
A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.

În fiecare vineri din ianuarie, ilustratoarea Alina Marinescu ne spune o poveste vizuală despre ce înseamnă să fii profesor în România și care poate fi influența ta asupra elevilor cărora le predai. Aceasta este a treia și ultima poveste ilustrată de ea.
Din om de resurse umane a ajuns să lucreze cu oameni pentru care fiecare resursă este drămuită. Raluca Băilă a plecat în ianuarie în aventura vieții ei, în Arusha, Tanzania. Nu pentru plajele infinite de cristal și nici pentru safari. Raluca a lăsat Galațiul pentru a face voluntariat într-o școală săracă, de la peste 5 mii de kilometri distanță. Cu experiență zero la catedră și fără vreun manual sau programă școlară, românca a trebuit să învețe repede cum să-i țină ocupați pe cei 30 de copii din clasa ei. Nu au decât câteva caiete și carioci și se bucură că primesc o jumătate de cană de cereale cu lapte pe zi. Reușesc să se bucure de copilărie în ciuda sărăciei, fiindcă oricum asta e realitatea generală: în Tanzania, 68% din populație trăiește cu 1,25 dolari pe zi, adică în jur de 5 lei.
Am învățat ceva din lecțiile pandemiei? Am vrut să vedem. Societatea Academică din România, prin proiectul Monitorul Educației din România, a realizat un raport de politici publice menit să readucă pe agenda publică subiectul educației digitale. Am aflat, prin cele 86 de cereri de informații publice către instituțiile statului, câți profesori și elevi nu au încă echipamente, faptul că nici azi școlile nu au site-uri și că riscăm să pierdem mulți bani europeni pentru că nici până azi nu s-a făcut licitația publică la Catalogul Electronic.