În timp ce scriu acest articol, cei doi copii ai mei sunt la orele online cu învățătoarea și profesorii de la o școală din București. După ce am început ziua sărind peste cafea și mic dejun ca să rezolv probleme tehnice cu un mouse care a încetat din viață, mă trezesc că ai mei copii au luat pauză în mijlocul orei ca să se certe pe încărcătorul de laptop. Aleg să îi las să își rezolve singuri disputa, pentru că am ratat deja trei termene-limită pentru textul pe care îl citești.
Mihail Stănescu este student în ultimul an la Electronică, în cadrul Politehnicii din București. A început să participe la concursuri încă din clasele primare, iar interesul pentru competiții nu l-a părăsit nici acum, considerându-le cu totul o experiență educațională: cunoști competitori din toate țările, o nouă cultură și emoțiile competiției te modelează. La cea din Tunisia, de pildă, evaluatorii veneau incognito la standul lor. „Cineva cu un proiect mai puțin calitativ, dar care știe să își vândă povestea iese pe plus”, crede Mihail, care a povestit pentru Școala9 ce îl motivează să se implice în astfel de activități.
Alarmele antiaeriene întrerup zilnic orarul elevilor în Ucraina. Pe timpul lor, împreună cu profesorii părăsesc urgent clasele și coboară în adăposturi. Uneori rămân acolo timp de 4-5 ore, fără curent electric, doar cu luminițele de la ecranul telefoanelor mobile. Școala 9 a discutat cu doi profesori din regiunile Cernăuți și Odesa, care predau în școli românești, care descriu realitățile din sistemul de învățământ și speranțele de pace ale elevilor.