În următoarea oră, fără cortină roșie sau echipamente sofisticate, într-un spațiu care nu seamănă cu scenele clasice de teatru, Alexandru Mîrnea, Elena Voicu, Nicole Paliță și Tiberius Nicolae Zavelea vor spune o poveste inspirată dintr-un caz real de revenge porn (publicarea sau răspândirea de poze intime fără acordul persoanei din imagini, pornografie non-consensuală n.r.) și vor ridica o problemă esențială în relații la orice vârstă - consimțământul.
Cum arată fenomenul la noi? (click pentru detalii)
România, alături de țări ca Franța, Germania, Marea Britanie, SUA, Australia sau Japonia, e printre țările care incriminează pornografia din răzbunare. Din iulie 2023, este infracțiune să faci publică sau să trimiți, în orice fel, o imagine intimă a unei persoane care poate fi recunoscută, fără acordul ei, cu scopul de a-i provoca suferință sau a-i afecta reputația. Pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
La noi, datele oficiale nu reflectă dimensiunea reală a fenomenului, potrivit
inarelationship.ro
, dar pornografia non-consensuală afectează mai ales fete și femei tinere, uneori minore, care au acces limitat „la noțiuni de educație media, securitate digitală sau educație sexuală”.
Ce poți să faci în cazul în care devii victimă revenge porn sau cum poți să previi poți citi într-un ghid al
Centrului Filia
.
Spectacolul e rupt din lumea Generației Z și Alpha. E menit să îi învețe pe adolescenți cum arată o relație sănătoasă, cum să identifice abuzul sau ce să facă atunci când granițele dintre viața reală și online devin neclare.
Spectacolul, scris de Alex Gorghe și regizat de Carla Oncescu, a fost de fiecare dată urmat de o discuție deschisă între elevi și echipa artistică, moderată de psihoterapeuta Silvia Ciubotaru.
Mai mult decât atât, liceenii au primit și resurse utile pentru ei, profesorii și părinții lor - un ziar cu informații despre cum să recunoască abuzul, să ceară ajutor sau să ofere cuiva sprijin atunci când e cazul.
În fiecare liceu, echipa In a Relationship a mers mai departe de spectacol și a organizat câte trei ateliere practice, în care elevii au fost încurajați să vorbească despre limite, drepturi și felurile, uneori subtile, în care apare abuzul. Un fel de „mini-curs de autoapărare emoțională”, adaptat vârstei lor.
„Câți dintre voi au mai fost la teatru?”, îi întreabă psihoterapeuta Silvia Ciubotaru pe liceeni din Bolintin-Vale.
„Cine a mai auzit o poveste ca asta?”
(aproape toți liceeni ridică mâna)
- Cine crede că zâna este singura vinovată?
(nimeni nu ridică mâna)
- Cine crede că broscoiul e singurul vinovat?
(2-3 ridică mâna, broscoiul zâmbește)
- Cine crede că toți au o parte din vină?
(mai mulți ridică mâna)
- Cine crede că zâna ar trebui iertată?
(câțiva ridică mâna)
- Cine crede că zâna și broscoiul au nevoie de consiliere, nu de pedepse?
(câțiva ridică mâna)
- Cine crede că, peste 5–10 ani, toată pădurea o să uite?
(se ridică aproape toate mâinile)
- Cine crede că zâna va uita?
(nicio mână ridicată)
- Cine a mai auzit o poveste ca asta?
(de data asta, aproape toți ridică mâna)
Aproape toți au mai auzit povești de revenge porn: la școală, în grupuri de prieteni sau pe internet.
Revenge porn pe NGL și educație sexuală
Maria Ionela Burada, elevă la Bolintin, are 16 ani și admite că „la vârsta asta se pot întâmpla foarte multe lucruri”. În gimnaziu, spune ea, a auzit de o fată care a trimis poze, redistribuite apoi prin conturi pe NGL, o aplicație de mesagerie anonimă, folosită ca instrument de revenge porn, unde identitatea celui care postează rămâne ascunsă.
Apoi, când a intrat la liceu „au început să se posteze grav”, dar mulți copii au denunțat asta, își amintește.
„Mi-aș dori să facem educație sexuală la școală, pentru că multe fete și-au început-o și ar veni ca un beneficiu pentru ele. Pentru că poate acasă nu este neapărat mediul potrivit să vorbească.”
