste (uni)forme fără fond în contextul în care ultimii doi ani au fost marcați de tăieri drastice de resurse în educație și doar cu două-trei luni în urmă se discuta despre tăierea burselor elevilor dezavantajați pe perioada vacanțelor?
În vara 2025 educația a fost sacrificată sub pretextul acoperirii deficitului bugetar, și măsurile de atunci, creșterea normei didactice la 20 de ore, reducerea valorii orelor la plata cu ora la derizoriu, comasarea și închiderea școlilor mai mici și din rural, tăierea burselor, creșterea numărului de elevi la clasă, ar fi trebuit să trezească o indignare mai mare la nivelul societății. Criza deficitului de profesori din acest an, în care școli chiar și din București sunt forțate să recheme profesori pensionari la catedră sau să angajeze suplinitori necalificați este un efect direct a măsurilor de austeritate din 2025 și erodării pe parcursul ultimilor zeci de ani a atractivității acestei profesii.
La noi, protestele împotriva problemelor din educație au mult mai puțin impact la nivelul societății și sunt reduse de o mare parte a opiniei publice la „iar se plâng profesorii că nu au bani deși sunt plătiți degeaba trei luni pe an.”
Protestele profesorilor nu numai că nu au parte de susținerea părinților, dar au și efectul de a-i enerva foarte mult pe aceștia, pentru că le încurcă rutina zilnică. De exemplu, la boicotarea Simulării Evaluării Naționale din martie 2026 părinții s-au raliat împotriva școlilor și profesorilor, în loc să realizeze că este nevoie de solidaritate și de raliere împotriva guvernanților, pentru că ei sunt cei care adoptă măsurile cu efecte catastrofale asupra elevilor și profesorii încercau doar să tragă un semnal de alarmă.
Nici sindicatele din învățământ nu par să ducă negocieri prea eficace cu guvernul - deși a ieșit un număr masiv de profesori în stradă în septembrie 2025 protestul s-a încheiat într-un fel de fâsâială în care s-a negociat, dar nu s-a obținut nimic, iar sentimentul multor profesori este că sindicatele i-au trădat în mod repetat.
Problemele care declanșează proteste masive în Franța îndreptate împotriva guvernului – lipsa de profesori, clase supraaglomerate, clădiri deteriorate, lipsa fondurilor, sunt prezente și la noi. Doar că la noi un protest împotriva lor duce cumva la o și mai mare desolidarizare a societății față de profesori, care au obosit să lupte pe cont propriu, ironizați și atacați de cele mai multe ori.
Un licăr de speranță există însă – societatea s-a mobilizat mai mult și a arătat suficientă indignare în această vară iar guvernul a renunțat la proiectul de lege prin care urma să fie tăiate bursele sociale pe perioada vacanțelor. Proteste distructive și violente nu sunt în niciun caz de dorit, dar este necesar ca o parte mai mare a societății să realizeze că nemulțumirile profesorilor și elevilor nu sunt niște „mofturi” nejustificate care se întâmplă doar în curtea școlii.
Foto principală: Aurelio Cárdenas
