Nu vorbi neîntrebat. Stai frumos în bancă. Băieții nu plâng. Nu mai face gălăgie. Oprește-te. Îți deranjezi colegii. Nu mai alerga pe hol. Încetează. Nu ești bun la matematică. Nu mai fi supărată. Sunt replicile pe care o școală particulară din Cluj încearcă să le scoată din vocabularul adulților – părinți și profesori.
Așa că prima zi de școală, pe 3 septembrie 2018, începe fără elevi la Transylvania College din Cluj. Peste 400 de părinți și-au luat liber pentru o „zi de învățare” și se strâng în bisericuțe deja familare în sala de mese transformată în sală de conferință. E prima community meeting din an, o reuniune a adulților care încearcă să se cunoască pe sine ca să fie mai buni pentru copiii lor, care-și sondează vulnerabilitățile ca să nu le reverse peste ceilalți, care știu că sunt modele în viețile celor mici, vieți bombardate de mesaje contradictorii în media și modele îndoielnice.
Ruxandra Mercea este directoarea școlii, are 34 de ani și poartă un tricou ilustrat cu un cerc tăiat, în centrul căruia scrie old paradigms. „Dacă vrei niște schimbare, lucrează la comportament”, spune ea, „dacă vrei schimbare majoră, lucrează la paradigme.” Despre părăsirea paradigmelor vechi de gândire – care spun, de exemplu, că numai notele contează sau că lideri pot fi doar câțiva – le va vorbi și părinților; despre asta este, de fapt, tot procesul de lucru pe care școala s-a concentrat acum un an, când a angajat full-time cinci psihoterapeuți sau well-being advisors, cum sunt cunoscuți în școală.
Nu pentru copii. Pentru adulți. Părinți, profesori sau personal administrativ, toți lucrează îndeaproape cu departamentul de Well-being la construirea de relații sănătoase cu cei din jur. Și-au dat seama că un dialog real între școală și casă nu poate exista fără un limbaj comun și practici concrete. Iar noile obiceiuri nu se pot pune în practică fără discuții dificile, care scot la suprafață vulnerabilitățile adulților. Cu unii, discuțiile alunecă pe o traiectorie extrem de personală. „Dacă eu nu am primit afecțiune în copilărie, ori o să-mi copleșesc copilul cu dragoste și el o să ceară foarte mult, ori n-o să-i dau”, explică Anca Oroian, well-being advisor în școala generală, „că nici eu n-am primit și uite ce bine am ajuns ca adult”.
După discursul directoarei, părinții se strâng în clase cu câte un well-being advisor și doi profesori, ca să se cunoască și să afle mai multe despre formularul „Knowing your child” (Cunoaște-ți copilul), pe care trebuie să-l completeze toți. „Fiecare părinte își vede copilul într-un anumit fel”, începe explicațiile Jeanette Jones, directoarea departamentului de Well-being. Așa că el trebuie completat de ambii părinți, separat, dar și de dirigintele clasei. Cuprinde șase secțiuni: cum interacționează copilul în lume, cum se conectează cu ceilalți, cum își exprimă identitatea, câtă compasiune are față de alte persoane și față de sine. „Avem nevoie de perspectiva la 360 de grade.” Formularul devine suport pentru community meetings și întâlniri individuale în care se stabilesc planuri, se măsoară progresul elevilor și se gândesc pașii următori.
Transylvania College e singura școală din România acreditată pe curriculum românesc și Cambridge, de la pregătitoare până într-a XII-a, iar școlarizarea costă între 21.500 lei și 44.500 lei pe an. Mercea crede însă că lecțiile învățate de adulții de aici pot fi replicate și în școli publice, cu resurse semnificativ mai mici, pentru că ei au documentat întreg procesul și au creat un sistem care poate fi adoptat de oricine, cu puțină îndrumare.
