Patru profesoare dintr-un sat mic din județul Olt vorbesc despre România și ce încă le face să se simtă mândre că locuiesc aici. Sunt dezamăgite de multe, de politicile publice care vin în sistem peste noapte, de lipsa resurselor și a viziunii. Dar pentru toate a rămas un punct care încă le luminează: oamenii. Oamenii care le-au format și oamenii mici pe care îi formează ele acum: „Vreau să-i văd pe copii oameni mari. Să-i văd realizați.”
De câțiva ani documentez relațiile sindicale, atât din afară, cât și din interiorul mișcării (Cartel ALFA) unde încerc să descifrez acele relații opace de putere. Greva profesorilor a adus în discuție din nou puterea individului din cadrul sindicatului și cum oamenii pot face gruparea să lucreze pentru ei. Indiferent de presiunile politice, de dorințele președintelui Iohannis ca liderii de sindicat să oprească greva, realitatea arată că totul depinde de oameni, de cei de la nivelul de unitate, din școli și grădinițe.
Laureații Premiului Nobel pentru Economie de anul acesta, David Card, Joshua Angrist și Guido Imbens, au cercetat cum sunt influențate veniturile unui angajat în funcție de numărul anilor de educație, investițiile făcute în școala unde au învățat și numărul de profesori. Au aflat că pentru fiecare an de școală în plus, veniturile cresc cu 9%.