„Să crești fără un tată îți poate altera permanent chimia creierului”. Am dat peste citatul ăsta în „Sunday Times”. Matematica relației mele cu tata e nedreaptă: am fost cinci ani cu el și de trei ori mai mulți fără. Cinci ani din care încerc să pun cap la cap piese de puzzle decolorate sau șterse, alteori vii, mereu din povestirile altora, ca să aflu cine a fost tata. Psihologii vorbesc despre importanța doliului a cărui delimitare în timp e diferită pentru fiecare și căutându-l pe el, înțeleg că această explorare e despre a afla mai mult cine sunt eu. Așadar, dragă tată, sunt eu, Catinca…
Greva generală a determinat Ministerul Educației să ia decizia ca inspecțiile la clasă să nu mai conteze la nota de la examenul de titularizare. În confuzia generală au fost prinse cadre didactice care au susținut totuși aceste inspecții înainte de decizia anulării și unele cu eforturi mari, cum ar fi călătorii de sute de kilometri și bani din propriul buzunar pentru materialele didactice. Jurnaliștii de la Școala 9 au vorbit cu trei profesoare care povestesc absurditatea prin care au trecut și cu un expert în educație despre relevanța acestor inspecții.
Ce-ar trebui să facă școala? Să le permită elevilor să înțeleagă lumea din jurul lor și talentele dinăuntrul lor, în așa fel încât să poată deveni indivizi împliniți și cetățeni activi, plini de compasiune.