
Învață să cunoască oameni și să scrie din 2016. A lucrat la Realitatea TV, Adevărul și Libertatea, unde este reporter și acum.

Ce aduce copiii la școală? Calculatoarele de ultimă generație și tablele interactive, toaletele decente, profesorii bine pregătiți, părinții implicați sau comunitatea? E o combinație dintre toate, niciodată în aceeași proporție, că și comunitățile sunt foarte diferite. După o experiență de 40 de ani în educație în care a vrut să renunțe de câteva ori, Mirela Ștețco, head of advocacy la organizația Teach for Romania, a vorbit la podcastul REZOLVAT despre ce funcționează. A povestit cum i s-a schimbat perspectiva de-a lungul carierei, despre ce crede că a greșit, dar și despre momentele „aha!”, cum ar fi cel în care a înțeles că „a fi profesor nu e despre spectacolul tău!”.
În clasa a V-a, Ioana Pârvulescu învăța după-amiaza și întoarcerea acasă pe întuneric „avea mult farmec romantic”. Diminețile vorbea cu prietenele la telefonul fix, fără știrea părinților. Gânduri și preocupări poate nu cu mult diferite de cele ale elevilor de azi care ajung să-i citească textul „Prietenul meu” când trec la gimnaziu. În interviul pentru Școala 9, Ioana Pârvulescu a povestit despre operele din manuale care au traumatizat generația ei, a teleportat un copil din epoca jocurilor pe calculator în secolul al XIX-lea și și-a spus opinia despre „mașina de citit gândurile” – Facebook.
Am învățat ceva din lecțiile pandemiei? Am vrut să vedem. Societatea Academică din România, prin proiectul Monitorul Educației din România, a realizat un raport de politici publice menit să readucă pe agenda publică subiectul educației digitale. Am aflat, prin cele 86 de cereri de informații publice către instituțiile statului, câți profesori și elevi nu au încă echipamente, faptul că nici azi școlile nu au site-uri și că riscăm să pierdem mulți bani europeni pentru că nici până azi nu s-a făcut licitația publică la Catalogul Electronic.