Madlen Șerban, secretar general al UNESCO în România: „O asemănare între România și Irak e preocuparea obsesivă pentru manuale”

Madlen Șerban, secretar general al UNESCO în România: „O asemănare între România și Irak e preocuparea obsesivă pentru manuale”

Expert internațional în politici educaționale, Madlen Șerban a făcut parte din echipa care a contribuit la reformarea sistemului de educație din Kurdistanul Irakian. Își amintește de călătoriile de lucru în Irak, unde nu avea acces la telefonul mobil iar ghizii le arătau cum se pot prăji ouă pe asfaltul încins. A rămas impresionată de determinarea liderilor unei țări răvășite de război de a investi în educație. Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, a vorbit într-un interviu pentru Școala 9 despre ce înseamnă reforma educațională, digitalizarea și normalizarea relației dintre profesori-părinți și elevi.

01.11.2021

de Andreea Archip. Foto: Vlad Chirea
Școala 9. Discursul despre România în general este unul fatalist. Nici educației românești nu i se dau multe șanse. Aveți experiența lucrului în țări în țări cu o situație mult mai tragică, țări în conflict de ani de zile. Ce șanse are educația din România?

Madlen Șerban: Eu cred că România are șansa pe care vrea să o aibă. Dacă așteptăm ca alții să ne rezolve problemele și trăim în logica conspirațiilor mondiale, nu vom avea nimic. Dacă în loc să spunem nu se poate, spunem hai să vedem cum se poate, atunci cu certitudine vom reuși. Aceste exemple de rezultate absolut remarcabile pe care tinerii, adulții, le obțin la nivel internațional, la olimpiade, concursuri sau când se duc să muncească în alte țări, demonstrează că românul are talentul de a construi. Nu suntem în logica Meșterului Manole peste tot, în care avem nevoie de o Ană ca să mergem mai departe. Nu trebuie să sacrificăm pe nimeni, dar trebuie să fim capabili să ajungem în logica colaborării și a unei competiții sănătoase. Eu cred că sunt suficiente exemplele în care se poate vedea că se poate.

Nu avem încă în mintea noastră clar ce înseamnă să te fi născut într-o țară în care e război. Că nu e meritul nostru că ne-am născut unde este pace, dacă nu știm s-o păstrăm. După cum nu e vina copiilor care s-au născut în teatrele de război, că nu ei au ales unde să se nască. Dar aceste lucruri nu trebuie luate ca un dat.

Războiul e făcut de oameni, pacea e făcută tot de oameni. Și atunci noi trebuie să hotărâm dacă vrem să trăim în logica lui „se poate și așa”. Trebuie să nu uităm faptul că pandemia le-a arătat tinerilor că pot participa la lecții online dacă știu o limbă străină la universități de oriunde. Trebuie să vedem încotro. Dacă încotro înseamnă în România, trebuie să facem acea Românie pe care vrem să o avem.

Din punct de vedere al resurselor, stăm foarte foarte bine.

Madlen Serban, secretar general Unesco in Romania

„Rolul manualului este luat de internet”

Cum a fost experiența dumneavoastră în Irak?

Am participat la început la o evaluare a serviciului pe care UNESCO îl realiza în Irak, în cadrul programului „Petrol pentru hrană”, un program al Națiunilor Unite, iar ulterior m-am întors pentru a pune în aplicare recomandările din raportul de evaluare.

Actualul președinte al Irakului (Barham Salih) era prim-ministrul unuia dintre guvernorate. Am fost absolut plăcut, aproape emoționant de impresionată, de faptul că acei oameni care trăiau într-un regim mult mai dificil decât regimul Ceaușescu, care erau în conflict, discutau despre ziua de mâine, o zi pentru care construiau. Nu aveau fatalismul: om vedea dacă om trăi și dacă trăim ne apucăm de construit. Ei construiau pentru că știau că trebuie să existe ziua de mâine.