* * *
Mercea și-a început propriile căutări prin 2012, când a simțit că rolurile de mamă, soție și director executiv al școlii s-au strâns într-un ghem de plumb deasupra capului. Fiind fiica celor doi fondatori, Simona și Dan Baciu, a schimbat funcții în Transylvania College încă din 2005. Rolul de „preluator” de sarcini a tensionat însă relația cu părinții. Nevoia de claritate și structură în viață a făcut-o să se apuce de 5 a.m coaching, un program de consiliere care a ajutat-o să-și pună ordine în principii, timp în care a descoperit și cursul 7 habits, adică 7 obiceiuri care, odată deprinse, te pot face mai eficace în viață și muncă. Pe fundalul noilor săpături, a implementat în 2015 Leader in Me în școală, un proces de lucru care schimbă cultura organizațională – de la ideea că leadershipul este pentru câțiva oameni la aceea că oricine poate fi un lider în viața sa privată, de la ideea că schimbarea începe cu reformarea sistemului la aceea că schimbarea începe cu fiecare.
Coachingul a ajutat-o pe Mercea, însă până într-un punct. După ce a cunoscut-o în primăvara anului trecut pe Domnica Petrovai, fondatoarea companiei Mind Education Health, cu peste 20 de ani experiență în psihoterapia familiei și a cuplului, a început terapia de grup alături de mama, tatăl și fratele ei. „Când mi-am dat seama ce impact are în viața mea și am înțeles că mult din ceea ce fac în școală e bazat pe experiența mea de părinte”, spune Mercea, „am zis că trebuie să aduc asta în școală.” A început să se întrebe cum putem crește oameni cărora să nu le plasăm automat fricile noastre de eșec, subjugarea („faci ceea ce zic alții”) sau negarea emoțiilor („nu vorbim de sentimente, nu plângem în public, mai ales dacă suntem băieți”) și a chemat-o pe Petrovai să facă un audit în școală. Aceasta a mers la ore, a vorbit cu profesori, și-apoi a prezentat echipei vulnerabilitățile: neîncrederea în ceilalți, moștenită din comunism, și narcisismul, sentimentul că „mi se cuvine” orice – concluzii vechi, pe care le-a tot întâlnit în munca ei de-a lungul timpului.
Pentru că frământările ei de părinte nu erau unice, iar nevoile identificate universale, școala a pus bazele unui department. La început, well-being advisorii mergeau în clasă doar ca să observe și să dea feedback profesorilor. „Ceea ce n-a mers excelent din prima”, spune Oroian, „pentru că vorbești cu niște oameni care predau de foarte mult timp, mulți dintre ei au experiență și sunt foarte buni în ceea ce fac, dar au o reticență generală de a nu fi atacați”. Chiar dacă feedbackul se voia constructiv, nu putea ajunge la cei care-l luau personal. Astfel că începutul i-a împărțit în două tabere, „noi, psihologii” și „ei, profesorii”. Conversațiile dificile au fost o constantă și toți s-au văzut nevoiți să încerce să încalțe papucii celuilalt. La ore, Oroian a observat că profesorii tind să se concentreze mai degrabă pe negativ, adică etichetează mental – „ce dificil e copilul x” sau „ce obraznic e copilul y” – și intră cu mindsetul greșit la clasă – cu frică, contrabalansând-o cu fermitate extremă și ziduri de protecție ridicate. S-au concentrat pe schimbarea perspectivei. „Hai să vedem ce se ascunde în spatele comportamentului”, spune Oroian, „de ce nu e atent la ore, de ce se mișcă atâta, poate vrea să ne atragă atenția.” Obișnuiți cu veșnicele „nu mai plânge”, „ nu mai fi supărat”, Oroian spune că sărim peste cel mai important pas – înțelegerea și validarea emoției celuilalt: „da, ești foarte furios, te văd că ești supărat”. Pentru că numirea ei o reduce din intensitate. Oamenii au nevoie să știe că emoțiile pe care le simt sunt firești, iar cheia stă în modul în care reacționează la ele. „Acolo trebuie să intervenim”, spune well-being advisorul.
