
Fost clovn, actual muscă pe teren, mamă, biciclistă; veșnic cu dor de ducă.

Îmi amintesc cum a fost primul examen la care am participat în calitate de evaluator. De fapt nu era un examen, era un ditamai concurs de admitere la liceu, un liceu fără miză, în fond. Sau da, era o miză, cea a liceului, care trebuia să-și asigure clasele – cifra de școlarizare era generoasă.
Îmi plăceau în copilărie și adolescență excursiile pe care dirigintele meu, profesor de geografie, le organiza duminica (am prins vremurile în care săptămâna avea șase zile lucrătoare, așa că noi aveam cursuri și sâmbăta, este adevărat, doar până la ora 12 – prindeam acasă, pe la 13, desenele animate cu Mihaela), în împrejurimile orășelului în care am crescut, bun prilej pentru a înțelege mai bine formele de relief, dar și pentru a ne cunoaște unii pe alții.
Pentru o clasă de elevi din Pucioasa (Dâmbovița), școala generală nu a însemnat doar materii și note, ci și lecții despre curaj, încredere și omenie.