BAC PLANNER by Școala 9. Ce să recapitulezi la matematică în noiembrie și decembrie. Un profesor de matematică te ghidează

BAC PLANNER by Școala 9. Ce să recapitulezi la matematică în noiembrie și decembrie. Un profesor de matematică te ghidează

Școala 9 continuă seria planurilor de învățare pentru examenul de bac. Profesorul de matematică Ovidiu Bădescu v-a structurat, pe săptămâni, recapitulările lecțiilor despre ecuații, mulțimi, vectori și funcții. Și bonus: video-uri explicative la fiecare temă.

24.11.2023

de Ovidiu Bădescu, ilustrație: Simina Popescu

Eliana, clasa a XII-a, 1,80 la testul-simulare din materia de bacalaureat în noiembrie 2021, nota 10 la matematică, la Bacalaureat în iunie 2022, acum studentă la Calculatoare, Politehnica din Timișoara.

Este doar una din persoanele pe care le-am întâlnit și care mi-au dovedit că niciodată nu e prea târziu să te apuci de învățat pentru examenul de bacalaureat.

Recunosc că eu, ca profesor, nu credeam că e posibil ca un elev, într-un an de zile, să recupereze așa de profund materia, dar mă bucur că m-am înșelat.

Am întrebat-o pe Eliana care e rețeta succesului și mi-a spus următoarele:

1. Respectarea unui program de pregătire a examenului de bacalaureat;

2. Parcurgerea lecțiilor video de pregătire a examenului de bacalaureat de pe canalul de YouTube Mate pentru toți;

3. Rezolvarea exercițiilor aferente acelor lecții video;

4. Rezolvarea a cât mai multor subiecte de bacalaureat propuse de minister în anii anteriori și a cât mai multor teste de bacalaureat.

Eliana NU A VENIT la meditații, Eliana locuia într-un sat la 100 de km de Reșița, Eliana a muncit singură și succesul i se datorează. Eliana însă știa mai bine decât mine conținutul fiecărui video de pe canalul de youtube Mate pentru toți, Eliana știa mai bine decat mine întreg memoratorul de mate, Eliana a parcurs toate materialele de pe site-ul personal și Eliana este unul din cei mai activi membri de pe grupul de Facebook Mate pentru toți, un grup cu peste 43,5 mii de membri.

Oricare dintre voi poate fi un asemenea exemplu, de aceea vin către voi cu o sugestie de planificare a materiei de bacalaureat la matematică.

Nu promit că toți cei care vor urma programul nostru de pregătire vor lua nota 10, dar promit că urmând acest program veți avea o bază solidă în ceea ce privește pregătirea acestui examen.

Cum va trebui să învățați?

E1) Parcurgeți toate video-urile săptămânii respective, luați-vă notițe ca și cum ați fi în clasă, înțelegeți ceea ce scrieți și eventual, puneți întrebări pe canalul de YouTube, vi se va răspunde;

E2) Înțelegeți problemele rezolvate de pe link-ul ce va apărea în primul comentariu în dreptul fiecărui video;

E3) Rezolvați problemele de pe link-ul ce va apărea în primul comentariu în dreptul fiecărui video;

E4) Testați-vă cunoștințele pe platforma gratuită Edu for Life.

Ce va trebui să învățați?

Am structurat recapitularea pe trei secțiuni corespunzătoare celor trei subiecte ale examenului de bacalaureat, secțiuni în care se explică partea teoretică.

După aceste trei secțiuni urmează ultima secțiune, cea destinată rezolvării testelor de bacalaureat. Este foarte important să rezolvați cât mai multe teste, deoarece structura probei de bacalaureat respectă un anumit tipar.

Am organizat pentru voi lecțiile în acest calendar desenat de Simina Popescu

Acestea fiind zise, să începem!

Secțiunea I:

Parcurgerea conținutului aferent subiectului I, subiect din materia claselor a IX-a și a X-a. Acest subiect conține de obicei:

- 4 itemi de algebră;
- 2 itemi de geometrie și trigonometrie;

Săptămâna 1: 27 noiembrie - 3 decembrie

Subiectul I, problema 1:

Subiectul I, problema 2:

Săptămâna 2: 4 decembrie - 10 decembrie

Subiectul I, problema 3:

Subiectul I, problema 4:

Săptămâna 3: 11 decembrie - 17 decembrie

Subiectul I, problema 5:

Subiectul I, problema 6:

Săptămâna 4: 18 decembrie - 22 decembrie

Rezolvare de teste de bacalaureat, subiectul I, toate cele șase probleme. Le găsiți aici.

 

BAC PLANNER by Școala 9:

 

Dacă aveți o sugestie de articol, temă pe care să o abordăm sau o observație legată de acest material, vă rugăm să ne scrieți pe adresa redactie@scoala9.ro.

Ovidiu Bădescu


Ovidiu Bădescu este profesor de matematică la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița și profesor asociat la Universitatea de Vest din Timișoara, Departamentul de Științe ale Educației, unde predă cursurile de „Matematica și  Didactica predării  matematicii”, și la Centrul Universitar UBB din Reșița, Departamentul de Științe ale Educației, unde predă cursul de „Strategii de dezvoltare a gândirii critice”. Când nu e la școală cu elevii, rezolvă pentru ei exerciții și probleme pe canalul său de YouTube, „Mate pentru toți”. A creat platforma Edu for Life, unde a adunat o comunitate de zeci de profesori și învățători care oferă meditații gratuite copiilor.

Simina Popescu

ilustratoare

Simina Popescu e ilustratoare, autoare de bandă desenată, și îi place să scrie. Romanul ei grafic de debut, Leap, un coming-of-age story queer, va fi publicat în 2024 cu Macmillan US, și recent a făcut tranziția spre a scrie non-ficțiune și proză scurtă. E pasionată de reprezentarea LGBTQIA+ în media contemporană și de povești despre intimitate și emoții profunde.

CUVINTE-CHEIE

bacalaureat liceu bac planner bac_planner

Utilizăm cookie-uri și alte tehnologii similare necesare funcționării site-ului, analizării performanței, pentru a-ți oferi conținut personalizat după interese și preferințe, precum și pentru activitatea noastră de publicitate online. Detalii despre despre cookie-uri și gestionarea lor in Politica de Cookies
Accept toate cookie-urile