Tabere fără telefoane pentru copii. Ce beneficii are abstinența temporară de „drog”?

Un vuiet industrial răcește atmosfera din sala mare de la demisolul Galeriei Kulterra din București. Mă opresc la fiecare tablou sau instalație cu Atoma, artista care a creat expoziția Dopaminergic. De la dopamină, hormonul care te face să vrei mai mult. 

„Scrollezi și îți apare un videoclip drăguț cu pisici și te umpli de starea aia și eventual dai și un share la un prieten și prietenul îți dă o inimioară. Asta ar fi serotonina. După care mai vrei să repeți experiența și o tot cauți. Asta e dopamina. Practic e un mix de neuromediatori, dar mie mi se pare că scrollingul seamănă cel mai mult cu dependența de jocuri de noroc și în principal cu dependența de păcănele, când aștepți jackpotul”, mi-a explicat psihiatrul Eugen Hriscu.

Și artista a studiat mult ce ni se întâmplă în fața ecranelor. Când Andreea Toma, cunoscută drept Atoma, a început să documenteze și să creeze lucrări inspirate din ceea ce se întâmplă în online, acum 10 ani, nu se întrezăreau încă aceste probleme ale dependenței. 

„Mi-am dat seama că toată lumea se răcește, se pierd foarte multe valori prin simplul fapt că fiecare rămâne izolat în această plăcere care îi livrează absolut tot, într-un timp foarte scurt, într-o cantitate foarte mare, fără să existe filtru.”

Un tablou în care două persoane, o tânără și un senior, plutesc într-un univers cu lumină albastră în căutarea unei stări zen. Nu doar că nu ating zen-ul, dar pierd și lucruri pe parcurs. 

„Am încercat să le poziționez undeva în spațiu, dar în același timp să transmit ideea asta de tristețe, singurătate, depresie, angoasă, toate la un loc”, îmi explică artista. Spune că pentru surorile ei mai mici, născute cu tehnologie, nici nu se pune problema să iasă din online. Așa au crescut. 

Vacanță de la „drog”

28 de copii, cu supraveghetori adulți și psihologi au pornit de dimineață din stațiunea Straja pe munte. Știau că îi așteaptă 13 kilometri în amonte și lungi căinări: „nu mai pot”, „mor”, „fac pietre la rinichi”. Din oră în oră venea o mașină să-i ia pe cei care chiar nu mai puteau și atunci Gabriela Gocan decidea cine pleacă cu mașina. De fiecare dată era mitraliată de rugăminți sau amenințări. Ingredientul care a accelerat combustia a fost absența telefoanelor. A fost o tabără de șapte zile de detox digital gândită cu luni în avans, cu pregătiri detaliate, sesiuni de lucru cu părinții și cu copiii separat. 

Proiectul pilot al Centrului „Zi de bine” de tabără pentru „dependenții” de telefon a venit pe o nevoie identificată de părinți: „Aveam niște poze de la părinți cu un copil cu tabletă și două telefoane în mijlocul patului, deci concomitent pe trei ecrane. Sau o mamă care zicea «i-am luat telefonul. Și știți ce face copilul meu, doamnă? Deci își pune căștile și vorbește singur pe stradă ca lumea din jurul lui când trece pe lângă el să creadă că el are telefon...»”, a povestit Gabriela, care a coordonat proiectul. 

Așa că în tabără copiii nu au avut acces nici la telefon, nici la discuții cu părinții care de multe ori cedează. Și o relație nesănătoasă cu telefonul poate însemna o reacție violentă în absența „drogului”. „Atât de frică ne-a fost să nu facă vreo criză, că le-am umplut timpul de dimineața până în noaptea. Cred că n-au experimentat atâtea lucruri toată viața lor, fiecare moment era ocupat cu ceva. Au mers 13 km, și-au depășit toate limitele, până la epuizare”, povestește Gabriela. 

Taberele fără telefoane au prins tot mai multă tracțiune la noi și în lume. Dar chiar funcționează? „Meritul comunităților terapeutice este că oferă această vacanță de la comportamentul de consum, care e importantă, pentru că de multe ori consumatorul consumă atât de mult timp încât nu își mai aduce aminte cum e viața fără să consumi.”, spune psihoterapeutul și psihiatrul Eugen Hriscu, expert în adicții. 

