„Am ratat câteva săptămâni”, îmi spun mulți profesori și directori de școli. „Nu am știut ce să facem, fiecare a făcut ce a vrut, iar unii nu au vrut să facă nimic”, completează un director. Probabil că așa este: ne-a prins criza total nepregătiți, ca de obicei, aș spune eu. Însă în acest moment nu ne ajută cu nimic să intrăm în paradigma lamentărilor sau învinovățirii unei instituții sau alteia.
„— Doamne, măi femeie, Doamne [...] zicea tata, văzând-o aşa de ahotnică pentru mine. Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. [...] Oare Grigore a lui Petre Lucăi de la noi din sat pe la şcoli a învăţat, de ştie a spune atâtea bongoase şi conăcăria pe la nunţi? Nu vezi tu că, dacă nu-i glagore-n cap, nu-i, şi pace bună!”
De la începutul crizei de sănătate au decedat de COVID aproape 35.000 de români. Nu se știe oficial câți dintre aceștia au fost profesori. Articolul de față este felul celor care i-au cunoscut pe mentorii dispăruți de a-i asigura: „Nu v-am uitat. Nu v-am uitat și fiecare pas pe care-l facem spre întoarcerea la o educație deplină vă include și pe voi”. Să-i prețuim pe ei ne ajută să realizăm mai bine ce importantă este școala.