Te motivează și te obligă o astfel de atitudine. Am fost deosebit de impresionată și am lucrat cu ei cot la cot, în Kurdistanul irakian - numai acolo am avut permisiunea conform programului să lucrăm - și s-au întâmplat lucruri deosebite.

Dacă ar fi să mă întrebați ce asemănare aș vedea cu România, e un lucru care mă frapează și în ziua de azi: preocuparea pentru manuale. Impresia că se poate face o transformare a educației prin manuale, chiar și în anul 2021 în România, este obsesivă. Noi uităm că rolul manualului este luat de internet, iar despre partea de opționale curriculare poate ar fi bine să discutăm.

În Irak au rupt fotografia lui Saddam Hussein și în felul acesta au apărut manualele libertății. Am dus o luptă pe care n-am câștigat-o. Sper din tot sufletul ca acum să aibă o mai multă relaxare față de o buchie a unei singure cărți. Un manual înseamnă să-i recomanzi cuiva să citească o carte. Cred că ar trebui să mergem dincolo de asta.

A fost o experiență din care am învățat enorm de mult și date fiind și diferențele culturale.

Își doreau o reformă a educației?

O făceau cu noi zi de zi.

Ce au schimbat?

Relația dintre conducerea să zicem a inspectoratului școlar, a școlii, profesori și elevi. Ea era exclusiv dictatorială. Deci aproape birocratică. Comunicarea dintre oameni era foarte grea, încrederea foarte grea. Acest lucru a fost reușit prin faptul că cei care conduceau în fiecare din cele trei guvernorate au fost capabili să transmită acest mesaj. Era vorba de încredere, încrederea în timp de conflict e mai greu de construit, dar cât de cât au reușit.

În ceea ce privește nivelul de instrucție, era unul foarte ridicat. Irakul avea înainte de începerea tuturor acestor conflicte, la nivelul alfabetizării, un procent la 98%.

Din puctul de vedere al UNESCO, era în prima categorie din țări cu alfabetizare reală, dar dictatura ulterior a creat aceste clivaje ale sărăciei și o sărăcie care în fapt era deosebit de mult bazată pe minorități etnice. Tu ești kurd, tu nu te duci la școală, ești inferior pentru că aspirația ta pentru libertate este atât de mare încât mă încurci. Și atunci erau tot felul de dispute ale minorităților etnice și apoi geografic. Dar aspirația pentru a învăța exista și asta i-a motivat și a contribuit la capacitatea lor de a continua.

„Reformele nu sunt intermitente, presupun termen lung”

Având această viziune globală asupra sistemelor de educație, prin experiența la UNESCO, care ar fi o minimă clasificare a principalelor probleme cu care se confruntă școala astăzi?

Cred că definirea misiunilor este marea problemă. Atâta timp cât încercăm prin peticire, prin soluții punctuale să rezolvăm probleme structurale, nu facem decât să amânăm marea transformare. Pe de altă parte, încă din 1968, când a fost abordată problema reformelor, a rămas un cuvânt care parcă este miracol: zici reformă și ea se întâmplă.

Reformele nu sunt intermitente, presupun termen lung. Pe de o parte, sunt soluțiile de a rezolva probleme punctuale, care nu adresează problemele structurale, iar pe de altă parte, sunt aceste reforme care încep cu fiecare decident. Ele nu au o continuitate și nu sunt asumate colectiv. Pentru că dacă vrei să-ți fie rău, trebuie să știi de ce faci tratamentul medical care te doare. Injecția câteodată doare, dar tu știi că dacă tu o faci, în două-trei zile s-ar putea să-ți fie bine.

Trebuie să știi unde vrei să ajungi, ce vrei să faci cu țara ta, educația nu este un scop în sine. Educația este un bun social care construiește acea perspectivă, acel orizont de dezvoltare pe care tu dorești să îl ai.