Un studiu calitativ realizat în SUA, care s-a uitat la beneficiile detoxului digital la tineri adulți, a arătat că o săptămână fără social media a scăzut cu 16% simptomele de anxietate și cu 25% cele de depresie, cu 15% insomniile. 

Până și un expert precum Eugen Hriscu, care înțelege comportamentele în adicții, a simțit că nu le poate controla. A și scris pe FB că ia o pauză pe o perioadă nedefinită: „Ca în orice adicție, după ce ai încercat fără succes să consumi cu măsură, abstinența devine singura opțiune reală.” 

„Să ne întâlnim cu bine în viața reală!”, și-a încheiat el postarea. Așa că în viața reală ne-am întâlnit la Centrul „Zi de bine”, înconjurat de profesori veniți la atelierul despre adicții. Au vorbit mai ales despre droguri, dar au atins și problema ecranelor. 

Cadrele didactice l-au întrebat cum să recunoască un copil dependent. 

„Nu trebuie să fii un specialist în mărimea pupilei ca să vezi că un copil are note din ce în ce mai mici la școală, nu mai e atent, nu mai are relații bune cu alții. Își face temele sau stă pe ecrane? Stă până la trei dimineața și are probleme să se trezească dimineața și întârzie mereu la prima oră? Devine extrem de nervos și recalcitrant, deci ca un sevraj, în momentul în care îi impui o limită de ecran? Urlă, țipă, sparge, trântește, amenință?”, explică el. 

Adică persoana respectivă nu mai face nimic din ce făcea înainte, ci doar „stă cu substanța”. 

Nu e nevoie de vacanțe de cinci stele fără telefon

Acest tip de „vacanță de la drog”, cum a fost tabăra pe munte, nu este confortabilă și nici nu trebuie să fie, spune psihiatrul. 

„Dacă te duci pe paginile comunităților terapeutice, este doar despre confort, «condițiile noastre sunt de cinci stele». Ori, în momentul în care intri într-un detox, fie el digital, fie el de substanțe, ideea nu este să competiționezi cu drogul. Oricât de moale e salteaua, nu se compară cu heroina”,  spune psihiatrul. 

„Ideea este dimpotrivă să creezi un mediu care stimulează, care e un pic inconfortabil. Pentru că ce se întâmplă într-o adicție este că se pierde legătura cu corpul. Să mergi 13 km pe jos nu e confortabil, dar este important pentru că, practic, ai acest element de corporalitate, de a fi în propriul tău corp și de a trăi în corpul tău.” Să te doară picioarele, să dormi în cort la 5 grade, toate te readuc în corp. 

Apoi a venit ziua în care și-au primit telefoanele înapoi. Și n-a fost atât de wow pe cât se așteptau. „A fost chiar dezamăgitor, că nici nu aveau atâtea mesaje câte s-ar fi așteptat. Două fetițe s-au ascuns să vorbească la telefon, dar nu prea aveau cu cine. Bine, noi le-am dat telefoanele înainte de petrecerea de final cu karaoke. Unii ar fi vrut să rămână pe telefon, dar ar fi vrut și să se îmbrace pentru petrecere. Deci erau rupți între alegeri”, povestește Gabriela. 

„Mă întrebam de ce nu primesc notificări”

Își amintește perfect momentul când a primit telefonul după 21 de zile de tabără și Teodora Mateescu, o elevă de 16 ani din București. Vara trecută a participat la o tabără internațională, cu adolescenți din 40 de țări, organizată într-o pădure din Germania. 

Când a ajuns acolo a mai avut voie să vorbească cu mama la telefon o ultimă dată și când a apăsat pe butonul roșu aproape că i-au dat lacrimile. La plecare însă, tristețea venea din despărțirea de noii prieteni și de tot ce a trăit acolo. 

