Pe lângă joaca serioasă cu copiii de la grădiniță, sunt contributor la două publicații online, Elita României și Viitorul României și realizez interviuri ce promovează valorile românești. Nutresc sentimente față de țara noastră, ba chiar descopăr că pot contribui un strop la îmbunătățirea ei prin meseria pe care mi-am ales-o.
Mircea Iliescu este doctor în genetică umană și evoluție la Universitatea Cambridge din Marea Britanie și predă și la Institutul de educație continuă al aceleiași instituții. Acolo vin oameni de toate vârstele, cu sau fără facultate, să învețe despre lucrurile care îi pasionează. Românul lucrează la un proiect similar pentru educația adulților din România. „Omul cât trăiește învață” spun românii. Mircea crede că e bine să o facă și într-un cadru profesionist. Un studiu Eurostat arată că doar 7% dintre adulții din România au participat la un training sau o formă de educație, cel mai mic procent din UE.
Nesfârșitele dezbateri pe tema direcțiilor de reformă ce ar trebui susținute de noile legi ale educației au avut și câteva rezultate notabile: o înțelegere mai profundă a dezechilibrelor sistemice, o definire mai evidentă a intereselor divergente care blochează de ani de zile restartarea sistemului, o implicare sporită a societății civile și a mediului de afaceri în generarea de soluții strategice funcționale pentru educație. Iată experiența noastră cu profesorii pe care îi susținem în comunitățile dezavantajate.
Am descoperit teatrul în anii ’80, când căutam în marea plictiseală care ne umplea copilăria să ne găsim activități. Am continuat să studiez, mi-am luat doctoratul în teatrul comparat/medicina umanistă. Văzut nedrept ca pe o joacă, teatrul nu are încă impactul menit. Eu însă mi-am luat cele mai importante lecții de viață din teatru și vreau să le dau mai departe.
