Tu cum îți trăiești emoțiile?

„Eu cu mine, eu cu tine, eu cu ceilalți”, scrie, cu litere negre și arcuite, pe sertarele unui dulap alb. Este dulapul cu „rufele noastre”, decorat cu steluțe, inimi și rachete spațiale.

Deschid fiecare sertar în parte. În sertarul „eu cu mine” găsesc absorbante și lenjerie intimă. În cel de-al doilea, „eu cu tine”, printre alte piese de lenjerie dau de jucării sexuale, prezervative și un test de sarcină, iar în al treilea, „eu cu ceilalți” - sunt haine.

Fiecare sertar conține elemente reprezentative pentru relațiile cu mine și cu cei din jurul meu, îmi explică Daria, voluntară la ONG-ul Tineri pentru Tineri, într-o după-amiază de weekend, la final de septembrie. Adică, ce obiecte le țin doar pentru mine, ce împărtășesc cu partenerul, ce expun în fața celorlalți.

În expoziția creată de tinerii voluntari de la Tineri pentru Tineri și amenajată în centrul Bucureștiului, la Street Delivery, se vorbește despre emoții, sexualitate, compromisuri, relații și prejudecăți. În nuanțe multe de roz și mov.

Deasupra dulapului cu „rufele noastre”, pe un panou de plexiglas, citesc declarațiile de dragoste ale celor care au trecut pe-acolo înaintea mea. Iubirea și grija arată ca:

„Vrei să spăl eu vasele?”.

„Duc eu copiii la școală”.

„Sunt mândru de tine”.

„Ai grijă de tine”.

„Spune-mi cum a fost ziua ta”.

„Vrei ciocolată?”.

„Ți-e foame?”.

„Cumpăr crispy Socului”.

„Nu uita să bei apă!”.

Daria mă ghidează mai departe în Intimisfera după o perdea de franjuri unde sunt agățate măști: frica mă privește din dreapta, iubirea de deasupra mea, sunt înconjurată de măști de furie, pasiune, tristețe și fericire. O invitație la a recunoaște vârtejul de emoții.

„Noi suntem apa, iar aici sunt toate tipurile de relații pe care noi ne-am lăsat amprenta”, explică Daria, îndemnându-mă să torn dintr-un recipient în mai multe borcane mai mici. „Nu punem aceeași cantitate de apă peste tot, depinde de persoana respectivă. Dar ar trebui să ne dăm seama la final că nu ar trebui să rămânem mulați după o relație, ci să ne păstrăm noi forma. E un schimb de valori, de idei, dar la final, trebuie să ne păstrăm noi identitatea”, adaugă tânăra.

Traseul continuă pe la „dosarele de urmărire” ale infecțiilor cu transmitere sexuală și metodele de contracepție - de la prezervativ și sterilet la pilula de a doua zi și un cuțit, simbolul vasectomiei, până la stereotipuri de gen înșirate pe o sfoară. 

Măști, fluide

Expoziția despre emoții și relații Intimisfera a mai ajuns prin alte locuri și a avut de fiecare dată același succes, spune Alexandra Miroslav, coordonatoare de programe la Tineri pentru Tineri, ONG care se ocupă cu promovarea accesului tinerilor la educație și servicii de sănătate. Ideea a apărut după pandemie, dintr-o frustrare a ei și colegelor ei că nu au reușit să mai ducă în școli ceea ce au tot făcut până atunci: educație sexuală, pentru sănătate, despre consimțământ, despre abilitățile necesare în viață, cum să recunoști abuzul, cum să îți recunoști emoțiile și să le accepți. A simțit că s-a și „radicalizat” parcă mai mult discursul în școli despre educația sexuală. Profesorii nu i-au mai primit atât de deschiși, afirmă ea.

„Am încercat să creăm niște experiențe care să le dea oamenilor contextul de a discuta despre lucrurile astea și să arătăm că educația sexuală nu e despre penisuri puse pe pereți. Că foarte mulți asta își imaginau, că o să aducem toate obscenitățile, sex dungeons și mai știu eu ce. Dar trebuie să discutăm despre intimitate, emoții, până ajungem la sex și protecție”, explică Alexandra Miroslav.

Nevoia expoziției a venit și dintr-o problemă pe care au identificat-o la atelierele cu tinerii și în conversațiile cu adulții: sexualizarea discuției despre educație sexuală, indiferent că e vorba despre sex, relație, menstruație. Orice normalitate, spune Alexandra, e transformată în tabu.

Educația sexuală înseamnă cunoștințe, atitudini, valori despre corp, despre sexualitate, consimțământ și sănătatea reproductivă. E și despre igienă, cum să recunoști un abuz, cum să faci alegeri responsabile.

Se studiază și formal, la școală, dar puțin și e opțional. O analiză Școala9 a arătat că doar în jur de 48.000 de elevi din clasele I-XII au urmat acest opțional în anul școlar trecut. Înseamnă cam 115 școli de mărime medie.