„La început adaptarea într-adevăr a fost puțin mai grea, primele 3-4 zile. Aveam tendința să băgăm mâna în buzunar după telefon. Îmi amintesc că mă întrebam de ce nu primesc notificări.”

Apoi nevoia asta s-a șters. Spune că nu avea oricum un consum problematic, dar înțelegea vortexul în care te pot trage aplicațiile. Ea a primit primul telefon la 10 ani, unul fără social media. De fapt, era un ceas cu care putea să sune trei persoane: mama, tata și bunica. „Toată lumea mă întreba: de ce nu ai telefon?, nu vrei un telefon?, uite ce mișto e să ai un telefon! Într-un fel mă simțeam puțin ciudat pentru că eu aveam doar un ceas, dar era singurul lucru de care aveam nevoie la momentul respectiv și nu am simțit o lipsă așa de mare.” 

Și aceste ceasuri par să fie tot mai căutate. Comenzile pentru smartwatch-urile pentru copii au crescut cu 34% în 2025 față de 2023, printre cele mai comandate modele fiind cele cu funcție telefon și localizare GPS, ne-a spus Emag, cea mai mare platformă de e-commerce de la noi. 

„M-a lăsat să îmi trăiesc copilăria”, crede Teodora. 

Apoi, când a primit acces și la social media, cu două luni înainte să facă 13 ani, și-a impus singură un screentime de două ore, pe care nu-l consuma niciodată. Nu pentru că nu și-ar fi dorit, ci o frică să nu rămână fără timp o făcea să fie cumpătată. 

Prietenii cărora le-a zis de tabăra fără telefon au fost șocați, speriați de perspectivă. „Le-am spus că a fost foarte, foarte drăguț și nu păreau complet convinși, dar cred că au crezut că dacă am putut să o fac, poate toată lumea să facă asta. Și până la urmă, trei săptămâni nu este sfârșitul lumii.”

Și-ar dori mai multă strictețe la școală legat de telefoane, dar în ce privește interzicerea cu totul a social media, găsește că e cam radical „pentru că și social media poate să fie un loc să te informezi și să afli lucruri noi și de a socializa, de a comunica cu prieteni. Poate mai degrabă să primim acces de la o vârstă mai mare sau să existe anumite limite.”

Părinți care pun limite

La o lună după ce s-a încheiat tabăra, cei de la „Zi de bine” s-au întâlnit cu părinții copiilor să vadă cum a fost. „Unii ne-au spus că n-au mai vrut copiii să vorbească cu ei două zile. Nu înțelegeau de ce, ce li s-a întâmplat în tabără. Ne-au zis că se gândesc că îi urăște copilul, că îi respingeau. Copiii au vrut să se răzbune pe părinte. Dar apoi s-au deschis, au început să comunice…”, spune Gabriela. 

„În tabăra aia am fost eu. Chiar dacă m-au controlat, chiar dacă n-am avut telefon, în tabăra aia m-au lăsat să mă descopăr, să fac singur lucruri”, le-au reproșat unii dintre ei părinților, își amintește Gabriela. A fost de altfel o lecție pentru ambele părți.  

De altfel, ce a remarcat Gabriela este că „majoritatea părinților din grupul ăsta nu știau să pună limite, nu știau cum să nu cedeze. Părintele are nevoie de puțin ajutor din exterior”. Dă exemple: spații fără telefoane, locuri de joacă sau de petrecere a timpului gratuite pentru copii și adolescenți, grijă mai multă unii față de alții. 

***

Pe peretele din spate al galeriei, Atoma oprește turul în fața unei picturi care înfățișează o femeie, gânditoare, însingurată. În jurul ei mai multe cântare. Am luat imaginea asta când am ieșit în Bucureștiul duminical și adormit sub o zăpadă încă nederanjată și întrebarea artistei:

„Aceste cântare reprezintă cântarul nostru interior: cât înseamnă natura, timpul, prietenii, comunitatea? Ce preț mai punem pe valorile din viața noastră?”  

Articolul a fost realizat în cadrul proiectului „Educație media pentru sănătatea mintală”, demarat de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul UNICEF în România. 

Opiniile exprimate în acest material aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția CJI sau UNICEF în România.