Elevii ucraineni refugiați învață în școlile din România fie ca audienți, situație în care doar asistă la orele predate în limba română, dar fără să fie evaluați și fără să primească note, fie ca elevi înmatriculați. În această a doua situație, ei primesc note și sunt evaluați la fel ca elevii români. În niciuna dintre ele nu vor avea studiile recunoscute în țara lor natală pentru că Ucraina nu are încă un cadru legal pentru asta.
Un elev de șapte dintr-un sat din Vrancea este la același nivel cu un elev de șapte dintr-o școală din Cluj-Napoca? Un elev de 10 din București cu unul din Galați? Profesorii Monica Halaszi și Horia Corcheș analizează sistemul de notare plecând de la poveștile unora dintre elevii lor care pun pe seama norocului sau ghinionului notele din catalog. Evaluarea elevilor ar trebui să aibă unitate la nivel național și să se îndepărteze de ideea de roată a norocului. Și totuși, loteria notelor se întâmplă.
De la cel mai depărtat cătun și poate până în cel mai select apartament din Cartierul Francez al Bucureștiului plutește o credință populară neprobată vreodată științific cum că nu e bine să înveți prea mult. Unii au perpetuat-o din amărăciune, fiindcă sărăcia i-a împiedicat să meargă la școală, așa că e simplu să spui că-ți dăunează. Alții fiindcă au văzut în jurul lor că mai mult decât diplomele i-a ajutat abilitățile cărora le spunem simplu șmechereală. Sunt cele pe care, așa cum scriu și la profilul de Facebook, le-au obținut la „școala vieții”. Preocupat și el de gura satului, un elev de la un liceu de la țară l-a întrebat pe un cercetător de Cambridge dacă e adevărat că „prea multă carte strică”. Măcar pentru el, incertitudinea s-a spulberat. Pentru celelalte milioane de români însă?
© 2025 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
