An de an, în curtea Colegiului „Vianu”, elevi și profesori își dau întâlnire la un eveniment cu tradiție de 37 de ani: meciul de fotbal. De la un joc cu tricouri pestrițe la ediția de dinainte de Revoluție, în 1988, până la echipamente profesioniste și invitați celebri din lumea sportului de azi.
În șase puncte, profesorii de Școala 9 Monica Halaszi și Horia Corcheș au clasificat așteptările pe care le are societatea de la școală. De la cum să te comporți în public până la cele mai bune note la examene, majoritatea consideră că școală este responsabilă pentru tot ce eșuează ceilalți să facă. Dar ce ar trebui să fie școala de fapt?
Rezultatele de la simularea Examenului de Evaluare Națională au stârnit iar multe patimi. Ne propunem, în acest articol, să discutăm puțin despre implicațiile acestora cu atenția orientată spre elevi. Eu, Monica, am scris despre votul de blam acordat profesorilor într-un alt articol, care va apărea mâine în Dilema Veche, în care am încercat și să atrag atenția asupra procentului ridicat de note mici mai ales în mediul rural și în cele dezavantajate, în general. Acum, însă, vrem să discutăm și despre cât de mare este dezastrul din perspectiva existenței/nonexistenței unor competențe relevante, respectiv a cunoștințelor subsumabile acestora. Cât este de mare, așadar, dezastrul?