V-ați pus vreodată întrebarea cum se măsoară nivelul de competență al unui cadru didactic din învățământul preuniversitar (sau dacă se măsoară cu adevărat)? Și care este unitatea de măsură? Adevărul este că pentru prima întrebare nu am găsit răspuns, dar pentru a doua ne este clar: dosarul. Dosarul și adeverințele care se adună în el. Nu ce știe și ce face cadrul didactic este important, nu ce atitudine manifestă în activitatea sa, ci câte hârtii reușește să strângă pentru dosarul personal. Dosarul, sfântul dosar, mai nou în format electronic, demonstrează cât de grozav ești. Ce contează cum ai obținut adeverințele, ce contează că ele nu reflectă adevărul (deși acest document este definit ca dovadă scrisă de recunoaștere a unui fapt, a unui drept, iar verbul de la care s-a format cuvântul adeverință își are rădăcina în substantivul adevăr), important este să fie multe, semnate și din locuri diverse.
Generațiile, manualele și programele se schimbă, dar fricile din școală sunt tot acolo.
România are din 2015 o strategie pentru digitalizare. Una care a expirat anul trecut, fără niciun rezultat. Nu avem bibliotecă virtuală, nici catalog școlar electronic, nici tehnologii avansate de educație, cum frumos era scris în document. Se mai intenționa și digitalizarea și arhivarea conținutului, nimic nici în acest sens. În timp ce suntem în coada topului european la competențe digitale, ne punem singuri coronița de premianți la scris strategii pentru pus la sertar.
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