Elevii cer asta de ani de zile. Școala9 a vorbit deschis despre acest subiect în cea mai recentă serie REZOLVAT, primul proiect de jurnalism de soluții în educație. Am abordat tema educației sexuale cu tot ce înseamnă ea, de la nevoia copiilor de a ști despre propriul corp, la menstruație și egalitate de gen, până la cum vorbim cu copiii despre sex, politicile publice existente - sau nu - și ce fac alte state europene. Poți citi mai multe aici.
Profesori, prieteni și TikTok
Elevă în clasa a X-a, Maria spune că cel mai des vorbește pe subiectul ăsta cu sora ei mai mare, dar a avut discuții și cu diriginta din gimnaziu sau cu prietenii ei de la liceu. Pe internet, în schimb, urmărește „o fată de pe TikTok” care explică lucruri legate de sex sau fete și femei care vorbesc despre abuzurile prin care au trecut.
„Genul ăsta de conținut ar trebui din ce în ce mai mult promovat, ca să se știe că nu există doar un singur caz, sunt atât de multe cazuri care se întâmplă în lume”, crede ea.
Din spectacolul In a Relationship cu #BROSCOIUL, Maria a plăcut-o cel mai mult pe mama zânei, „deoarece a fost foarte înțelegătoare, nu a acuzat-o, ci din contră, a spus că asta e vârsta la care ai încredere în prietenul cu care ești într-o relație și nu-ți dai seama că te manipulează”.
Dacă ar fi pusă în situația zânei, spune că ar încerca „să calmeze apele” vorbind cu „cineva care să o înțeleagă de ce a făcut asta”, cu sora sau părinții ei, dar și cu persoana căreia i-a trimis pozele.
Elevii caută resurse și soluții
Silvia Ciubotaru, specializată în psihoterapie experiențială, spune că #BROSCOIUL în Bolintin-Vale a fost jucat într-un spațiu „foarte neconvențional”, sala mare de sport reducând intimitatea care s-a creat în alte licee în care a ajuns spectacolul. Elevii au fost „mai expuși”, fiind mai mult spațiu și mai multă lumină, observă ea. Cu toate astea, i-a văzut receptivi și crede că povestea a fost relevantă pentru ei.
„Nu știu dacă am văzut cinci tineri care să fi stat pe telefon în timpul spectacolului. Și ăsta e întotdeauna un semn bun”, explică ea.
În alte licee au stat și câte 40 de minute la conversații după spectacol, conversații în care adolescenții au cerut resurse sau soluții pentru situații concrete de tipul „Unde mă duc dacă am nevoie de ajutor, de consiliere?” sau „Ce fac dacă raportez la poliție și poliția nu mă bagă în seamă sau îmi zice că n-au ce să facă?”.
Diferențe rural-urban
A observat și o diferență între tinerii din orașele mari și cei din orașe mici sau din mediul rural.
Cei din urmă sunt „mai puțin dispuși să vorbească, mai temători, le e dificil să-și organizeze ideile într-un discurs sau într-o dezbatere, pentru că nu au exercițiul acesta”, în timp ce în orașele mari a întâlnit și tineri „care ar putea să dea lecții oricui despre genul ăsta de subiecte, pentru că au fost interesați, s-au documentat, au înțeles toate lucrurile respective și sunt promotori ai psihoeducației pentru prevenția abuzurilor fără să știe neapărat”.
Indiferent de mediul din care provin, psihoterapeuta spune că pentru ea e suficient ca elevii care au venit la spectacol sau la ateliere să plece acasă cu întrebări. „Nu îmi doresc nimic mai mult decât ca ei să își pună întrebări mai multe și să aibă câteva repere în plus în cazul în care se întâlnesc cu genul ăsta de situații.”
Crede că e nevoie de mai mulți oameni implicați în direcția asta în sistemul de învățământ și trage un semnal de alarmă: „nu putem să ne așteptăm ca aceleași cadre didactice care se ocupă și de administrarea unei școli și de predarea la clasă și așa mai departe, să țină loc de psiholog școlar. Acești specialiști chiar ar trebui să existe în fiecare școală și să ajute la gestionarea situațiilor problematice de tipul ăsta”.
După spectacol și atelierele cu specialiștii de la In a Relationship, liceenii au rămas cu un ziar din care pot citi despre bystander effect și victim blaming, revenge porn, grooming și multe alte forme de abuz.
1/2