Madlen Șerban, Unesco

„Pandemia ne-a arătat ce înseamnă să faci transformare digitală în educație”

Cum vedeți o îmbunătățire a respectului pentru cadrele didactice? De multă vreme se discută de o salarizare insuficientă, dar și de o atitudine lipsită de respect față de o profesie atât de importantă.

Am avut abordări în extreme. Am pornit de la o relație profesor-elev care era foarte strictă, de-a dreptul cazonă, dixit profesorul, tu elevul stai și asculți. O relație în care poate profesorul atunci când a evaluat mai degrabă a sancționat decât a ajutat cunoașterea, la o relație în care profesorul este la dispoziția exclusivă a elevului. Indiferent ce vrea elevul și părintele, de multe ori crezând că știe mai bine decât profesorul ce este bine pentru copilul lui. Acestea sunt extreme care ne-au denaturat relațiile interumane care au avut și consecințe asupra modului în care apreciezi sau nu o profesie.

Eu cred că pandemia, că are și ea părțile bune, pe de o parte ne-a arătat ce înseamnă să faci transformare digitală în educație și cât de pregătiți mai degrabă nu eram decât eram în educație pentru a lua transformarea digitală în serios. Pe de altă parte a arătat părinților cât de important este să ai copilul la școală și să nu fii nevoit să faci școală acasă, dacă ai și mai mulți copii.

Eu sunt însă fericită pentru faptul că aspirația pentru educație încă există, părinții încă își doresc ca ai lor copii să meargă la școală, ceea ce nu se mai întâmplă pe toate meridianele acestei planete. Însă e de dorit ca modelul de succes în viață și în România să fie asociat cu nivelul de educație. Pentru că dacă învățăm, învățarea numai așa cum zic unii „for the fun” e bună vreo zi-două, dar nu e carieră. Dacă eu nu asociez ca persoană care învață la orice vârstă învățarea cu șansa de mai binele meu, mai binele comunității, n-o mai fac și renunț și atunci pierde toată lumea.

Ultimul studiu realizat de UNESCO, UNICEF, OECD și World Bank analiza măsurile pe care le-au luat țările lumii pentru a-i recupera pe copiii rămași în urmă și era subliniată importanța educației remediale. Cum vedeți dumneavoastră felul în care România a trecut peste acest prim an și jumătate de pandemie?

Trebuie să distingem două categorii mari: pe de o parte punem în discuție situația acelor țări care a dus la aproape 5 milioane de copii care n-au fost deloc în situația de a învăța, un număr imens la nivel global, și aceia care chiar dacă au avut acces, se pune în discuție calitatea serviciului educațional la care au avut acces.

Din această cauză eu aș fi tentată ca pentru România să discut despre infrastructura pe care școala o are la dispoziție pentru a face educație la distanță. Sunt puține, dar totuși avem localități fără curent electric, sunt puține, dar totuși avem localități fără acces la internet. Așa cum titlul raportului era „Toți înseamnă toți”, chiar dacă avem numere mici, trebuie să vorbim de fiecare în parte. Probabil, una dintre măsuri ar fi să se facă această analiză a infrastructurii pentru educație existentă în toate județele României.

Eu consider că în tot răul e un bine, că a fost un moment în care fiecare s-a privit în oglindă, fiecare școală și-a cunoscut limitele, fiecare entitate care coordonează a văzut unde se află. Și dacă am pierde ocazia transformării digitale, ar fi cea mai mare pierdere pe care am putea-o avea.

Andreea Archip

editor coordonator

A terminat Facultatea de Jurnalism la Iași. Până la Școala 9, în cei 18 ani de presă, a fost redactor-șef la „Opinia Studențească”, a fost reporter la Evenimentul Zilei, Adevărul, TVR - Departamentul Știri, Digi 24 și Libertatea. 

CUVINTE-CHEIE

madlen serban, secretar general unesco romania, reforma educatie irak, manuale scolare, digitalizare, relatia profesor elev

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile