Patru din zece comune nu au nici măcar o bibliotecă, şase din zece şcoli nu au bibliotecă şcolară, conform unei statistici a World Vision Romania. Apoi, în bibliotecile comunale din România încă funcționale, cărțile sunt vechi, la fel și clădirile în sine. Ca un răspuns la această nevoie, Victor Miron a căutat soluții prin care să ducă titluri noi de cărți elevilor din țară, în special cei din rural. Așa s-a născut proiectul BookTruck, un camion cu cărți, colorat și cu megafon, care umblă prin satele și pe la școlile din Cluj, dar ajunge și în alte județe.
România și alte zeci de state analizează cu seriozitate rezultatele testelor PISA care creează o ierarhie globală a celor mai bune sisteme de educație și își învârt politicile publice în jurul lor. Pe baza rezultatelor de la testele PISA, programul susținut de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) face periodic o serie de recomandări de reformă statelor participante. Totuși, acestea nu se pot aplica peste tot la fel și unor state recomandările pot să dăuneze, potrivit unei specialiste internaționale în educație, fostă directoare a OCDE.
„Îmi era constant frig și vara țineam geaca pe mine, îmi cădea părul, respiram greu”, descrie Alessia, 19 ani, reacțiile corpului ei după o perioadă în care n-a mâncat mai nimic. Adolescenta are tulburări de alimentație de aproape șapte ani și încă încearcă să-și răspundă la o întrebare importantă: de ce a vrut să slăbească? Pentru acest articol din seria Școala 9 „Cum te simți”, despre sănătate mintală a adolescenților, am vorbit și cu Raluca Chișcu, psiholog și psihoterapeută specializată în astfel de tulburări la Universitatea Oxford.