Carla și Teo sunt elevi în clasa a XI-a la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău și sunt îndrăgostiți iremediabil de dans. Doar că pandemia le-a răpit antrenamentele și le-a închis școala într-un ecran. Cei doi, împreună cu alte colege, au povestit pentru Școala 9 ce a înseamnat viața lor între patru pereți, când pasiunile care îi purtau și 12 ore pe zi de la cluburile de dezbateri, la cele de dans, teatru sau fotografie, au trebuit să ia o pauză. „Plâng puțin, căci doare iar. Nu știu dacă m-am pierdut sau m-am schimbat.”
O publicație locală mi-a propus să scriu, pentru suplimentul cultural al lunii septembrie, un text despre prima mea zi de școală, pe care să-l însoțesc cu o fotografie sugestivă din perioada în care eram elevă. Am acceptat fără să stau pe gânduri, spunându-mi că nu poate fi greu (și mi-am amintit de compunerile cu acest titlu pe care obișnuiam să le primim, sistematic, în clasele I-VIII).
Note de cancelarie. Apropiindu-mă de 40 de ani și simțind din plin instabilitatea economică și politică, inflația, recesiunea, dar și declarațiile recente ale CEO-ului OpenAI Sam Altman cum că e mult mai costisitor ca energie și consum de hrană să educi un om timp de 20 de ani decât este să antrenezi un AI, nu pot decât să mă întreb: ne va forța revoluția AI să reconsiderăm vechiul proverb „Meseria e brățară de aur”?