Inclusiv ministrul Daniel David nu a fost de acord cu varianta unei discipline de sine stătătoare și mai ales, nu sub denumirea de „educație sexuală”. Argumentul lui este că „s-a ideologizat discuția foarte mult și orice încercare de a o pune disciplină sau să poarte acest nume generează discuții care nu mai pot fi controlate științific sau curricular. N-ai cum să le controlezi”. 

Alexandra Miroslav spune că educația sexuală trebuie să fie comprehensivă: copiii nu pot învăța doar despre bolile cu transmitere sexuală și instrumentele de contracepție. Ci trebuie trecuți prin toate componentele ei. Inclusiv cea emoțională.

„Ești responsabil toată viața ta, nu doar atunci când pui prezervativul. Nu poți vorbi despre sănătatea reproducerii fără zona de emoțional și clarificarea atitudinii”, întărește ea. 

Furia se hrănește (și) cu incertitudine

„Sunt acaparată de pasiune pentru că fac asta cu multă pasiune”, spune Daria, când o întreb ce emoție simte cel mai pregnant când e în Intimisfera cu vizitatorii, după ce eu am ales masca iubirii. „Oamenii au nevoie de discuțiile astea. Se simt mai confortabili cu noi să vorbească, și despre emoții, și despre educație sexuală”.

Daria are 20 de ani și e studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi străine din București și unul dintre voluntarii care au construit expoziția de la primele schițe pe hârtie. La Tineri pentru Tineri, Daria merge prin școli la orele de dirigenție, acolo unde este chemat ONG-ul, și le vorbește adolescenților despre viața de familie și sănătate.

Până la pasiune, o altă emoție a acaparat-o în anii adolescenței: „Furie, dar o furie alimentată de ideea că nu pot pentru că nu mi s-a explicat. Era o furie alimentată de incertitudini”.

„Un psihic care experimentează predominant stări afective neplăcute se va simți, într-un fel sau altul, nedreptățit. Asta este furia. Este sentimentul de a fi nedreptățit, de a fi rănit, de a fi agresat. De cele mai multe ori nici nu e conștientizat”, spunea psihoterapeuta Silvia Ciubotaru într-un interviu pentru Școala9.

Aceeași furie, laolaltă cu anxietatea, și cu frica a găsit-o Alexandra Miroslav și la tinerii cu care lucrează în prezent la atelierele despre emoții și relalații. E de părere că prezența emoțiilor negative la tineri, precum furia, de pildă, e mai predominantă decât a celor pozitive, vine și dintr-o supra stimulare din jur, care devine copleșitoare. „E greu să mai discerni, să te uiți la emoții și să înțelegi cum să le schimbi”, spune ea.

„Observăm că există mai multă atenție pe emoțiile negative - cum să fac să le evit, fără să ne gândim că câteodată e bine să treci printr-o emoție negativă, de exemplu dezamăgirea din dragoste care e inevitabilă și care te învață și ea niște lucruri” - Alexandra Miroslav

Sunt adolescenții prea emotivi?

Adolescenții care își suprimă emoțiile sau le evită constant vor avea stări de anxietate și depresie mai severe, arată cercetările în domeniu. În schimb, cei care își acceptă emoțiile și caută soluții pentru rezolvarea problemelor care le-au provocat, vor avea stări emoționale mai bune.

Unul din șapte tineri cu vârste între 10 și 19 ani se confruntă cu afecțiuni de sănătate mintale, însă acestea rămân în mare parte nerecunoscute și netratate, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Sunt frecvente tulburările emoționale, în special anxietatea, mai ales la adolescenții între 15 și 19 ani. Acestea pot afecta frecvența școlară, rezultatele la studiu și accentuează izolarea și sentimentul de singurătate, mai arată organizația.

„Sunt poate prea emotivi, dar și lucrurile pe care le-am făcut noi îi stimulează foarte mult emoțional, încă din copilărie. Ei sunt foarte diferiți de generații mai vechi care nu au trăit în același mediu în care se trăiește acum”, explică Alexandra Miroslav. De la războaiele pe care le văd ei la știri până la propriul lor background din familie, lucrurile acestea influențează mult felul în care crește un copil. „Modul cum răspundem noi la nevoile lor nu e pe măsura a ceea ce se întâmplă în realitatea lor emoțională”, adaugă ea.

Oglinda care te iubește, oglinda care te urăște

Partea preferată a Alexandrei din Intimisfera este cea care vorbește despre relații - cu sine sau cu ceilalți. Așa cum e zona de reflecție: două oglinzi puse față-n față în care imaginea ta apare multiplicată. Într-una, tu din oglindă îți adresezi cuvinte descurajante. În cealaltă, îți dai voie să fii mai blând cu tine însuți și îți spui niște cuvinte de încurajare.

Nu suntem o singură imagine, e esența experimentului, îmi explică Daria. O alegem pe cea pe care ne-o dorim sau pe care o simțim, la un moment dat, în funcție de zi și de context.