Când Mercea le spune părinților că parentingul este o călătorie, unde-i important progresul, nu perfecțiunea, se gândește la cât de greu i-a fost ei să navigheze lumea ca părinte. „Am vrut să merg la toate workshopurile și să citesc toate cărțile, orice numai să nu îi nenorocesc pe ei.” Pentru că există multă informație, deci și multă confuzie, nevoia unei comunități care pune accentul pe învățare a apărut firesc. „Părinții învață, profesorii învață, nu ajungi aici și te oprești.”
Aceștia sunt deseori chemați la școală pentru întâlniri unu la unu atunci când copiii lor experimentează emoții puternice – plâng mult, sunt furioși, nu vor să scrie. Acasă cum sunt, acolo ce se întâmplă? Orice plan se pune la cale alături de părinți. Acesta este scopul celor trei community meetings pe an, unde își aliniază perspectivele, progresul și misiunile. Al Family Learning Saturdays, patru sâmbete pe an în care părinții învață cele șapte obiceiuri sănătoase pentru familii. La fel în cazul Student Led Conferences, unde elevii își învită părinții la școală (obligatoriu pe amândoi – chiar și prin Skype) și le vorbesc despre proiectele de care sunt mândri, despre ce-și doresc să facă sau să nu mai facă în continuare. De asemenea, părinții sunt provocați să facă voluntariat cel puțin o dată pe an și să organizeze o activitate deschisă tuturor elevilor din școală.
Un alt lucru despre care vorbesc în școală e critica. Pe care mulți adulți cred că o folosesc constructiv – „te critic ca să te autodepășești”. În realitate însă, critica poate răni. Copilul ajunge să se considere defect, bun de nimic, și interacționează astfel încât să-și demonstreze sieși că e defect, o profeție autoîndeplinită.
* * *
Marius Ciprian Pop e tatăl Antoniei, elevă în clasa a IX-a, care a învățat până într-a VI-a la școala publică. Spune că îi este foarte clară trecerea de la sistemul rigid de stat la sistemul „normal”, unde accentul cade pe formarea omului. „Aici am un confort mental nemaipomenit când văd că se gândește colaborarea tuturor părților, centrată pe o situație particulară.” Apreciază că se stabilesc obiective pentru toți membrii familiei, „fiecare învață ceva, arată că vrea să fie mai bun și se creează o stare de lucru în echipă”, spune tatăl, „scapi de ideea aia că numai copilul trebuie să se perfecționeze”. Dar cel mai important e sentimentul că școala e un partener adevărat, care nu mătură praful sub covor.
Mircea Popescu, tatăl a doi copii, unul în clasa a V-a și altul în clasa a III-a, simte că are un dialog real cu școala, nu că cererea lui ajunge într-un sertar pe care nu-l mai deschide nimeni. „Dacă informația vine pe toate canalele, deja observ la el (la copil – n.r) schimbarea, vine el de la școală și spune «mai puțină Cola»”. În urma întâlnirilor, a observat că unul dintre copii devenea foarte agitat de fiecare dată când el pleca în delegații și a avut și unde să ceară ajutor pentru rezolvarea situației.
Problemele emoționale ale copiilor depășesc de multe ori competențele unui profesor, iar în ultimul an acesta a fost spațiul de acțiune al well-being advisorului. Ioana Șerdean, profesoară de matematică la gimnaziu, avea mai mereu probleme cu băieții care-i deranjau orele, indiferent cât a încercat să se apropie de ei, indiferent câte reguli a inventat. Nici comunicarea cu părinții nu era cea mai bună, „veneau la școală, expuneam problema și cam atât, nu exista o continuitate”. După colaborarea cu Oroian, și-a dat seama că a avut mereu tendința să le comunice părinților mai degrabă rezultatele proaste, foarte rar pe cele bune. După fiecare ședință, aceștia se întorceau acasă supărați și le spuneau copiilor că nu mai au voie calculator, Xbox, nimic. Cu asta asociau elevii ședințele. Și matematica. „Acum ajută mult că elevii sunt prezenți la ședințe”, explică Șerdean, „când copilul e în fața ta, simți nevoia să-i faci sufletul să crească.”
