Arta poate fi calea spre formarea unor copii creativi

Arta poate fi calea spre formarea unor copii creativi

Maria Nițulescu, 30 de ani, a învățat în Germania că libertatea e importantă pentru un profesor de artă care vrea să dezvolte creativitatea copiilor cu care lucrează.

01.02.2020

De Nicoleta Coșoreanu, fotografii de Cătălin Georgescu

Maria Nițulescu a început să meargă la clubul de artă încă de când era copil. În timp ce povestește despre libertatea de exprimare a copiilor cu care lucrează acum, în Berlin, își amintește de o întâmplare din școala primară, când, pentru că terminase exercițiile dintr-o lucrare de control la matematică, a început să deseneze pe spatele foii de hârtie. Învățătoarea ei de atunci s-a supărat și a acuzat-o de lipsă de respect.

Acum, la peste zece ani de când a început să țină cursuri de artă, crede că, mai mult decât orice, orele de artă ar trebui să le aducă elevilor încredere în ideile proprii, chiar dacă școala nu încurajează în mod normal creativitatea.

În prezent, Maria e freelancer în Berlin și predă la un club de artă organizat de British School of Berlin. A început să țină cursuri de artă de la 19 ani, iar la facultatea de artă din București a studiat pedagogia artelor. Deși ceilalți studenți erau speriați de orele de practică, pentru ea nu a fost nimic nou sau neobișnuit. În al doilea an de facultate a plecat la Milano cu o bursă Erasmus, iar de atunci a mai revenit în țară doar pentru a-și susține lucrarea de licență. S-a înscris la un program de master tot la Milano, apoi a venit în Berlin, în 2013. Inițial și-a găsit un job în comunicare, unde lucra doar la birou, dar și-a dat seama că nu asta își dorește. Și îi lipsea sistemul educațional, unde spune că „mi se pare că dai, dar și primești foarte mult. Simt că las ceva în urmă.”  

Cred că oricine ar trebui să aibă acces la educație artistică, ceea ce nu se întâmplă.

A predat și într-un liceu de stat german, unde a făcut cursuri de pregătire pentru Bac cu elevii. În sistemul german nu există licee de artă, dar elevii pot alege curs opțional de artă și pot da Bacalaureatul la artă. Mariei nu i-a plăcut sistemul public din cauza birocrației: avea de completat multe documente în germană, iar atunci când dădea lucrări, trebuia să justifice în fața directorului liceului baremul de notare. „Mă simțeam îngrădită, mi se părea că nu aveam libertate creativă, și nici elevii nu aveau suficientă libertate.”

La cursul de la British School însă, își poate organiza singură lecțiile și prioritățile. Iar cel mai important lucru la ora ei este ca elevii să-și poată exprima ideile. Grupele au copii de la 5 la 12 ani, iar asta le permite să învețe unii de la ceilalți. Ea îi poate ghida să-și găsească propriul limbaj și să-și canalizeze creativitatea mai ales prin pictură. Pentru Maria, creativitatea nu se confundă neapărat cu originalitatea, ci înseamnă a culege informații vizuale, citite sau auzite, și a crea ceva nou din asta. De asta crede că e important ca elevii să aibă acces la artă, să meargă în muzee, dar nu să le arate modele la clasă, ca să nu le transmită ideea că „așa trebuie făcut”.

Maria nu a simțit că are libertate pe când era în școală și s-a simțit de multe ori judecată, așa că scopul ei e să le dea elevilor încredere în ideile lor. Și și-ar dori să vadă mai des artiști care se implică în educație, „pentru că ar aduce o altă viziune în educație”.


Întreaga serie despre români stabiliți în Germania și implicați în sistemul educațional nemțesc poate fi citită aici. Portretele vor fi parte a expoziției Acasă: wohin?, realizată în colaborare cu Goethe Institut.

Cătălin Georgescu

Fotograf

E pretutindeni și cu ochii-n patru. Se simte mai bine afară decât în casă.

Nicoleta Coșoreanu

Reporter

Exploratoare de sisteme. Ale celor de legi, în educație, și ale celor de joc, în sport.  

CUVINTE-CHEIE

Germania artă profesor

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile