
A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.

Copiii dintr-o tabără de refugiați din Irak și-au dezvoltat competențe digitale, folosind doar telefonul, înainte ca toată planeta să treacă la învățarea online din cauza pandemiei. Anglia încearcă să găsească alte metode de testare a liceenilor pentru a înlocui examenele oficiale care au fost anulate de criza COVID. Australia nu are suficiente educatoare, iar psihologii din SUA avertizează că și adolescenții pot avea depresie sezonieră.
Vi s-a întâmplat vreodată să citiți o carte sau să urmăriți un film și brusc să exclamați: „Doamne, în tot acest construct ficțional este o metaforă a școlii!”? Nouă da. Și unul dintre filmele care ne-au provocat la o astfel de lectură este Casa norvegiană (Der norske hus, 2017, Norvegia, regia Jan Vardøen - Netflix), poate cu atât mai mult cu cât mai sunt câteva zile până la începerea unui nou an școlar și avem tendința de a ne obișnui privirea cu lentilele progresive ale universului educațional.
„Cel mai mare impact este atunci când profesorii lucrează împreună și discută despre impactul lor”, crede profesorul John Hattie. Autor al mai multor volume despre ce înseamnă o educație cu impact, cel mai cunoscut - „Învățarea vizibilă”, profesorul a rezumat, într-un interviu pentru Școala9, care sunt indicatorii la care un stat ar trebui să se uite dacă vrea o școală mai bună. Spoiler: nu este infrastructura. Și nici curriculumul.