Anastasiia Kamenieva va asocia întotdeauna perioada în care a început războiul în Ucraina cu cea a majoratului ei. A descoperit între timp și cum e să ai un loc de muncă, căci s-a angajat într-un ONG care îi sprijină pe ucrainenii refugiați în România. I-a ajutat, de pildă, pe participanții de la Festivalul Ideo Ideis, copii și adolescenți din țara ei natală, să se înțeleagă cu mentorii atelierelor de teatru. Anastasiia locuiește de peste șapte ani în București, unde s-a mutat cu familia după ce Rusia a ocupat Peninsula Crimeea, din sudul Ucrainei. Se exprimă ca o nativă în română și, asemenea celor de vârsta ei, se gândește la facultate și la viitor.
„Aceasta este doar o soluție temporară”, este opinia unui director de școală din Arad, referindu-se la proiectele finanțate generos pentru abandonul școlar. Are elevi din familiile marilor oameni de afaceri din agricultură, dar și elevi de la orfelinat. „Când vin la școală, primul lucru pe care îl fac este să mă uit la mâinile lor”, mai spun profesorul care prin proiecte europene caută să-i țină în bănci pe elevii care îi eroizează pe tinerii care pleacă la muncă în străinătate. Ce funcționează de fapt, din experiența ultimilor ani?
Shanna Griffus, profesoară de arte vizuale la Școala Internațională din Kiev, a plecat în SUA, țara natală, cu o lună înainte să izbucnească războiul. A continuat, însă, să-și țină orele online, dar cu reguli noi: elevii rămași în Ucraina pot oricând să iasă din lecție dacă pornesc alarmele și trebuie să se adăpostească în buncăre. Copiii au impresionat-o, a povestit ea într-un interviu pentru Școala 9, prin „încercarea lor de a se agăța de orice formă de normalitate”. În ciuda fricii permanente, mulți încearcă să fie prezenți și îi trimit temele: desene inspirate de viața în timpul războiului.
© 2026 BRD Groupe Société Générale, toate drepturile rezervate.
Școala9 este un proiect susținut de BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE.