Și Alexandra Oană, profesoară de engleză la gimnaziu, a apelat la well-being advisor încă din faza de discuții a procesului de lucru. Deși a încercat să rezolve singură conflictele dintre elevii ei – copii cu lipsă de încredere, copii cu toleranță mică la frustrare – s-a simțit depășită. După ce i-a observat orele, advisorul i-a recomandat un plan de acțiune la dirigenție, în forma unui Friendship Club – discuții săptămânale pe diverse scenarii despre ce înseamnă să fii prieten și ce înseamnă să nu fii prieten cu cineva, dar să ai o relație funcțională.
Pentru Oană, cel mai mare câștig a fost sprijinul din partea cuiva care cunoaște strategii concrete pe probleme emoționale, care i-a amintit că elevul ăla are și un corp și un spirit și e important dacă vine stresat sau liniștit, e important să-și dea seama dacă e în cea mai bună stare să învețe și e important să dezvolte soft skills. „Noi, profesorii, am făcut un curs la facultate, dar la un nivel foarte low, nu am primit ghidaj practic, punctual, pe situații”, spune profesoara, „și ai nevoie de niște strategii care să te pregătească concret, niște scripted conversations, mai ales la început.”
* * *
Deși Transylvania College e singura școală din România care a implementat procesul de schimbare organizațională Leader in Me, scopul e să dezvolte instrumente ușor de preluat de școlile publice – mai întâi, instrumente de leadership, apoi de well-being. Anul acesta, 10 școli din țară, patru din Cluj, două din Zalău, câte una din Blaj, Baia Mare și Vaslui, vor începe procesul de lucru cu unul din cei 25 de profesori de la Transylvania College. Primul pas e schimbarea vechii paradigme, „leadershipul este pentru câțiva oameni”, în „leadershipul este pentru toți”, unde fiecare poate să schimbe ceva. Vor începe cu câte două zile de training cu toți profesorii din școală și încă trei de coaching și supervizare la clasă, pe practici specifice – cum predau integrat în lecții 7 obiceiuri pentru eficacitate elevilor, cum își creează o echipă de lighthouse leadership (pentru că nu doar directorii sunt lideri în școală), cum modelează informația.
În școlile de stat însă, consilierul școlar are deja o misiune grea. Fiind unul singur la aproximativ 800 de elevi, cu timp limitat pentru chestionare și întâlniri individuale, exportarea unui sistem complex dintr-o școală privată pare greu de realizat. Însă Mercea spune că instrumentele de lucru vor fi accesibile tuturor. Formularul „Knowing your child” va fi online, alături de alte resurse, și va fi nevoie doar de o persoană care să-i ghideze pe ceilalți – un rol pe care poate să și-l asume un profesor sau o persoană din staff-ul școlii.
Deși schimbarea culturii organizaționale este un proces îndelungat, Mercea crede că în doi-trei ani școlile pregătite de ei vor putea să organizeze un Family Learning Saturday, iar mai târziu consilierul școlar va putea începe lucrul cu părinții și profesorii. „În funcție de cum simțim școlile că sunt pregătite”, spune directoarea, „o să le îndemnăm spre următorul pas și o să fim acolo să-i sprijinim”. Până acum, școlile au venit către ei, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), fonduri structurale europene, de la inspectoratele școlare județene. Transylvania College lucrează și la documentarea procesului de lucru, pentru ca altora să le fie mai ușor să îl preia, iar lor să le fie mai ușor să-și măsoare impactul.
Jeanette Jones, directoarea departamentului de Well-being, crede că cel mai greu e să-i aducă pe oameni pe aceeași lungime de undă. „Dacă toată lumea înțelege de ce, ce facem și cum facem poate fi ușor diferit.” Dar „de ce”-ul trebuie să fie același. Pentru relații sănătoase încă din școală.
