A început să deseneze personaje cu părul colorat când nu și l-a mai vopsit pe al ei.
În Pomârla, comună din nordul extrem al județului Botoșani, aproape de granița de nord a României cu Ucraina, s-a ridicat unul dintre cele mai moderne licee rurale din România. Se numește Liceul Teoretic „Anastasie Başotă”, iar sumele investite în el depășesc 10 milioane de euro. Elevii nu și-au început cursurile însă pentru că autoritățile locale nu și-au permis să cumpere și transformatorul impus de operatorul de curent.
În timp ce roverul Perseverence trimite imagini de pe Marte, școala românească se scormonește de tablete ca toți elevii să participe la ore în timpul pandemiei. Iulia Măndășescu, profesoară pentru învăţământul special și profesor MERITO, observă într-o analiză pentru Școala 9 ce distanță ca de la cer la pământ avem de parcurs în școala românească. Dar nu privește fatalist situația, ci plină de speranță. Știe că în România sunt în continuare cadre didactice care îi învață pe copii să țintească tot mai sus, până la stele.
Pentru a nu știm câta oară spunem și noi, odată cu alții, că importanța pe care o acordăm ca societate educației – și ne referim la dimensiunea macrosistemică –, școlii, reflectă nivelul nostru de educație și capacitatea de a gândi în perspectivă în folosul comunitar. De această dată, ne gândim la situația complicată și încă încâlcită a educației timpurii, adică a anilor de dinainte de grădiniță (cei pe care generația noastră i-a petrecut la bunici, în cele mai fericite cazuri). Creșa. Un domeniu aflat într-o etapă dinamică acum și cu un statut încă insuficient reglementat legislativ, care permite diverse anomalii.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
