Flavius Foica a absolvit în urmă cu 20 de ani Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” din Prejmer, pe care îl conduce astăzi. Când era la liceu, nu putea să se bucure ca generațiile de astăzi de practica în clinica veterinară și la ferma didactică. În ultimii patru ani, de când este director, a transformat cu totul școala într-una modernă. Bătălia cea mai grea o are de dat însă cu mentalitățile. „Cred într-un învățământ agricol pentru că văd, în fiecare zi, ce înseamnă confortul adus dimineața de cana de cafea și felia unsă cu unt și miere”, spune directorul.
De ce scriem?
De ce am ales să scriem?
Ce ne îndreptățește să scriem?
Sunt întrebări la care am decis să răspundem ca urmare a comentariilor generate de unele dintre articolelor noastre, mai ales a acelora care au scos la lumină firele de praf de sub preșul educațional. Sigur, am ridicat doar puțin colțul preșului respectiv, iar haterii nu au întârziat să apară. „Jurnaliștii lui pește”, „niște frustrați”, „habar n-au de sistem”, „îi urăsc pe profesori” sunt câteva dintre caracterizările care ne-au fost făcute.
Așa că am decis să aducem câteva clarificări.
Dacă învățarea e caracteristica definitorie a speciei noastre, predarea e cel mai important meșteșug. Dar ce înseamnă să predai bine?